s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Litigii de muncă. Obligaţia de a face. Recurs. Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Respingere. Plata contravalorii muncii prestate în plus cu 2 ore suplimentar faţă de norma didactică

Tematică: Obligatia de a face

Acţiunea reclamantului, prin care s-au solicitat drepturi băneşti restante pe perioada octombrie 2001-la zi nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripţie şi nu doar unul singur, iar instanţa le-a reţinut corect ca atare. Intimatul are calitatea de personal didactic, respectiv învăţător, intrând sub incidenţa Legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic. Astfel, în art. 45 pct. 1 se prevede că personalul didactic de predare şi instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.În această situaţie se află reclamantul care îndeplineşte condiţiile de vechime în învăţământ şi gradul didactic pentru reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, ceea ce nu înseamnă însă reducerea activităţii cu două ore săptămânal, ci plata salariului pentru două ore săptămânal în plus prin depăşirea normei didactice la care are dreptul prin plata cu ora conform art. 51 pct. 8 combinat cu art. 49 pct. 1 şi art. 43 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ.
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 609/ R-CM din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin acţiunea înregistrată la data de 12 martie 2008, reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Muntenia în numele şi pentru membrul de sindicat – reclamantul E.E. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii Comuna E.-prin Primar, Şcoala E., Inspectoratul Şcolar al Judeţului A, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T, Ministerul Economiei şi Finanţelor-Direcţia (...)ă a Finanţelor Publice A şi Consiliul Judeţean A, în calitate de ordonatori de credite, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi:
- pârâţii Şcoala E., Inspectoratul Judeţean A şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T să asigure reducerea normei didactice de predare cu 2 ore suplimentar;
- toţi pârâţii să plătească drepturile salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus cu 2 ore suplimentar faţă de norma didactică pe perioada octombrie 2001-10.10.2003, cu actualizarea sumelor în funcţie de creşterea indicelui de inflaţie, până la data efectuării plăţii;
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că este încadrat în funcţie didactică la Şcoala E.
Potrivit art. 45 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic „personalul didactic de predare şi instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului.”
Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învăţământul primar se stabileşte pe clasă sau clase simultane şi nu pe ore, fără a se distinge între tipul de învăţământ sau funcţia didactică de predare şi de instruire practică, art. 45 alin. (1) instituie beneficiul reducerii normei didactice cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului impunând două condiţii: o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I.
Reclamantul a precizat că drepturile solicitate pentru perioada 2001-2003 nu sunt prescrise întrucât, potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, aceasta se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge.
Actul întrerupător de prescripţie este Acordul încheiat între Guvernul României şi Federaţiile Sindicale din Învăţământ la 28 noiembrie 2005 prin care s-a convenit ca pentru perioada octombrie 2001-octombrie 2004, faţă de calcularea greşită a salariilor personalului didactic, să se stabilească o reglementare unitară care să înlăture discriminările ce ar apărea între salariaţii aflaţi în aceeaşi situaţie.
Acest acord s-a reflectat în O.U.G. nr. 17/2006 cu privire la plata diferenţelor salariale din octombrie 2001-octombrie 2004 pentru personalul didactic din învăţământul de stat.
A fost invocată în acest sens practica Curţii de Apel Piteşti, ca instanţă de recurs, prin care au fost recunoscute drepturile membrilor de sindicat din Uniunea Sindicatului Învăţământ V solicitate în cursul anului 2007 pentru perioada octombrie 2001-la zi.
Acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 42 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44, art. 45 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, art. 16 şi art. 17 din Decretul nr. 167/1958, Acordul încheiat între Guvernul României şi Federaţiile Sindicale din Învăţământ din 28.11.2005, O.U.G. nr. 17/2006.
În termen legal pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T a depus întâmpinare în temeiul art. 115 C. proc. civ prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în susţinerea căreia a arătat că nu este angajatorul reclamantului şi nu are obligaţia de a plăti acestuia drepturile salariale solicitate în acţiune.
Între Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T şi cadrele didactice nu există niciun fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligaţii din partea acestuia cu privire la calcularea şi plata salariilor.
Calitatea de angajator, aşa cum este definită această noţiune la art. 10 şi art. 14 din Legea nr. 53/2003 o are numai directorul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică, conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 coroborat cu art. 7 alin. 8 din Legea nr. 84/1995 şi art. 22 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Tot în susţinerea acestei excepţii, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T a arătat că nu este nici ordonator de credite pentru unităţile din învăţământul preuniversitar de stat, motiv pentru care nu poate plăti diferenţele salariale niciunui cadru didactic.
Art. 16 din Normele metodologice privind finanţarea învăţământului preuniversitar de stat aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 2192/2004 prevede: „Finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii.”
Cu privire la plata drepturilor salariale începând cu anul 2001, acelaşi pârât a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în raport de dispoziţiile art. 166 Codul Muncii .
În ceea ce priveşte întreruperea termenului de prescripţie de 3 ani prin recunoaşterea drepturilor salariale de către debitor, s-a arătat de către minister că Acordul invocat de reclamant, aprobat prin O.U.G. nr. 17/2006, reglementează plata diferenţelor salariale rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr. 128/1997, referitoare la stabilirea salariului de bază al cadrelor didactice.
Nici acest Acord şi nici O.U.G. nr. 17/2006 nu au ca obiect reducerea normei didactice cu două ore, potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 şi nici plata drepturilor aferente în cazul efectuării acestor ore.
Pe fond, apărările pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T au fost de respingere a acţiunii ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 43 lit. a şi b din Legea nr. 128/1997, învăţătorii, educatoarele şi institutorii sunt încadraţi pe post şi nu pe norma didactică care să poată fi redusă cu două ore.
Prin urmare, nu este posibil şi legal să se reducă postul.
Mai mult, postul educatorilor, învăţătorilor, institutorilor este format din ore diferite spre deosebire de norma didactică a profesorilor care cuprinde ore prevăzute în planurile de învăţământ la disciplinele corespunzătoare specializării înscrise pe diploma de absolvire sau de licenţă.
Activitatea celor dintâi implică efectuarea de ore diferite de citire, matematică, ştiinţele naturii, posturile fiind normate câte unul pentru fiecare grupă de copii, respectiv clase de elevi.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive având în vedere art. 25 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 3 alin. 48 din H.G. nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionare M.E.F.
În raport de aceste dispoziţii pârâtul a susţinut că este eronată opinia reclamantului referitoare la introducerea în cauză a Ministerului Economiei şi Finanţelor, făcându-se o gravă eroare atunci când se consideră că acest minister poate fi confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
În realitate, rolul Ministerului Economiei şi Finanţelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general consolidat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum şi a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanţelor publice nr. 500/2002, art. 19-35.
Aceeaşi excepţie a fost invocată şi de pârâţii Consiliul Judeţean A şi Comuna E.-prin primar.
Potrivit Legii nr. 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Judeţean A nu are în atribuţii finanţarea unităţilor de învăţământ subordonate Inspectoratului Şcolar sau altor şcoli care nu au raporturi juridice de subordonare, ci doar atribuţii în domeniul educaţiei pentru serviciile publice din subordine.
Consiliul Judeţean are doar rol consultativ în ceea ce priveşte cheltuielile de personal pentru educaţie din bugetul de stat alocat Judeţului A, cu motivaţia că repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată se face prin decizie a directorului general al finanţelor publice judeţene după consultarea acestei instituţii, în conformitate cu dispoziţiile din Legea bugetului de stat pe anul 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 508/CM din 4 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean A.
A fost respinsă excepţia prescrierii dreptului la acţiune, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi T.
A fost admisă în parte acţiunea şi obligată pârâta Şcoala E. să plătească reclamantului E. E. drepturile salariale reprezentând plata cu ora pentru două ore săptămânal corespunzătoare perioadei 01.09.2003 – 10.11.2003, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
A fost obligată pârâta Comuna E. să vireze pârâtei Şcoala E. fondurile necesare achitării drepturilor de mai sus.
Au fost obligate pârâtele Şcoala E. şi Comuna E. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susţine astfel că, în mod netemeinic şi nelegal a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi faptul că actele şi probele dosarului au fost interpretate eronat.
Se susţine de recurent că acţiunea reclamantului este prescrisă în raport de dispoziţiile art. 166 din Codul Muncii, excepţie ce a fost respinsă nejustificat de către instanţa de fond.
Critica este neîntemeiată.
Potrivit art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate şi că acest act normativ nu conţine dispoziţii privind întreruperea cursului prescripţiei.
Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul Muncii, dispoziţiile acestuia se întregesc însă cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispoziţiile legislaţiei civile.
Astfel, art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1959 prevede că „prescripţia se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia” .
Efectul întreruperii termenului de prescripţie constă, potrivit art. 17 alin. (1) şi 2 din Decretul nr. 167/1958, în ştergerea prescripţiei anterioare şi începerea unui nou termen de prescripţie.
Acţiunea reclamantului, prin care s-au solicitat drepturi băneşti restante pe perioada octombrie 2001-la zi nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripţie şi nu doar unul singur, iar instanţa le-a reţinut corect ca atare.
Prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învăţământ, reprezentând diferenţe salariale cuvenite acestora ca urmare a calculării greşite a salariilor pe perioada octombrie 2001 – octombrie 2004.
Constatările din acest act s-au reflectat apoi în O.U.G. nr. 17/2006, care în art. 1 a prevăzut plata diferenţelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001-octombrie 2004 pentru personalul didactic, rezultată din aplicarea Legii nr. 128/1997.
Este greşită susţinerea recurentului că acest act normativ s-ar referi la alte drepturi salariale decât cele pretinse prin prezenta acţiune, deoarece O.U.G. nr. 17/2006 nu face referire la o anumită categorie de drepturi salariale, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Intimatul are calitatea de personal didactic, respectiv învăţător, intrând sub incidenţa Legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic.
Art. 43 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 stabileşte norma didactică de predare-învăţare, de instruire şi practică şi de evaluare, respectiv un post de învăţător pentru fiecare clasă sau pentru clase simultane în unităţile în care nu se pot constitui clase separate şi nu pe ore ca în cazul profesorilor.
În art. 45 pct. 1 se prevede că personalul didactic de predare şi instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
În această situaţie se află reclamantul care îndeplineşte condiţiile de vechime în învăţământ şi gradul didactic pentru reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, ceea ce nu înseamnă însă reducerea activităţii cu două ore săptămânal, ci plata salariului pentru două ore săptămânal în plus prin depăşirea normei didactice la care are dreptul prin plata cu ora conform art. 51 pct. 8 combinat cu art. 49 pct. 1 şi art. 43 alin. I lit. c din acelaşi act normativ.
În consecinţă, instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile legale menţionate, urmând ca în conformitate cu dispoziţiile art. 312 (1) C. proc. civ, recursul să fie respins ca nefondat.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner