Prin sentinţa civilă nr. 203/11.02.2008 Tribunalul Galaţi a respins excepţia nulităţii absolute a deciziei nr. 175/28.09.2007. A respins contestaţia formulată de contestatoarea H.C, în contradictoriu cu intimata B.G, că nefondată. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. (...) din 19.10.2007, contestatoarea H.C a solicitat în contradictoriu cu B.G anularea deciziei nr. 175/28.09.2007 emisă de intimată, obligarea acesteia la plata de daune morale în sumă de 50 000 lei şi cheltuieli de judecată .
Analizând materialul probator administrat, instanţa a reţinut următoarele:
Prin decizia directorului general, luată în baza hotărârii consiliului de administraţie al B., contestatoarea a fost numită în funcţia de director economic, iniţial de probă, prin decizia nr. 10/01.02.1993 şi apoi definitiv prin decizia 45/03.05.1993, întocmindu-se un contract individual de muncă în acest sens. Ulterior a fost reconfirmată în aceeaşi funcţie.
Prin decizia atacată nr. 175/28.09.2007, la propunerea directorului general, în baza hotărârii consiliului de administraţie consemnată în procesul verbal din 28.09.2007 contestatoarea a fost revocată din această funcţie de conducere.
Raportul juridic al contestatoarei cu societatea nu a fost un raport clasic de muncă, reglementat de Codul Muncii, ci un raport juridic special, derogatoriu, încheiat în baza H.G. nr. 492/2003. Decizia atacată nu este una de concediere, ci de revocare din funcţia de conducere, cu menţinerea raporturilor de muncă.
Hotărârea nr. 492 din 18 aprilie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Administraţia Fluvială a E. de K.” G, prevede în regulamentul de organizare şi funcţionare a Regiei Autonome „Administraţia Fluvială a E. de K.” G:
Art. 19 – (1) Directorul general are următoarele atribuţii şi competenţe:
d) propune numirea şi, după caz, revocarea directorilor executivi ai Regiei Autonome „Administraţia Fluvială a E. de K.” G;
e) numeşte, suspendă sau demite personalul de conducere al Regiei Autonome „Administraţia Fluvială a E. de K.” G, altul decât cel numit de consiliul de administraţie, conform reglementărilor legale;
Art. 16 – Consiliul de administraţie are următoarele atribuţii şi competenţe:
i) numeşte şi revocă directorii executivi, la propunerea directorului general, şi stabileşte drepturile salariale ale acestora, în condiţiile legii;
Interpretând aceste dispoziţii legale, rezultă că numirea şi revocarea din funcţie a directorilor executivi ai regiei este un atribut exclusiv al consiliului de administraţie, la propunerea directorului general, fără a exista obligaţia legală de a motiva vreuna din cele două decizii: numirea/revocarea. În baza principiului simetriei, funcţia fiind dobândită prin numire, fără concurs, fără motivare, doar în baza voinţei concurente a directorului general şi a consiliului de administraţie, în acelaşi mod încetează.
În conţinutul acestei hotărâri, 492/2003, cu caracter de act normativ special în materie nu se face nicio referire la emiterea unei decizii motivate. Fiind o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, nu se pot aplica prin analogie prevederile Codului Muncii.
Prin urmare, instanţa a considerat că, atunci când directorul general apreciază că nu mai poate colabora în desfăşurarea activităţii cu un director executiv, indiferent din ce considerente (profesionale, disciplinare, morale, etice, chiar şi politice etc.) are prerogativa recunoscută de lege de a propune consiliului de administraţie revocarea din funcţie a acestui director executiv.
Rămâne la aprecierea consiliului de administraţie să stabilească în ce măsură revocarea unui director este în interesul eficientizării activităţii regiei, în vederea realizării obiectului de activitate.
În consecinţă, nu au relevanţă sub aspectul legalităţii deciziei aspectele invocate de contestatoare referitoare la calitatea şi eficienţa activităţii desfăşurate, la îndeplinirea indicatorilor de performanţă sau la premierile lunare.
Cu toate acestea analizând sumar actele depuse în cauză, respectiv criteriile de performanţă (filele 87-145) se constată că de cele mai multe ori există diferenţe în minus între indicatorii propuşi şi cei realizaţi. De asemenea, în urma unui control al Curţii de Conturi s-au constatat diverse deficienţe, în prezent contestatoarea fiind cercetată penal.
În ceea ce priveşte aspectul referitor la compunerea legală a consiliului de administraţie al regiei instanţa a apreciat că acesta excede cadrului legal al unui litigiu de muncă. Nu s-a făcut dovada că hotărârea consiliului de administraţie a fost atacată la instanţa competentă, unde s-ar fi putut pune în discuţie acest aspect.
Funcţie de aceste considerente, instanţa a constatat că decizia de revocare din funcţie este legală şi temeinică şi a respins contestaţia.
Pe cale de consecinţă, întrucât nu a existat o faptă ilicită, de natură a produce un prejudiciu moral contestatoarei, faţă de prevederile art. 998-999 C. civ., instanţa a respins şi capătul de cerere privind plata daunelor morale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea H. C considerând-o nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei necompetenţei materiale invocată de recurentă prin apărător conf. art. 137 C. proc. civ.
Excepţia necompetenţei materiale este nefondată pentru următoarele considerente:
Recurenta H.C a fost numită în funcţia de director ecobomic prin hotărârea Consiliului de administraţie al intimatei.
Urmare acestei situaţii intimata prin directorul general al regiei a încheiat contractul individual de muncă nr. 7006 din 13.04.2001 potrivit Codului Muncii, contract prin care i s-a stabilit funcţia, salariul, drepturile de concediu etc., ea îndeplinind funcţie de conducere- director economic- în baza acestui contract.
Or, recurenta fiind remunerată cu un salariu, stabilindu-se şi alte drepturi băneşti : spor vechime, număr zile de concediu, în temeiul unui contract individual de muncă având deci calitatea de salariat care îndeplineşte o funcţie de conducere, activitatea să nu poate fi supusă decât regimului Codului Muncii şi nu unui contract comercial.
În atare condiţii competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de recurentă nu poate fi decât a completelor specializate de litigii de muncă.
Pe fondul cauzei instanţa reţine că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică pentru următoarele considerente:
Conform contractului individual de muncă încheiat la data de 18.06.1992 recurenta a fost angajată pe durata nedeterminată în funcţia de şef birou financiar la B. G.
Prin decizia nr. 10/1.02.1993 la propunerea directorului general conform art. 19 lit. d) din H.G. nr. nr. 492/2003 recurenta contestatoare este numită conform Hotărârii Consiliului de Administraţie în funcţia de director economic pe o perioadă de probă.
Prin decizia nr. 45/3.05.1993 recurenta este numită definitiv în funcţia de director economic încheindu-se contractul individual de muncă nr. 7006/13.04.200.
Aşadar, recurenta a fost numită de Consiliul de Administraţie să ocupe postul de director economic-funcţie de conducere în cadrul intimatei B.G.
Ori revocarea acesteia din funcţiile de conducere – director executiv – deşi aceasta se afla în raporturi de muncă cu angajatorul-nu se face exclusiv după regulile Codul u i Muncii.
Revocarea din această funcţie se face de către cel care l-a numit, respectiv Consiliul de Administraţie.
Hotărârea de numire şi revocare cât şi motivarea măsurii dispuse aparţine acestui organ colectiv de conducere a că B. G.
Ori din procesul verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie din 28.09.2007 rezultă clar că s-a hotărât revocarea din funcţia de director executiv a celor 5 directori inclusiv a recurentei contestatoare motivându-se reorganizarea activităţii în vederea îmbunătăţirii acesteia şi creşterea indicelui de performanţă.
Directorul general prin Decizia nr. 175/28.09.2007 nu a făcut altceva decât să aducă la îndeplinire Hotărârea Consiliului de administraţie.
De asemeni, prin aceeaşi decizie recurenta contestatoare este numită în funcţia de economist la serviciul facturări, funcţie neacceptată de către aceasta.
Hotărârea instanţei de fond este legală dar cu motivarea mai sus menţionată întrucât H.G. nr. 492/2003 nu stabileşte modul de revocare din funcţie a directorilor executivi ci stabileşte competenţele diferitelor organe din B.G numire şi revocare din funcţie: directorul general şi Consiliul de Administraţie.
Or, directorii executivi îndeplinind funcţii de conducere în cadrul RA B.G sunt răspunzători faţă de aceasta pentru activitatea prestată după care este în măsură să dispună menţinerea sau revocarea din funcţie.
În atare condiţii nu poate fi primită excepţia nulităţii deciziei care nu s-ar fi încadrat în dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Codul muncii pentru că această decizie nu este de concediere ci de trecere dintr-o funcţie de conducere – director economic – într-o altă funcţie, aceea de economist la Serviciul facturări, funcţie pe care recurenta nu a acceptat-o.
Nici cea de-a doua excepţie a necompetenţei materiale a Consiliului de administraţie care la data de 28.09.2007 a hotărât revocarea din funcţie a recurentei contestatoare nu poate fi primită.
În situaţia în care recurenta-contestatoare contestă hotărârea Consiliului de administraţie în faţa instanţei competente putea invoca şi această excepţie legată de compunerea legală a acestui organ.
Or, prima instanţă a reţinut corect că nu era competentă să verifice compunerea legală a consiliului şi aceasta nu poate constitui o „trimitere prin delegare” la o altă instanţă pentru că instanţele soluţionează cauzele în funcţie de obiectul cauzei şi competenţele sale stabilite prin lege.
Prin urmare, această excepţie a necompetenţei materiale o considerăm nefondată.
Cu privire la celelalte probleme invocate referitor la calitatea de bun manager pe funcţia deţinută, competenţa de a o aprecia aparţine Consiliului de administraţie care a hotărât numirea şi apoi revocarea contestatoarei din funcţia de conducere-director economic.
Pentru toate aceste motive Curtea constată că motivele formulate de contestatoare nu sunt întemeiate, ele neîncadrându-se în motivele de recurs prev.de art. 304 C.pr.civ.
În atare condiţii, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a respinge recursul declarat de contestatoare că nefondat.
OPINIE SEPARATĂ
Am formulat opinie separată pentru următoarele motive:
Recurenta H.C a invocat un motiv de recurs de ordine publică privind necompetenţa funcţională a Secţiei civile-cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale susţinându-se că aparţinea competenţa Secţiei comerciale şi de contencios administrativ a Tribunalului Galaţi.
Apreciez că excepţia este întemeiată.
Astfel, este adevărat că recurenta contestatoare a desfăşurat activitate în baza unui contract individual de muncă însă societatea intimată a emis şi decizii cu caracter administrativ, fiind regie autonomă (exemplu, decizia nr. 45/15.06.1992 prin care a fost numită în funcţia de şef birou financiar deşi la aceeaşi dată era încheiat şi contract de muncă pe aceeaşi funcţie).
Însă, ceea ce trebuie analizat în litigiul de faţă nu este activitatea desfăşurată de către recurentă şi raporturile sale de muncă cu societatea ci trebuie ţinut seama de obiectul concret al contestaţiei.
Recurenta a contestat decizia nr. 175/28.09.2007 emisă de intimata Administraţia Fluvială a E. de K. R.A. G. Potrivit dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului dedus judecăţii astfel că trebuie analizată natura juridică a deciziei contestate.
Prin acest act a fost revocată recurenta din funcţia de director economic al Administraţiei Fluviale a E. de K. RA G şi trecută în funcţia de economist.
In dreptul muncii nu există noţiunea de revocare din funcţie astfel că nu poate fi analizată legalitatea şi temeinicia unei astfel de decizii de către un complet specializat pentru conflicte de muncă .
De altfel, şi prima instanţă a reţinut corect faptul că raportul juridic al contestatoarei cu societatea nu a fost un raport clasic de muncă şi că nu se pot aplica prin analogie prevederile Codului Muncii, însă, ulterior, afirmă că decizia de revocare din funcţie este legală şi temeinică, interpretându-se greşit actul juridic dedus judecăţii în sensul schimbării naturii juridice a acestuia.
În aceste condiţii, consider că devine incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi implicit, art. 304 pct. 1 C. proc. civ., competenţa funcţională aparţinând Secţiei comerciale şi de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Galaţi.
În consecinţă, se impunea admiterea recursului în baza dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. proc. civ., casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul Galaţi, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
JUDECATOR V.G.
