Tribunalul Dolj prin sentinţa nr. 239 de la 12 februarie 2008 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.D., în contradictoriu cu pârâta S.A. F.B. – Sucursala S. A confirmat raportul de expertiză întocmit în cauză de expert E.D., respectiv suplimentul la raport (filele 80-85 din dosar). A obligat pârâta să elibereze reclamantului o adeverinţă cuprinzând salariul şi sporurile realizate în perioada 1.07.1968-9.06.1971 conform suplimentului la raportul de expertiză ce face parte din prezenta hotărâre, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 25 lei pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei. A obligat pârâta către reclamant la 750 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că în perioada solicitată de reclamant a i se elibera adeverinţă 1.07.1968-5.06.1971, acesta a fost salariatul unităţii, în funcţia de M. Din raportul de expertiză depus la dosar si suplimentul la raport depus ca urmare a comunicării de către unitate a tuturor statelor de plată, rezultă salariul brut lunar si sporurile cu caracter permanent conform art. 78 din Legea nr. 19/2000.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta SC F. SA B criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut. Astfel, reclamantul a solicitat o adeverinţă cu sporurile primite în perioada 1.07.1968-5.06.1971, adeverinţă ce i-a fost eliberată acestuia.
Pe parcursul soluţionării litigiului reclamantul a formulat o cerere prin care solicita eliberarea unei adeverinţe care să ateste sporul pentru lucrul peste programul normal şi sporul pentru condiţii deosebite.
Cu adresa nr. 2919/12.07.2007 s-a comunicat atât acestuia, cât şi instanţei că nu au fost acordate asemenea sporuri. În aceste condiţii recurenta nu putea să ateste alte situaţii decât cele rezultate din evidenţă. În aceste condiţii stabilirea prin expertiză şi obligarea recurentei să elibereze o adeverinţă cu salariul brut pe perioada 1.07.1968-05.06.1971 fără ca acesta să fi cerut a fost nelegală.
Un alt motiv de critică a fost că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a schimbat natura şi înţelesul acestuia. Astfel, potrivit art. 4 pct. 3 din O.U.G. nr. 4/2005 sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare prevăzute de art. 4 alin. (2) se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverinţe întocmite conform legii eliberate de angajator care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea şi corectitudinea acestuia.
Instanţa de fond a transformat această procedură în obligaţia de a elibera o adeverinţă care să ateste datele înscrise în cartea de muncă a reclamantului, salariile brute fiind deja înscrise în cartea de muncă, iar adeverinţa privind sporurile de care a beneficiat fusese eliberată.
Un alt motiv este acela că sentinţa este lipsită de temei legal şi dată prin aplicarea greşită a legii deoarece în cauză sunt aplicabile prevederile O.U.G.. nr. 4/2005 şi art. 164 din Legea nr. 19/2000.
Invocarea art. 78 din Legea nr. 19/2000 este greşită deoarece prevederile acestuia se aplică perioadelor după intrarea în vigoare a legii şi nu perioadei 1968-1971 reglementată de art. 164 pct. 1 din Legea nr. 19/2000.
Sentinţa este lipsită de temei legal şi în ceea ce priveşte obligarea la daune cominatorii deoarece obligaţia de a face era deja executată.
Curtea prin decizia civilă nr. 7549 din 26 august 2008, a admis recursul formulat de pârâta SC. F. SA B, împotriva sentinţei civile nr. 239 din 12.02.2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosar nr. (...), în contradictoriu cu intimatul reclamant S.D.
S-a modificat sentinţa în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că obiectul acţiunii promovate de reclamant îl constituie eliberarea unei adeverinţe care să ateste sporurile de care a beneficiat în perioada anilor 1968-1971.
La pagina 20 din dosarul instanţei de fond se găseşte adeverinţa nr. 303 din 18.03.2007 care atestă sumele primite de către reclamant drept sporul pentru condiţii grele, spor de toxicitate şi spor de şantier în perioada respectivă, precum şi temeiul legal în baza căruia au fost acordate aceste sporuri.
Deşi există această adeverinţă la dosar instanţa de fond a dispus în mod eronat efectuarea unei expertize care să calculeze salariul brut lunar individual inclusiv sporurile şi adaosurile de care a beneficiat reclamantul, aceasta în condiţiile în care aşa cum s-a arătat obiectul cererii de chemare în judecată era eliberarea unei adeverinţe cu sporurile de care a beneficiat.
Din însăşi expertiza întocmită de expert reiese că sporurile de care a beneficiat reclamantul în perioada 1968-1971, sporuri cu caracter permanent şi care se iau în calcul la stabilirea drepturilor de pensie sunt cele precizate în adeverinţa nr. 303/18.03.2007 eliberată de către recurenta-pârâtă. Acelaşi expert menţionează la pct. 3 că reclamantul a lucrat şi 8 sau 10 ore pe zi fiind plătit pentru orele lucrate, acesta neconstituind un spor cu caracter permanent.
Cu toate acestea instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a obligat pârâta să elibereze o adeverinţă cu salariul şi sporurile realizate de către reclamant în perioada 1.07.1968-09.06.1971. Mai mult, obligând pârâta şi la 25 lei/zi de întârziere până la executarea obligaţiei fără a motiva de ce se impune această obligaţie în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat pe de o parte reclamantul nu solicitase o asemenea adeverinţă care să cuprindă şi salariile brute de care a beneficiat, iar pe de altă parte adeverinţa cu sporurile de care a beneficiat îi fusese eliberată.
La data de 10 septembrie 2008, S.V.D. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 7549 din 26 august 2008, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Consideră că instanţa de recurs a admis recursul declarat împotriva hotărârii de fond fără să cerceteze motivele de casare sau modificare şi fără să dea o justă apreciere a probelor administrate încălcându-se astfel prevederile art. 318 cod procedură civilă. In dezvoltarea motivelor contestaţiei în anulare, contestatorul a criticat, pe fondul cauzei, motivele care au dus la admiterea recursului declarat de intimată.
Contestaţia în anulare se respinge pentru considerentele care se vor expune în continuare:
Dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. stipulează faptul că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare.
Aceste motive de casare sau modificare sunt însă prevăzute expres şi limitativ în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi numai omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra unui asemenea motiv, invocat de către recurent, face posibilă admiterea contestaţiei în anulare specială.
Instanţa de recurs nu este însă obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt de şi drept care susţin motivul de casare, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, astfel încât omisiunea de a se cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a recurentului nu deschide calea contestaţiei în anulare prevăzută în dispoziţiile art. 318 cod procedură civilă.
Examinând dosarul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, instanţa constată că aui fost analizate, cu ocazia judecării recursului, toate motivele de casare invocate de recurent.
Promovarea acestei căi extraordinare de atac de către contestator este rezultatul unei interpretări greşite a dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.. Sub acest aspect, este necesară sublinierea deosebirii dintre motivele de casare şi modificare la care se referă art. 318 C. proc. civ. şi argumentele de fapt şi de drept care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare sau modificare pe care-l sprijină, iar aceste motive sunt prevăzute limitativ în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.. În acest sens, instanţa este obligată să răspundă tuturor motivelor de casare sau modificare nu şi afirmaţiilor frazelor sau argumentelor de fapt şi de drept care susţin aceste motive.
De asemenea, instanţa de recurs este îndrept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare sau modificare pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient să se arate temeiul şi justificarea respingerii acestuia, să dovedească din punct de vedere juridic netemeinicia acestuia chiar dacă nu s-a răspuns la toate afirmaţiile şi argumentele recurentului.
In speţă, contestatorul a susţinut că instanţa de recurs a pronunţat hotărârea ca urmare a unei grave greşeli materiale, fără a analiza cu atenţie actele depuse la dosar.
Invocarea interpretării greşite a probelor administrate în cauză sau neluarea în considerare a unor probe administrate în primă instanţă nu constituie însă un motiv de admisibilitate al contestaţiei în anulare, specială, astfel încât promovarea acestei căi extraordinare de atac de către contestator este rezultatul interpretării eronate a dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Faţă de cele arătate şi în baza dispoziţiile art. 320 C. proc. civ. se va respinge contestaţia în anulare promovată de contestatorul S. V.D.
