Pe rolul Tribunalului Argeş a fost înregistrată sub nr. (...) contestaţia formulată de contestatorul E.G împotriva deciziei nr. 18/22.01.2008 emisă de intimata S.C. Turism Muntenia S.A., solicitând anularea acesteia, obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale actualizate, indexate şi majorate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data emiterii deciziei şi până la executarea hotărârii, obligarea intimatei la plata sumei de 50.000 euro daune morale, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 518/CM/6.06.2008 a fost admisă în parte contestaţia, s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 18/22.01.2008 emisă de S.C. Turism Muntenia S.A. şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reluării activităţii contestatorului în funcţia deţinută anterior şi obligării intimatei la plata către acesta a unei despăgubiri egale cu contravaloarea salariului şi a celorlalte drepturi de care a fost lipsit contestatorul pe perioada suspendării. Au fost respinse celelalte cereri.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin decizia contestată s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului în conformitate cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c) Codul muncii, respectiv că urmare a plângerilor penale introduse de intimat împotriva acestuia.
În cuprinsul deciziei s-au menţionat infracţiunile pretinse a fi săvârşite de către contestator, respectiv cele prevăzute de art. 321 Cod penal, art. 248 Cod penal, art. 282 lit. a) şi art. 279 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 25 Cod penal şi art. 213 Cod penal, însă fără a face descrierea faptică a împrejurărilor, stărilor în care au fost săvârşite acestea, a situaţiilor atribuite contestatorului care îl fac incompatibil să exercite atribuţiile postului pe care este încadrat, fiind imposibilă verificarea concordanţei între pretinsa faptă şi aceste atribuţii. În conţinutul deciziei ar fi trebuit descrise atribuţiile de serviciu ale contestatorului şi arătat în ce mod au fost încălcate prin săvârşirea faptelor imputate ce fac obiectul plângerilor penale şi cum este incompatibil să mai exercite aceste atribuţii.
De asemenea, nici plângerile penale depuse şi menţionate în cuprinsul deciziei de suspendare a contractului de muncă nu cuprind menţiunile din art. 222 alin. (2) Cod procedură penală pentru a verifica dacă pretinsele fapte săvârşite de contestator sunt incompatibile cu funcţia deţinută.
În consecinţă, tribunalul a apreciat că decizia este lovită de nulitate, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 268 Codul muncii, art. 52 lit. c) din Codul muncii, a admis în parte contestaţia, conform celor arătate mai sus.
Instanţa a respins cererea privind acordarea daunelor morale întrucât din interpretarea art. 269 alin. (1) şi a art. 270 alin. (1) Codul muncii rezultă că în temeiul răspunderii patrimoniale prevăzută de codul muncii se port solicita numai daune materiale, acestea putând fi pretinse în condiţiile art. 998 şi art. 999 Cod civil. Neexistând o dispoziţie legală care să le reglementeze, acordarea lor este posibilă când s-au stipulat expres în contractul de muncă colectiv sau individual, or în cauză contractul contestatorului nu cuprinde o astfel de clauză.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată că nedovedită.
În termen legal intimata S.C. Turism Muntenia S.A. a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea recursului se arată că instanţa de fond nu a avut rol activ, în sensul că nu a luat în considerare faptul că prin natura infracţiunilor pentru care s-a formulat plângere penală împotriva intimatului-contestator, acesta era incompatibil cu exercitarea funcţiei de director de hotel. Există practic o legătură directă între natura funcţiei ocupate de contestator şi infracţiunile pentru care s-au formulat plângeri penale împotriva acestuia, aspect neobservat de prima instanţă.
Mai arată recurenta că art. 52 alin. (1) din Codul muncii, nu impune o detaliere în decizia de suspendare a tuturor faptelor penale imputate contestatorului, ceea ce înseamnă că în mod greşit instanţa de fond a constatat nulitatea absolută a deciziei de suspendare.
Analizând sentinţa recurată în raport de critica formulată, Curtea reţine următoarele:
Prin decizia nr. 18/22.01.2008, emisă de S.C. Turism Muntenia S.A. (fila 46 dosar fond), s-a dispus, începând cu data de 22.01.2008, suspendarea contractului individual de muncă al numitului E.G având funcţia de director hotel în cadrul societăţii, suspendare dispusă în conformitate cu art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.
Din cuprinsul deciziei rezultă că măsura a fost luată că urmare a plângerilor penale formulate împotriva salariatului pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, a infracţiunii de abuz de încredere şi a infracţiunii de bancrută frauduloasă.
Plângerile penale la care face trimitere decizia de suspendare a contractului de muncă au fost şi ele depuse în dosarul de fond.
Tribunalul Argeş a constatat că decizia de suspendare este lovită de nulitate, în baza art. 268 Codul muncii, cu motivarea că ea nu descrie faptic împrejurările şi stările în care au fost săvârşite de către contestatori infracţiunile respective, pentru a se concluziona incompatibilitatea contestatorului cu funcţia deţinută. De asemenea, decizia nu descrie atribuţiile de serviciu ale contestatorului şi modul în care acestea au fost încălcate prin săvârşirea faptelor imputate.
Un alt motiv de nulitate al deciziei de suspendare reţinut de instanţa de fond este acela că plângerile penale menţionate în cuprinsul deciziei de suspendare nu cuprind menţiunile din art. 222 alin. (2) Cod procedură penală pentru a se putea verifica dacă pretinsele infracţiuni sunt incompatibile cu funcţia deţinută.
Curtea constată că dispoziţiile art. 268 Codul muncii, în baza cărora instanţa a constatat nulitatea deciziei ce face obiectul prezentului dosar reglementează elementele pe care, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să le cuprindă decizia de aplicare a unei sancţiuni disciplinare.
În speţă însă, obiectul acţiunii îl reprezintă anularea unei decizii de suspendare a unui contract individual de muncă, iar nu o decizie de aplicare a unei sancţiuni disciplinare, cele două instituţii de dreptul muncii fiind diferite.
Rezultă aşadar că, în cazul emiterii unei decizii de suspendare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, nu pot fi aplicate dispoziţiile legale care reglementează o altă instituţie de dreptul muncii (răspunderea disciplinară).
Normele instituite pentru suspendarea contractului individual de muncă nu impun anumite condiţii de formă pentru decizia de suspendare, a căror nerespectare să atragă nulitatea absolută.
În aceste condiţii, instanţa constată că în mod greşit Tribunalul Argeş a aplicat dispoziţiile art. 268 Codul muncii, edictate pentru o altă instituţie de dreptul muncii.
Cauza fiind soluţionată pe excepţie, urmează că prezentul recurs să fie admis, sentinţa primei instanţe să fie casată, iar cauza să fie trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea soluţionării fondului cauzei. Această soluţie se impune, în raport de decizia nr. XXI/12.06.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, atunci când nu s-a intrat în fondul cauzei, soluţia este aceea de casare a hotărârii recurate.
