Tribunalul Dolj prin sentinţa nr. 1111 de la 6 martie 2008 a respins acţiunea formulată de I. U.-J., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că reclamantul a fost numit ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea la data de 23.05.2006. Anterior numirii în funcţia de procuror, reclamantul a desfăşurat activitate în funcţia de consilier juridic
Fără să facă dovada că s-au înscris la un concurs de promovare la instanţa superioară parchetul de pe lângă tribunal ori funcţie de conducere la parchetul de pe lângă judecătorie, reclamantul se consideră discriminat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că în mod nejustificat instanţa de fond asimilează o cerere de înscriere la un concurs cu o acţiune în realizarea dreptului.
Astfel, cererea de înscriere la concurs nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 112 C. proc. civ., în sensul că nu este adresată unei instanţe, nu are caracter contencios, nu îndeplineşte niciuna din condiţiile de formă prevăzute de lege. A mai arătat recurentul că în mod greşit instanţa a considerat că reclamantul are la îndemână o acţiune în realizarea dreptului.
Un alt motiv de critică se referă la faptul că există contradicţie între considerente şi dispozitiv. Instanţa de fond nu a soluţionat ambele capete de cerere cu care a fost investită.
A mai arătat recurentul că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii, schimbând încadrarea juridică dată de parte, fără a pune în prealabil în discuţia părţilor acest aspect. În mod nejustificat nu s-a ţinut seama de un înscris hotărâtor în soluţionarea cauzei, de natură a modifica soluţia pronunţată.
A solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei recurate şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată. În subsidiar, în situaţia în care se apreciază că prima instanţă a judecat fără a analiza fondul cauzei, solicită casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În drept a invocat dispoziţiile art.304 ind. 1 C. proc. civ.
Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea constată şi reţine următoarele:
Art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevede că, pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare judecătorii şi procurorii care au avut calificativul „foarte bine” la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii minime de vechime: a) 5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat şi procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat; b) 6 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de curte de apel şi procuror la parchetul de pe lângă aceasta; c) 8 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (2) La calcularea vechimii prevăzute la alin. (1) se ia în considerare şi perioada în care judecătorul sau procurorul a fost avocat. (3) Consiliul Superior al Magistraturii verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1).
În raport de aceste dispoziţii, primul motiv de recurs invocat este nefondat, instanţa de fond în mod corect a reţinut că recurentul are posibilitatea să promoveze acţiune în realizare dreptului, adică are posibilitatea să urmeze procedura reglementată de lege, putând să formuleze contestaţie în cazul în care i s-ar respinge cererea de înscriere la concurs pentru că nu îndeplineşte condiţia de vechime impusă de art. 44.
Cu privire la motivul de recurs referitor la faptul că instanţa nu a soluţionat ambele capete ale cererii cu care a fost învestită, Curtea constată că este nefondat deoarece prin cererea introductivă recurentul reclamant a solicitat ca instanţa să constate că îndeplineşte condiţia de vechime prevăzută de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi să dispună obligarea intimatului pârât să permită înscrierea la concursul de promovare efectivă sau pe loc şi la cele de ocupare a funcţiilor de conducere.
Instanţa de fond în considerente a analizat excepţia prematurităţii cu privire la capătul 2 de cerere – obligarea intimatului pârât să permită înscrierea la concursul de promovare efectivă sau pe loc şi la cele de ocupare a funcţiilor de conducere – şi excepţia inadmisibilităţii cu privire la capătul 1 de cerere – să constate că îndeplineşte condiţia de vechime prevăzută de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 – şi apoi a arătat motivele pentru care aceste excepţii sunt fondate, ceea ce infirmă susţinerea recurentului că nu a soluţionat ambele capete de cerere.
Şi motivul de recurs invocat de recurent referitor la faptul că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii, schimbând încadrarea juridică dată de parte, fără a pune în prealabil în discuţia părţilor acest aspect, este nefondat deoarece instanţa a analizat în considerente ambele capete de cerere aşa cum au fost formulate de reclamant , pentru ca apoi în dispozitiv să respingă acţiunea în ansamblul ei şi astfel nu a încălcat dispoziţiile art.129 C. proc. civ.
Ultimul motiv de recurs invocat de recurent şi anume că nu s-a ţinut seama de un înscris hotărâtor în soluţionarea cauzei, respectiv Hotărârea CNCD nr. 48/24.01.2007 este nefondat deoarece, ulterior adoptării acestei hotărâri, Curtea Constituţională prin decizia nr. 818/03 07 2008 a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituţională a reţinut că nu se pot înţelege dispoziţiile O.G. nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare în sensul că instanţele judecătoreşti au competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, iar dacă se înţelege un asemenea sens, este evident neconstituţional.
Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.
