La data de 28.11. contestatorul D.P. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 1566 din 16 octombrie 2006 emisă de Autoritatea Rutieră Română ARR B, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea acesteia, repunerea în situaţia anterioară în sensul reintegrării în postul din care a fost revocat, precum şi obligarea intimatei la plata salariului de care a fost lipsit şi a cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatorul arată că prin decizia nr. 1566/16.10.2006 emisă de intimată a fost revocat din funcţia de Ş. Agenţie, Agenţia ARR V, începând cu data de 20.10.2006 şi s-a dispus, totodată, trecerea sa în funcţie de execuţie, aceea de inspector de specialitate, gradul IA, în cadrul aceleiaşi agenţii.
Acesta arată că decizia este nelegală deoarece s-a procedat la modificarea în mod unilateral a unui element esenţial al contractului de muncă, felul muncii, şi, totodată, a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii deoarece măsura a fost dispusă pe perioada în care s-a aflat în incapacitate temporară de muncă dovedită cu certificat medical.
În altă ordine de idei, arată în continuare contestatorul, decizia a fost emisă şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din Codul Muncii, nefiind motivată în fapt şi în drept, nefăcându-se vinovat de săvârşirea vreunei abateri.
În şedinţa publică din 18 decembrie 2006 instanţa, din oficiu, a invocat excepţia de necompetenţă materială a secţiei civile, complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurărilor sociale, iar prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 26 februarie 2007 cauza a fost scoasă de pe rolul secţiei civile şi înaintată secţiei comerciale şi de contencios administrativ din cadrul aceleiaşi instanţe.
Cauza a fost restituită completului specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale, iniţial învestit.
În cauză au formulat cereri de intervenţie în interesul intimatei FUNDAŢIA G. RM. V, SC E. TRANS SRL RM. V şi SC N.T. SRL comuna E. fiecare dintre interveniente solicitând respingerea contestaţiei şi menţinerea deciziei emise de intimată ca fiind legală şi temeinică deoarece ea a fost dispusă ca urmare a încălcării de către contestator a legislaţiei care reglementează activitatea ARR, cât şi ca urmare a abuzurilor săvârşite de acesta, care au avut drept consecinţă restrângerea activităţii unor operatori de transport sau scoaterea lor de pe piaţă, situaţii în care se regăsesc intervenienţii.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea prin sentinţa civilă nr. 1040 din 14.12.2007 a admis în parte contestaţia formulată şi a anulat decizia nr. 1566/16.10.2006.
S-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei de revocare şi a fost obligată intimata la plata diferenţei dintre salariul indexat, majorat şi reactualizat şi la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de Ş.-agenţie ARR-V şi salariul aferent funcţiei de inspector de specialitate gradul IA în cadrul agenţiei, începând cu data emiterii deciziei în litigiu şi până la reintegrarea efectivă în funcţia de Şef Agenţie.
Au fost respinse cererile de intervenţie formulate în interesul intimatei de către FUNDAŢIA G. RM. V, şi S.C. N.T. S.R.L. E.
S-a reţinut de instanţa de fond la pronunţarea acestei sentinţe că, intimatul-contestator D.P. a fost angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată începând cu data de 01.05.2002 în funcţia de Ş. agenţie – ARR V.
Prin decizia în litigiu emisă de intimată la data de 16.10.2006 acesta a fost revocat din funcţia de Şef agenţie şi s-a dispus, totodată, încadrarea acestuia în funcţie de execuţie, respectiv aceea de inspector de specialitate gradul IA.
Decizia de revocare a fost emisă în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (1) lit. f) din capitolul VI al Regulamentului intern al Autorităţii Rutiere Române, precum şi în baza prevederilor pct. 12 din Planul de Măsuri al Raportului Corpului de Control al Ministrului nr. CC/932/04.08.2006, precum şi în baza prevederilor pct. 4 din Planul de Măsuri a Raportul Privind Verificarea sesizării Fundaţiei G. RM. V nr. 931/04.08.2006, întocmit de Corpul de Control al Ministrului, ambele rapoarte fiind aprobate de Ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Susţinerile intimatei potrivit cărora, deciziei în litigiu, prin care s-a luat măsura revocării din funcţie a contestatorului, nu-i sunt aplicabile dispoziţiile Codului Muncii, ci numai cele ale H.G. nr. 625/1998 potrivit cărora directorul general al ARR poate lua măsura revocării din funcţie a şefului de agenţie, sunt neîntemeiate, întrucât între contestator şi intimată a existat un raport juridic de muncă născut din contractul individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, începând cu 01.05.2002, aflat la file 21-22 dosar fond.
Pe cale de consecinţă, decizia în litigiu este nelegală chiar dacă ea ar fi privită ca o modificare unilaterală de contract individual de muncă sub aspectul felului muncii sau ca o decizie de sancţionare pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din perspectiva modificări unilaterale a contractului de muncă ea încalcă dispoziţiile art. 41 (1) Codul Muncii, potrivit cărora „contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol din cod „cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod” şi dacă se referă la unul dintre elemente, numai că dispoziţiile acestui ultim text de lege trebuie coroborate cu cele ale art. 17 alin. (4) Codul Muncii, potrivit cărora „orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (2) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, în termen de 15 zile de la data încunoştinţării în scris a salariatului”, ceea ce nu este cazul în speţă.
Revocarea dispusă prin decizia în litigiu, privită din perspectiva unei sancţiuni disciplinare (reprezentantul intimatei pretinzând că la baza emiterii acesteia au stat şi cele două rapoarte de control prin care s-au înregistrat deficienţe în activitatea contestatorului) aceasta trebuia emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 268 alin. (2) Codul Muncii.
În speţă, nu s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă în condiţiile art. 267 Codul Muncii şi, pe cale de consecinţă, nu sunt arătate nici motivele pentru care ar fi putut fi înlăturate apărările contestatorului, lipsa numai a acestor menţiuni conducând la sancţiunea nulităţii absolute a deciziei în litigiu.
S-a apreciat astfel contestaţia ca întemeiată, dispunându-se anularea deciziei astfel emise şi pe cale de consecinţă s-au respins cererile de intervenţie în interesul intimatei.
Împotriva aceste sentinţe au declarat recurs intimata Autoritatea Rutieră Română-ARR B şi intervenientele Fundaţia G. Râmnicu V şi SC N.T. SRL E.
Se arată în recursul declarat de intimata ARR B că sentinţa este nelegală şi netemeinică, întrucât în mod greşit s-a reţinut că intimatul D.P. a fost angajat cu contract de muncă la data de 1.05.2002, deşi în realitate acesta era angajat din 19.06.1998.
În contractul de muncă încheiat cu acesta s-a prevăzut obligaţia salariatului de a respecta prevederile contractului colectiv de muncă, al Regulamentului de organizare şi funcţionare, Regulamentul de ordine interioară şi procedurile şi instrucţiunile specifice Autorităţii Rutiere Române.
Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu nesocotirea contractului încheiat între părţi, fără a avea în vedere că revocarea contestatorului din funcţia de Ş. agenţie, nu poate fi considerată o modificare unilaterală a contractului de muncă, atâta vreme cât acesta şi-a dat acordul la încheierea contractului să respecte Regulamentul de organizare şi funcţionare al ARR, în care se menţionează că preşedintele Consiliului de conducere poate revoca din funcţie personalul din conducerea compartimentelor.
În recursul declarat de intervenientele Fundaţia G. Râmnicu V şi SC N.T. SRL E. se critică sentinţa ca nelegală, faţă de motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât în mod greşit s-a reţinut că sunt aplic abile dispoziţiile generale ale Codului Muncii, în defavoarea legilor speciale.
În mod greşit s-a apreciat că decizia dată se află sub incidenţa art. 294 din Codul Muncii, pentru a fi necesar acordul părţilor la modificarea contractului de muncă, fără a se avea în vedere că măsura luată prin decizie, privind revocarea din funcţie, este legală şi temeinică, motivată în fapt şi în drept pe dispoziţiile H.G. nr. 625/1998 şi O.U.G. nr. 95/1998, care reglementează activitatea instituţiei ARR, ca instituţie publică.
Măsura revocării din funcţie a contestatorului, nu a fost luată ca o măsură disciplinară a acestuia, ci a fost impusă de măsurile luate de conducerea Ministerului Transporturilor.
Faţă de motivele arătate solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii contestaţiei formulate.
Recursul declarate de intimata ARR B este tardiv.
Astfel, sentinţa civilă nr. 1040 din 14.12.2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea a fost comunicată acesteia la data de 27.12.2007, aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul verbal de predare de la dosarul cauzei (f. 269 ).
Din ştampilele existente pe acest recurs rezultă că acesta l-a expediat către Tribunalul Vâlcea la data de 11.01.2008.
Potrivit art. 80 din Legea nr. 168 din 12.11.1999 pentru soluţionarea conflictelor de muncă, termenul de recurs împotriva sentinţele pronunţate în această materie este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
În speţă, aşa cum s-a arătat mai sus hotărârea instanţei de fond a fost comunicată recurentei la data de 27.12.2007, recursul urmând a fi formulat până la data de 7.01.2008.
Cum intimata a depus la poştă recursul la data de 11.01.2008 se constată a fi depăşit termenul de mai sus.
Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepţia cazului prevăzut de alin. (2), existenţa unor motive de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţă.
Cum în speţă nu se constată motive de ordine publică ce ar duce la soluţionarea recursului, în baza textului de lege sus arătat, urmează a fi respins ca tardiv.
În ceea ce priveşte recursul intervenientelor Fundaţia G. Rm. V, şi S.C. N.T. S.R.L. E., se constată a fi inadmisibil.
Din actele dosarului rezultă că acestea au formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei intimate Autoritatea Rutieră Română.
Potrivit art. 49 alin. (3) C. proc. civ., cererea de intervenţie este în interesul uneia din părţi, când sprijină numai apărarea acesteia, fără a invoca vreun drept al său. Art. 56 C. proc. civ. prevede că, apelul sau recursul, făcut de cel care intervine, în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs.
În speţă, aşa cum a s-a arătat mai sus, intimata Autoritatea Rutieră Română, în interesul căreia cele două interveniente au formulat cerere de intervenţia, a formulat tardiv recursul împotriva sentinţei instanţei de fond, situaţie în care acesta a fost respins şi faţă de care, recursul introdus de interveniente apare ca inadmisibil.
Se constată de asemenea că, la termenul de astăzi, intervenientele-recurente au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 53/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pe motiv că sunt contrare Constituţiei României din anul 2003, însă atâta vreme cât recursurile părţilor au fost respinse pe excepţie, fără a se proceda la analizarea lor pe fond, nici cererea formulată de intervenientele-recurente, nu mai poate fi analizată.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. vor fi obligate recurentele la plata către intimatul D.P. a sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
