Prin sentinţa civilă nr. 917/2007 a Tribunalului Braşov, a fost respinsă excepţia tardivităţii invocată de pârâta prin întâmpinare. A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta E.N.U. în contradictoriu cu pârâta (...) T. România SRL. A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 5957 lei reprezentând sporul de vechime aferent perioadei 31.01.2004-31.01.2007, sumă netă, actualizată conform indicelui de inflaţie până la data de 31.01.2007 şi care urmează a fi actualizată în continuare până la plata efectivă. A obligat pârâta să achite reclamantei sporul de vechime prevăzut de art. 40 alin.3 li d din contractul colectiv de muncă la nivel naţional, în cuantum de 25% lunar, începând cu data de 2.02.2007 şi până la încetarea raporturilor de muncă. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2034 lei reprezentând cheltuieli de judecată. A dispus darea în debit a reclamantei cu suma de 700 lei reprezentând onorariu expert J. O.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către recurenta (...) T. România SRL criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată sentinţa este nelegală pentru că la momentul negocierii şi încheierii contractului individual de muncă, voinţa părţilor a fost clar exprimată în sensul absorbţiei sporului de vechime în salariu.
Dispoziţiile art. 155 Codul Muncii, fac o distincţie clară între conceptul de salariu de bază şi conceptul de spor. D. de salariu de bază nu reprezintă altceva decât un element care alături de sporuri şi indemnizaţii conduce la conceptul de salariu brut sau salariu negociat. Ceea ce părţile au negociat în cuprinsul contractului individual de muncă, cuprinde tot pachetul salarial, adică şi indemnizaţiile, sporirile şi alte adaosuri, în măsura în care acestea au caracter permanent.
La momentul încheierii contractului individual de muncă între reclamantă şi (...) T. România SRL, aceasta şi-a manifestat voinţa prin semnătură în sensul de a beneficia de salariu în sumă negociată şi nu în mod aparte, de bază şi spor de vechime.
În consecinţă nu se mai poate pune problema obligării angajatorului la acordarea sporului de vechime conform contractului colectiv de muncă aplicabil atâta vreme cât sporul de vechime a fost deja acordat.
În condiţiile în care manifestarea de voinţă a operat chiar în momentul încheierii contractului individual de muncă, dispoziţiile din art 40 alin. (3) lit. d) din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional nu sunt aplicabile, fiind incidente dispoziţiile art 40 alin. (2) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional aplicabil la momentul încheierii contractului individual de muncă, dispoziţii care prevăd în mod expres posibilitatea includerii sporului de vechime în salariul de bază.
Se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs faptul că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 40 din CCM la nivel naţional, fără să ţină cont de faptul că sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază iar voinţa părţilor a fost clară în sensul că s-a dorit absorbţia sporului de vechime în salariul de bază.
O altă critică vizează cuantumul acestui spor care pentru a fi determinat trebuia să fie negociat. Or, nu este prevăzut în mod expres nicăieri că pentru o vechime în muncă de 21 ani se acordă procentul maxim de 25 %. În plus, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de probă, şi nici asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv, procesul verbal de control ITM din 12.12.2005 şi contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unităţii pe anii 2001-2003.
Este de observat că, deşi, CCM la nivel de unitate nu a fost înregistrat datorită refuzului ilegal de înregistrare a acestuia de către Direcţia de muncă T, cu toate că acesta fusese negociat şi semnat la data de 3.04.2001 de conducerea T., totuşi el trebuie privit ca un început de dovadă scrisă.
În mod eronat instanţa de fond a apreciat că refuzul de înregistrare a CCM la nivel de unitate pe anii 2001-2003 de către DM T, nu a fost unul nelegal, în condiţiile în care Sindicatul nu avea reprezentativitate la nivel de uniate. Instanţa de fond a acordat greşit acest spor pentru toată durata derulării contractului.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins în baza dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, reţinând în mod corect starea de fapt şi făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate invocat de recurentă în susţinerea includerii în salariul negociat şi a sporului de vechime nu este valabil deoarece nu este înregistrat la ITM, conform dispoziţiilor art. 25 din legea 130/1996 şi potrivit adresei nr. 1151/23.05.2001 emisă de această unitate, contractul nu a fost negociat cu toate sindicatele din unitate. Prin urmare, dispoziţiile acestuia nu sunt incidente în speţa dedusă judecăţii, şi aceasta cu atât mai mult cu cât pârâta nu a fost corect reprezentată în procesul de negociere. Acest aspect a fost confirmat de recurentă prin înscrisurile depuse la dosarul de fond.
În cauză în mod corect instanţa de fond a apreciat că este aplicabil Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional, acesta constituind izvor de drept la încheierea contractului de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale, indiferent dacă părţile acestora s-au asociat ori afiliat la organizaţii la nivel superior.(decizia 511/2006 a Curţii Constituţionale)
De altfel, recurenta prin apărător a precizat că în afară de CCM la nivel de unitate pe anii 2001-2003, nu a mai fost încheiat un alt contract la nivel de unitate. Dacă recurenta ar fi negociat salariile cu includerea sporului de vechime, ar fi trebuit să încheie un contract colectiv la nivel de unitate în acest sens, însă nefăcând această dovadă, nu se poate reţine că sporul este inclus în salariul negociat.
Calculele recurentei din înscrisurile depuse în recurs nu sunt elocvente, neelucidând acest aspect susţinut de recurentă. Singurele menţiuni care ar fi putut întări susţinerea recurentei ar fi fost înscrierile din cartea de muncă, însă, aici nu există menţiuni cu privire la sporul de vechime. Majorările salariale înscrise în cartea de muncă pentru perioada în litigiu nu rezultă din aplicarea sporului de vechime, deoarece diferenţele dintre salariile de bază lunare înscrise în carte pe perioada în litigiu sunt mai mici de 80 Ron (lei noi), şi nu pot reprezenta valoarea sporului de vechime care, printr-un simplu calcul matematic, ar fi fost mai mare decât aceste diferenţe de la o majorare la alta. În consecinţă nu există nicio dovadă pertinentă că acest spor, pentru perioada pretinsă de reclamantă a fost inclus în salariu.
În speţă sume de bani acordate cu titlu de spor de vechime, au caracterul unor prestaţii succesive. Odată ce s-a stabilit temeinicia dreptului de a beneficia de aceste sume este evident că derularea prestaţiilor în baza aceluiaşi raport juridic şi în baza aceluiaşi temei de drept poate fi stopată doar prinr-o situaţie nouă ce reprezintă convenţia părţilor.
Aşadar, obligarea pentru viitor a angajatorului la plata dreptului în speţă se poate derula până la o nouă convenţie a părţilor cu privire la aceasta. Prin urmare criticile privitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct 9 C. proc. civ., nu pot fi primite.
În ceea ce priveşte restul motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 1 C. proc. civ. instanţa reţine următoarele:
Sentinţa pronunţată este rezultatul aprecierii tuturor probelor administrate în cauză.
Înscrisul despre care face vorbire recurenta în recurs respectiv procesul verbal de control 15359/2005 emis de ITM T nu este relevant, deoarece din hotărârile judecătoreşti depuse ca practică judiciară rezultă că ulterior acestui control al ITM, recurenta a mai avut astfel de contracte finalizate prin concluzii opuse celei exprimate în procesul verbal 15359/2005, fiind anterioare adresei 559/24.01.2006 emisă tot de ITM T din care rezultă că recurenta nu are stipulat în contractul individual de muncă sporul de vechime separat şi nici în acte adiţionale la contract, rezultând astfel că salariul este negociat fără spor de vechime, nicio altă dovadă contrară nefiind făcută.
În consecinţă, instanţa va respinge în temeiul dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. recursul formulat de recurenta (...) T. România SRL şi va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimata reclamantă în recurs.
Se constată că împotriva încheierii de şedinţă din 25.09.2007 pronunţată de Tribunalul Braşov prin care s-a admis cererea contestatoarei E.N.U. de reducere a onorariului expertului de la suma de 1.456 Ron la suma de 1.000 Ron expertul a formulat o petiţie în data de 11.12.2007 prin care critică această dispoziţie a instanţei de fond.
Instanţa de recurs, constatând că încheierea din 25.09.2007 nu i-a fost comunicată şi expertului a calificat această petiţie drept recurs împotriva încheierii susmenţionate recurs care este în termen, neexistând nicio dovadă în funcţie de care poate fi calculat termenul de recurs [art. 266 alin. (3) C. proc. civ.].
În motivarea recursului expertul care a întocmit expertiza în cauză a criticat măsura reducerii onorariului şi măsura dării în debit a reclamantului cu diferenţa de onorariu rămas neachitat care este prejudiciară pentru expert. Se solicită obligarea la plata de dobânzi de întârziere pentru reîncasarea onorariului de către expert.
Acest recurs este întemeiat în parte.
Se constată că expertiza s-a executat şi s-a depus la dosar de expertul J.O. în 7.08.2007. S-a prezentat un decont total de 1.450 lei din care expertul confirmă încasarea unui avans de 200 Ron.
La termenul din 14.08.2007, instanţa îi pune în vedere reclamantei să achite diferenţa onorariu expert în sumă de 1.250 Ron, iar la termenul din 25.09.2007, instanţa dispune reducerea onorariului şi-i pune în vedere reclamantei să achite diferenţa onorariu 800 Ron, fără a motiva măsura dispusă.
Măsura dispusă de instanţă contravine dispoziţiilor art. 274 alin. (2) C. proc. civ. care interzice micşorarea plăţii experţilor. Prin urmare, instanţa de recurs va constata încheierea atacată nelegală, doar sub aspectul dispoziţiei de reducere a onorariului expertului şi în consecinţă va modifica în parte această încheiere în sensul celor din prezenta hotărâre.
Trebuie remarcat că încuviinţarea întregului onorariu pretins de expert, şi modificarea încheierii atrage corectarea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta prin sentinţă, în sensul că acestea se ridică la suma de 3.64 lei reprezentând 1.714 Ron – onorariu avocat – aşa cum rezultă din chitanţa f.123 fond + 1.450 Ron – contravaloare expertiză.
Măsura dării în debit criticată de expert va fi păstrată şi adoptată şi de instanţa de recurs pentru diferenţa onorariu neachitat, întrucât acesta poate obţine suma în cauză prin executare silită.
În ceea ce priveşte plata dobânzii, pentru întârzierea în achitarea contravalorii expertizei, instanţa va respinge solicitarea expertului, nefiind dovedită culpa vreunei părţi în neexecutarea obligaţiei, instanţa de fond fiind cea care prin reducerea onorariului a schimbat cuantumul obligaţiei de executat pentru că, la termenul imediat următor celui la care a luat măsura atacată, să rămână în pronunţare.
