Prin sentinţa civilă nr. 1038/M/23.05.2008 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul civil nr. (...) a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. A fost admisă acţiunea formulată de reclamantul N.E. în contradictoriu cu pârâta S.C.L. E. şi Protecţie S.R.L. şi în consecinţă:
S-a constatat că raporturile de muncă dintre părţi au încetat prin demisie, în baza art. 79 alin. (7) din Codul Muncii şi nu în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii.
A fost obligată pârâta să efectueze cuvenitele modificări conform celor de mai sus în carnetul de muncă al reclamantului, la poziţia privind temeiul legal al încetării raportului juridic de muncă dintre părţi.
A fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intervenienta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă B.
În susţinerea recursului se învederează că instanţa de fond a aplicat greşit legea, interpretând eronat şi voinţa reclamantului care a cerut expres încetarea raportului de muncă prin acordul părţilor şi în baza art. 55 lit. b) Codul Muncii, iar menţiunea „se aplică” a angajatorului confirmă acest acord.
Greşit a interpretat tribunalul şi împrejurarea că intervenienta nu invocă un drept al său prin cererea formulată, ignorând că aceasta are obligaţia de a recupera subvenţia acordată pârâtei pentru angajarea reclamantului – precizează recurenta.
În subsidiar se reiterează temeiurile respingerii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
În drept sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., art. 49 şi 300 alin. (2), 312 din acelaşi act normativ, art. 85 alin. (1) şi (4), art. 83 alin. (2) din Legea nr. 76/2002.
Intimata pârâtă SC L. Pază şi Protecţie SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a recurentei întrucât acesteia nu i s-a recunoscut la fond calitatea de intervenientă. Pe fond, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului.
Examinând cu precădere şi în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepţia invocată, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 49 alin. (2) C. proc. civ. intervenientul principal trebuie să urmărească prin intrarea sa într-un proces, valorificarea unui drept propriu.
Intervenienta din cauza de faţă are obligaţia legală [art. 85 alin. (4) din Legea nr. 76/2002] de a recupera sumele acordate cu titlu de subvenţie angajatorilor în carul programului de stimulare a încadrării în muncă a şomerilor, în situaţia în care nu se respectă o anumită perioadă de angajare.
În speţă, pârâta l-a angajat pe reclamant în condiţiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 şi a primit subvenţia legală pentru acesta, având obligaţia de a menţine raportul de muncă cel puţin 2 ani. Potrivit art. 83 alin. (2) din acelaşi act normativ, dacă raportul de muncă încetează anterior termenului de 2 ani şi în temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii (între alte temeiuri de drept), angajatorul are obligaţia de a restitui subvenţia acordată plus dobânda de referinţă a BNR agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă.
Cum în cauza de faţă, reclamantului i-a încetat raportul de muncă în temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii, este evident că intervenienta are un interes şi drept subiectiv legal afirmat în recuperarea subvenţiei acordate de către ea angajatoarei pârâte. Aceasta înseamnă că sunt întrunite cerinţele art. 49 alin. (2) C. proc. civ., calitatea procesuală a intervenientei fiind pe deplin justificată şi consecutiv, calitatea de recurentă nemulţumită de soluţia fondului. Ca urmare, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active de recurentă invocată de către intimata pârâtă, ca nefondată.
În ceea ce priveşte temeinicia şi legalitatea recursului, instanţa reţine următoarele.
Din cererea formulată de reclamant la 1 februarie 2007 şi purtând asupra încetării raportului său de muncă, rezultă neechivoc voinţa lui juridică cu privire la această chestiune, respectiv „încetarea raportului de muncă prin acordul ambelor părţi în conformitate cu prevederile articolului 55 litera B din Codul Muncii” (fila 27 dosar fond)
Aceste menţiuni aprobate de conducerea angajatorului nu pot fi nicidecum interpretate ca referitoare la o demisie şi la alt temei de drept, respectiv art. 79 alin. (7) Codul Muncii.
Eroarea invocată de reclamant în acţiunea introductivă de instanţă nu poate fi reţinută, având în vedere că aceasta s-a născut nu la data formulării cererii de încetare a raportului de muncă sau la data operării acesteia în carnetul de muncă, ci numai după efectuarea controlului de către intervenientă la sediul pârâtei şi constatarea debitului de 3833, 86 lei pentru nerespectarea Legii nr. 76/2002 (proces-verbal de constatare din 27 martie 2008, acţiune în justiţie introdusă la 22 aprilie 2008).
În consecinţă şi faţă de cele ce preced, instanţa va reţine că cererea reclamantului nu este fondată şi trebuia respinsă.
Pentru atingerea acestei finalităţi, făcând aplicaţiunea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu art. 312 din acelaşi act normativ, instanţa va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată în sensul admiterii cererii de intervenţie, respingerii cererii de chemare în judecată, cu menţinerea modului de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
