s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Litigii de muncă. Obligaţia de a face. Recurs. Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Respingere. Plata contravalorii muncii prestate în plus cu 2 ore suplimentar faţă de norma didactică

Tematică: Obligatia de a face

Acţiunea reclamanţilor introdusă la data de 26 februarie 2008, prin care s-au solicitat drepturi băneşti restante pe perioada octombrie 2001-4.06.2004 zi nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripţie şi nu doar unul singur, iar instanţa le-a reţinut corect ca atare. Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învăţământ, reprezentând diferenţe salariale cuvenite acestora urmare a calculării greşite a salariilor pe perioada octombrie 2001-octombrie 2004. Constatările din acest act s-au reflectat apoi în O.U.G. nr. 17/2006, care în art. 1 a prevăzut plata diferenţelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001-octombrie 2004 pentru personalul didactic, rezultate din aplicarea Legii nr. 128/1997. Rezultă aşadar că de la data acestui ultim act a început să curgă termenul de prescripţie pentru drepturile salariale cuvenite începând cu anul 2001. Este greşită susţinerea recurenţilor în sensul că acest act normativ s-ar referi la alte drepturi salariale decât cele pretinse în prezenta acţiune, deoarece O.U.G. nr. 17/2006 nu face referire la o anumită categorie de drepturi salariale, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 602/ R-CM din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)

Constată că prin acţiunea înregistrată sub nr. (...) pe rolul Tribunalului Argeş, reclamantele E.F., V.N., U.B., E.O. şi N.F., reprezentate de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar B. Muntenia, au chemat în judecată pe pârâţii Comuna Corbi prin Primar, Şcoala cu Clasele I-VIII Corbi, Inspectoratul Şcolar Judeţean A, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T, Ministerul Economiei şi Finanţelor-Direcţia (...)ă a Finanţelor Publice A, Consiliul Judeţean A în calitate de ordonatori de credite, pentru ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii Şcoala cu clasele I-VIII Corbi, Inspectoratul Judeţean A şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T să asigure reducerea normei didactice de predare cu 2 ore suplimentar, iar toţi pârâţii să le plătească drepturile salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus cu 2 ore suplimentar faţă de norma didactică pe perioada octombrie 2001-4.01.2004, cu actualizarea sumelor în funcţie de creşterea indicelui de inflaţie, până la data efectuării plăţii, să fie efectuate menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă şi să fie obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că nu este angajatorul reclamantelor şi nu are obligaţia de a plătii acestora drepturile salariale solicitate în acţiune.
Între acest minister şi cadrele didactice nu există niciun fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligaţii din partea acestuia cu privire la calcularea şi plata salariilor.
Calitatea de angajator, aşa cum este definită această noţiune la art. 10 şi art. 14 din Legea nr. 53/2003, o are numai directorul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică, conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 coroborat cu art. 7 alin. 8 din Legea nr. 84/1995 şi art. 22 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.
A mai arătat pârâtul că nu este nici ordonator de credite pentru unităţile din învăţământul preuniversitar de stat, motiv pentru care nu poate plăti diferenţele salariale niciunui cadru didactic.
Art. 16 din Normele metodologice privind finanţarea învăţământului preuniversitar de stat aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 2192/2004 prevede: „Finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii.”
Cu privire la plata drepturilor salariale începând cu anul 2001, acelaşi pârât a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în raport de dispoziţiile art. 166 Codul Muncii, arătând că Acordul invocat de reclamante, aprobat prin O.U.G. nr. 17/2006, reglementează plata diferenţelor salariale rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr. 128/1997, referitoare la stabilirea salariului de bază al cadrelor didactice.
Nici acest Acord şi nici O.U.G. nr. 17/2006 nu au ca obiect reducerea normei didactice cu două ore, potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 şi nici plata drepturilor aferente în cazul efectuării acestor ore.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, acest pârât a solicitat respingere acţiunii ca neîntemeiată, arătând că, potrivit art. 43 lit. a) şi b) din Legea nr. 128/1997, învăţătorii, educatoarele şi institutorii sunt încadraţi pe post, şi nu pe norma didactică care să poată fi redusă cu două ore, ca urmare nu este posibil şi legal să se reducă postul.
Mai mult, postul educatorilor, învăţătorilor, institutorilor este format din ore diferite spre deosebire de norma didactică a profesorilor care cuprinde ore prevăzute în planurile de învăţământ la disciplinele corespunzătoare specializării înscrise pe diploma de absolvire sau de licenţă. Activitatea celor dintâi implică efectuarea de ore diferite de citire, matematică, ştiinţele naturii, posturile fiind normate câte unul pentru fiecare grupă de copii, respectiv clase de elevi.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în baza art. 25 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 3 alin. (48) din H.G. nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionare M.E.F., arătând că este eronată opinia reclamantelor referitoare la introducerea în cauză a Ministerului Economiei şi Finanţelor, făcându-se o gravă eroare atunci când se consideră că acest minister poate fi confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
În realitate, rolul Ministerului Economiei şi Finanţelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general consolidat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum şi a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanţelor publice nr. 500/2002 art. 19-35.
Aceeaşi excepţie a fost invocată şi de pârâtul Consiliul Judeţean A, cu motivarea că, potrivit Legii nr. 215/2001, Consiliul Judeţean A nu are în atribuţii finanţarea unităţilor de învăţământ subordonate inspectoratului şcolar sau altor şcoli care nu au raporturi juridice de subordonare, ci doar atribuţii în domeniul educaţiei pentru serviciile publice din subordine.
Consiliul Judeţean are doar rol consultativ în ceea ce priveşte cheltuielile de personal pentru educaţie din bugetul de stat alocat Judeţului A, cu motivaţia că repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată se face prin decizie a directorului general al finanţelor publice judeţene după consultarea acestei instituţii, în conformitate cu dispoziţiile din Legea bugetului de stat pe anul 2008.
La termenul de judecata din data de 12.06.2008, instanţa a unit cu fondul excepţiile invocate de pârâţi în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 562/CM din 16 iunie 2008 au fost respinse excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi T şi excepţia prescrierii dreptului la acţiune. A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a fost respinsă acţiunea reclamantelor faţă de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei personae fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă în parte acţiunea şi au fost obligată pârâta Şcoala cu Clasele I-VIII Corbi să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând plata cu ora pentru două ore săptămânal corespunzătoare perioadei octombrie 2001-04.01.2004, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
A fost obligată aceeaşi pârâtă să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor. A fost obligată pârâta Comuna Corbi să vireze pârâtei de mai sus fondurile necesare achitării acestor drepturi şi să plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în cuantum de 100 lei.
În termen legal pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T a declarat recurs împotriva sentinţei, pe care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ, şi arătând că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
În dezvoltarea recursului, se arată că nici acordul şi nici O.U.G. nr. 17/2006 şi Ordinul nr. 3351/2006 prin care acesta a fost aprobat nu au ca obiect plata drepturilor aferente celor 2 ore, ci se referă la plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 128/1997 din perioada octombrie 2001-septembrie 2004, ca urmare a stabilirii de către instanţele judecătoreşti a salariului de bază al cadrelor didactice.
A concluziona altfel, înseamnă a nesocoti hotărârea dintre comisia de negociere a Guvernului şi federaţiile reprezentative din învăţământ. Mai arată recurentul că, instanţa de fond nu a arătat care sunt motivele pentru care a respins excepţia de prescripţie.
Analizând sentinţa recurată, în raport de critica formulată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând Curtea apreciază că aspectul prescripţiei, hotărârea tribunalului este motivată, instanţa reţinând că prescripţia a fost întreruptă printr-un act de recunoaştere, respectiv acordul încheiat la 28.11.2005.
Pe de altă parte, Curtea constată că în mod corect instanţa de fond a extins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Potrivit art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Codul Muncii nu conţine dispoziţii privind întreruperea cursului prescripţiei extinctive, însă, potrivit art. 295 alin. (1), dispoziţiile Codulu i muncii se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispoziţiile legislaţiei civile. Astfel, art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1959 prevede că „prescripţia se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia” .
Efectul întreruperii termenului de prescripţie constă, potrivit art. 17 alin. (1) şi (2) din decretul nr. 167/1958, în ştergerea prescripţiei anterioare şi începerea unui nou termen de prescripţie.
Acţiunea reclamanţilor introdusă la data de 26 februarie 2008, prin care s-au solicitat drepturi băneşti restante pe perioada octombrie 2001-4.06.2004 zi nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripţie şi nu doar unul singur, iar instanţa le-a reţinut corect ca atare.
Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învăţământ, reprezentând diferenţe salariale cuvenite acestora urmare a calculării greşite a salariilor pe perioada octombrie 2001-octombrie 2004.
Constatările din acest act s-au reflectat apoi în O.U.G. nr. 17/2006, care în art. 1 a prevăzut plata diferenţelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001-octombrie 2004 pentru personalul didactic, rezultate din aplicarea Legii nr. 128/1997.
Rezultă aşadar că de la data acestui ultim act a început să curgă termenul de prescripţie pentru drepturile salariale cuvenite începând cu anul 2001.
Este greşită susţinerea recurenţilor în sensul că acest act normativ s-ar referi la alte drepturi salariale decât cele pretinse în prezenta acţiune, deoarece O.U.G. nr. 17/2006 nu face referire la o anumită categorie de drepturi salariale, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Faţă de aceste considerente, curtea, în temeiul art. 291 Codul Muncii şi art. 312 C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner