Prin sentinţa nr. 1734/21.09.2007 pronunţată de Tribunalul Iaşi au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Consiliul Local al Municipiului I şi Primarul Municipiului I.
A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta N.H., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Şcolar al judeţului I, Consiliul Local al municipiului I şi Primarul municipiului I, Grădiniţa cu Program Normal nr. 6, Grădiniţa nr. 21.
A fost obligat pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului I şi grădiniţele pârâte să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei, pentru orele prestate în plus săptămânal faţă de norma didactică prevăzută de art. 45 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, începând cu data de 19.07.2004.
Au fost obligate şcolile pârâte şi pârâţii Consiliul local al municipiului I şi Primarul municipiului I să plătească reclamantei, drepturile salariale stabilite potrivit calculului anterior, aferente perioadei 19.07.2004-19.07.2007, actualizate în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Au fost obligate unităţile şcolare şi pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului I să asigure reducerea normei didactice de predare cu două ore a reclamantei, iar în situaţia în care orele suplimentare sunt ţinute de către aceasta, să i se plătească suplimentar.
A fost respinsă cererea privind adăugarea dobânzii legale.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a celor doi pârâţi, instanţa a constatat că sunt neîntemeiate, motivat de faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 15 din O.U.G. nr. 45/2003, bugetele unităţilor de învăţământ, care sunt instituţii publice, finanţate integral sau parţial din bugetele locale, se aprobă de către consiliile locale, proiectul de buget fiind elaborat de ordonatorul principal de credite, care este primarul, aşa cum prevede art. 21 din aceeaşi ordonanţă şi, în consecinţă, se va respinge excepţia invocată.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii celui de-al doilea capăt de cerere al reclamantei, instanţa faţă de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României şi ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a constatat că este neîntemeiată şi a respins-o.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului. La punctul 4 din Precizările generale pentru aplicarea Statutului personalului didactic nr. 19388/14.11.1999 emise de M.E.C. se prevede că personalul didactic de predare şi instruire practică cu vechime în învăţământ de peste 25 de ani cu grad didactic I şi care beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal poate fi salarizat prin plata cu ora pentru activităţile ce depăşesc norma maximă de 16 ore, respectiv 22 ore.
Prin urmare dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 128/1997 se aplică la întreg personalul de predare inclusiv educatorilor şi învăţătorilor, care poate fi salarizat prin plata cu ora pentru activităţile ce depăşesc norma astfel redusă cu 2 ore.
Angajatorii nu au făcut dovada, deşi conform dispoziţiilor art. 287 Codul Muncii aveau sarcina probei că, în cadrul şcolilor respective nu îşi desfăşoară activitatea personal didactic cu o vechime de peste 25 de ani şi grad didactic I sau că în situaţia existenţei unui astfel de personal au aplicat dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 128/1997.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii I.S.J. I în nume propriu şi în numele unităţilor preşcolare din mun. I, Consiliul Local al Mun. I şi Primarul Mun. I, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că instanţa de fond a făcut în cauză o interpretare şi o aplicare greşită a legii.
Recurentul I.S.J. I a arătat că potrivit art. 42 din Legea nr. 128/1997 norma didactică cuprinde activităţi didactice de predare-învăţare şi activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică, precum şi activităţi de educaţie. Că în mod greşit instanţa a interpretat dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 128/1997, întrucât reducerea numărului de 2 ore săptămânal prevăzută de acest text se referă doar la reducerea normei didactice şi nu a normei didactice de predare.
Că instanţa nu s-a pronunţat asupra Precizărilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, nr. 1822/E./15.05.2006, prin care se menţionează că pentru funcţiile de învăţător, educatoare şi institutor nu există norma didactică prevăzută de Legea nr. 128/1997 care să poată fi redusă cu 2 ore în conformitate cu art. 45 alin. (1) din lege, posturile fiind normate câte unul pentru fiecare grupă de copii, respectiv clasă de elevi.
Ca atare susţine recurentul, sistemul de „plată cu ora” nu poate funcţiona în cazul în care nu există norma didactică şi nici tarif orar, cum este în cazul învăţătorilor sau educatorilor care sunt încadraţi pe post şi nu pe normă didactică conform art. 43 alin. (1), astfel încât nu le pot fi opozabile dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 128/1997.
Invocând inexistenţa unei dispoziţii legale exprese, recurentul a susţinut că acţiunea reclamantei este inadmisibilă, aceasta reiterând şi excepţia invocată în faţa primei instanţe, respectiv cea a lipsei calităţii sale procesuale pasive în contextul în care salariile învăţătorilor şi educatorilor sunt plătite de Consiliile locale.
Recurenţii Consiliul Local al Mun. I şi Primarul Mun. I au reiterat în recurs excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive, susţinând că singura atribuţie a Consiliului Local este aprobarea bugetului local şi virarea de credite bugetare iar a Primarului este cea privind virarea sumelor către ordonatorii secundari de credite.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii – invocate de recurent – pe motiv că în condiţiile în care nu există o dispoziţie legală expresă, acţiunea ar fi inadmisibilă, nu poate fi primită şi va fi respinsă ca nefondată. Potrivit art. 3 din Codul civil „judecătorul care va refuza, sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate”.
Ca urmare, chiar şi în ipoteza în care normele juridice în vigoare nu se referă la situaţia care este supusă judecăţii sau se referă la aceasta în chip contradictoriu sau neclar, cauza nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, instanţa fiind datoare, ca prin interpretarea dată legii să o soluţioneze, întrucât respingerea acţiunii ca inadmisibilă ar echivala cu o îngrădire a accesului la justiţie şi implicit cu o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de recurent va fi respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului, invocată la fond şi reiterată prin motivele de recurs, Curtea constată că aceasta a fost corect soluţionată de prima instanţă, atât timp cât cel ce administrează procesul de învăţământ, inclusiv aspectele de normare a muncii, este recurentul Inspectoratul Şcolar Judeţean, aşa cum de altfel acesta însuşi recunoaşte şi prin motivele de recurs. Şi cum Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inspectoratele Şcolare Judeţene sunt cele ce stabilesc normele didactice, înseamnă că acesta din urmă are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Aşa fiind, şi acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.
Cât priveşte fondul cauzei, Curtea constată că toate aspectele invocate de recurent prin motivele de recurs vizează doar interpretări ale articolelor 42-47 din Legea nr. 128/1997.
Or, potrivit principiilor de interpretare a actelor normative, Curtea constată că instanţa de fond a respectat aceste principii, respectiv principiul interpretării logice.
Astfel, a fost respectat principiul potrivit căruia dispoziţiile legale trebuie interpretate în sensul în care să producă efecte juridice şi nu în sensul în care să nu producă niciun efect. Ca urmare, dacă o normă juridică este susceptibilă de două interpretări se va opta pentru aceea care să facă posibilă aplicarea ei şi nu pentru interpretarea care ar paraliza orice posibilitate de aplicare a legii.
În acest context Curtea reţine că a interpreta altfel dispoziţiile Legii 128/1997 ar conduce la lipsirea de eficienţă a dispoziţiilor prevăzute de art. 45 alin. (1) din lege, care prevede că „personalul didactic de predare şi de instruire practică, cu o vechime de peste 25 de ani, cu gradul I didactic, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal”. Şi cum în categoria „personal didactic” legea prin art. 5 include atât profesorii cât şi învăţătorii şi educatorii ori institutorii, înseamnă că dispoziţiile art. 45 alin. (1) le sunt aplicabile şi acestora.
În sprijinul acestei concluzii logice vine şi principiul potrivit căruia „acolo unde legea nu distinge, nici noi nu putem distinge”. Astfel, atât timp cât prin nicio dispoziţie legală legiuitorul nu a înţeles să excludă de la aplicarea art. 45 alin. (1) nicio categorie din cadrul personalului didactic, înseamnă că legiuitorul a avut în intenţie să aplice această dispoziţie tuturor categoriilor de personal didactic.
Mai mult, pentru aceleaşi considerente nu poate fi primită în acest context nici susţinerea recurenţilor că legiuitorul a avut în vedere prin dispoziţiile legale sus-menţionate doar reducerea normei didactice şi nu a normei didactice de predare. Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 128/1997 republicată, activitatea personalului didactic de predare cuprinde, pe lângă activităţile de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare şi activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi de educaţie, complementare procesului de învăţământ, însă este fără echivoc că textul de lege pe care reclamanta şi-a întemeiat prezenta acţiune (art. 45) nu distinge între norma didactică şi norma didactică de predare, făcând referire doar la „reducerea normei didactice”.
Ca atare, Curtea nu poate avea în vedere nici Precizările Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 1822/E./15.05.2006 care exclud anumite categorii de personal didactic, respectiv învăţătorii, educatoarele şi institutorii de la aplicarea art. 45 (1) din Legea nr. 128/1997, întrucât un organ administrativ nu poate emite dispoziţii ori precizări peste conţinutul unui text de lege, cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu a înţeles să facă această distincţie.
În ceea ce priveşte recursurile declarate de Consiliul Local al Mun. I şi Primarul Mun. I, Curtea reţine că în baza Legii nr. 215/2001 şi art. 21 din Legea nr. 273/2006 Primarul este ordonator principal de credite pentru bugetul local şi are obligaţia de a vira sumele necesare plăţii către ordonatorul secundar, I.S.J. iar acesta către unităţile de învăţământ iar Consiliul Local aprobă întregul buget local. Ca atare, hotărârea judecătorească pronunţată în cauză trebuie să le fie opozabilă pentru a se asigura posibilitatea punerii în executare a acesteia.
Faţă de cele reţinute, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. se vor respinge ca nefondate recursurile şi se va menţine sentinţa Tribunalului Iaşi.
