s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Indanizatie de somaj. Stagiu de cotizare incomplet cu 3 zile. Recurs

Tematică: Contestatie act

1. Potrivit prevederilor art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond, iar potrivit art. 82 din acelaşi act normativ, dispoziţiile sale se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel că recursul intentat de contestatoarea-recurentă este nul. 2. În contextul în care nu s-au produs probe din care să rezulte cu certitudine o altă dată de înregistrare a cererii pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj, iar conform prevederilor legale sus arătate stagiul de cotizare minim se calculează raportat la data depunerii cererii ( nu la data încetării raporturilor de muncă ori la data completării carnetului de muncă) s-a constat că stagiul de cotizare al petentei este incomplet cu 3 zile.
(Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 76 din 7 februarie 2008, www.jurisprudenta.org )

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr. (...) petenta U. P. a chemat în judecată Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă H şi a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 1052/26.06.2007.

În motivarea cererii se susţine că în mod nelegal s-a imputat indemnizaţia de şomaj şi prima de instalare de care a beneficiat, deoarece a avut efectuat un stagiu complet de cotizare de 12 luni în ultimele 24 luni premergătoare datei înregistrării cererii de acordare a indemnizaţiei de şomaj, stagiu ce reiese din copia carnetului de muncă.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 285 Codul Muncii.

Prin întâmpinare, intimata A.J.O.F.M. H a solicitat respingerea contestaţiei şi menţinerea deciziei de imputare pentru recuperarea sumei de 5038 lei reprezentând indemnizaţia de şomaj şi prima de instalare motivat de faptul că petenta a avut un stagiu de cotizare doar de 11 luni 27 de zile, sub minimul celor 12 luni prevăzute de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurator pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu completările şi modificările la data cererii.

Prin sentinţă civilă nr. 946/2007 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu numărul de mai sus, contestaţia a fost respinsă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele :

Potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 persoanele care şi-au pierdut locul de muncă din motive neimputabile beneficiază de 9 indemnizaţii de şomaj dacă îndeplinesc mai multe condiţii printre care şi aceea a unui stagiu de cotizare de minim 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii.

În intervalul de 24 de luni premergătoare contestatoarea a înregistrat un stagiu de cotizare de doar 11 luni şi 27 zile, deşi data încetării raporturilor de muncă este 28.10.2005, cererea de acordare a indemnizaţiei de şomaj nr. 1951, semnată de reclamantă este datată 31.10.2005.

În contextul în care nu s-au produs probe din care să rezulte cu certitudine o altă dată de înregistrare a cererii pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj, iar conform prevederilor legale sus arătate stagiul de cotizare minim se calculează raportat la data depunerii cererii ( nu la data încetării raporturilor de muncă ori la data completării carnetului de muncă) s-a constat că stagiul de cotizare al petentei este incomplet cu 3 zile.

Cum potrivit dispoziţiilor Legii nr. 76/2002 sumele achitate necuvenit cu titlu de indemnizaţie de şomaj se recuperează în termen de 3 ani, decizia atacată apare temeinică şi legală. În consecinţă contestaţia de faţă a fost respinsă că nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea U.P. la data de 29.10.2007. Motivarea acestui recurs a fost înregistrată la data de 29.01.2008.

Potrivit prevederilor art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond, iar potrivit art. 82 din acelaşi act normativ, dispoziţiile sale se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului d e procedură civilă.

Conform prevederilor art. 303 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termenul pentru depunerea motivelor socotindu-se de la data comunicării hotărârii.

Aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul verbal de predare, hotărârea atacată i-a fost comunicată contestatoarei la data de 16.11.2007. Cererea de recurs a fost înregistrată la Tribunalul Hunedoara la data de 29.10.2007, situaţie în care, conform art. 303 alin. (2) C. proc. civ., termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă, aşa cum este cazul în speţă, recursul s-a făcut mai înainte.

Faţă de împrejurarea că motivele de recurs au fost depuse la data de 29.01.2008, deci cu mult peste termenul de 10 zile de la data comunicării hotărârii instanţei de fond, sancţiunea, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., este nulitatea recursului.

Faţă de cele ce au precedat, Curtea a constatat nul recursul formulat de contestatoarea- recurentă.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner