Prin cererea înregistrată sub nr. 5645/05.12.2007, contestatorul D.N. a solicitat anularea deciziei nr. I.B. nr. 3/1331 din 02.07.2007 a S.N.T.F.M. – C.F.R. Marfă S.A. – Sucursala I – cu privire la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă din următoarele motive:
Prin decizia nr. 6-3C/692 din 31.05.2006 nu au fost respectate termenele de comunicare şi luare la cunoştinţă prevăzute de art. 48 alin. (1) şi alin. (2) din regulamentul intern al unităţii.
Contestatorul a mai arătat că nu a părăsit niciodată locul său de muncă fără aprobarea şefului său ierarhic sau înlocuitorului acestuia. S-a mai arătat că au fost respectate obligaţiile ce îi revin contestatorului potrivit art. 27 şi 35 din regulamentul intern al S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A., acesta semnând condica de prezenţă atât la intrare, cât şi la ieşire din serviciu şi neavând în timpul programului de lucru alte activităţi decât cele repartizate. Contestatorul a mai susţinut că nu a fost niciodată penalizat sau avertizat de şefii ierarhici pentru asemenea abateri şi a respectat instrucţiunile în vigoare pe calea ferată.
Se mai arată că nu sunt reale cele înscrise în Registrul de evidenţă acces persoane a firmei de pază S.C. MOBIL H. T. S.R.L., care nu este angajată de firma de colectare de materiale refolosibile „Remat” B şi nici de către S.N.T.F.M. Marfă S.A. În acest registru nu este evidenţiat cu număr de buletin şi semnătura sa.
Contestatorul a mai susţinut că, după cum reiese şi din notele de relaţii ale şefilor de tură „V” E.D. şi B.E., acesta şi-a îndeplinit obligaţiile de serviciu ce îi reveneau, semnând condica de prezenţă la intrare şi la ieşire în serviciu, fără a părăsi locul de muncă sau a se învoi în timpul programului de lucru, astfel încât nu au fost încălcate prevederile art. 3 punctele 3.2.4 şi 3.2.6 din Instrucţia nr. 250/1997.
În dovedire, contestatorul a depus la dosar înscrisuri.
Intimata S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii pentru următoarele motive:
Din documentaţia depusă la dosarul cauzei rezultă că, la data de 31.05.2006, ulterior finalizării dosarului de cercetare, s-a emis decizia de desfacere disciplinară 6-3c/992 din 31.05.2006, urmând ca la această dată decizia de încetare să fie comunicată contestatorului şi să-şi producă efectele. Întrucât acesta a intrat în concediu medical începând cu data de 17.05.2006, în baza art. 50 lit. b) Codul Muncii, unitatea a revocat acest act şi a emis decizia de suspendare de drept a contractului individual de muncă. În momentul în care a încetat incapacitatea temporară de muncă, unitatea a emis decizia de desfacere disciplinară nr. I.B.3/1331 din 2.07.2007, contestatorul semnând pentru luarea la cunoştinţă a acesteia.
Se mai susţine că, astfel cum rezultă din dosarul de cercetare, la data de 4.05.2006, în incinta S.C. „REMAT” S.A. B – Punct de colectare I – au fost identificate de către personalul unităţii anumite piese de schimb de la vagoanele de marfă şi anume: 42 saboţi noi de frână, ţepuşe, axe triunghiulare, portsaboţi etc., care s-a presupus că au fost sustrase de la vagoanele de marfă din Complexul Socola U., motiv pentru care a fost sesizată Secţia Regională de Poliţie Transporturi I, prin actul nr. 6/27 m/04.05.2006. Firma colectoare a furnizat Secţiei Transporturi I listele cu persoanele care au predat fier vechi începând cu luna februarie 2006, iar printre acestea a fost identificat contestatorul D.N., care a predat fier vechi de 25 de ori în această perioadă.
Din verificarea registrului de evidenţă acces persoane al firmei de pază S.C. MOBIL H. T. S.R.L., în care se consemnează data, ora intrării, ora ieşirii, persoana şi numărul auto, către firmele existente în obiectivul de pază, în care se regăseşte şi S.C. „REMAT” S.A. B – Punct de colectare I – şi verificarea condiţiilor de prezenţă şi a pontajelor de la unitate, s-a constatat că reclamantul figura prezent atât la serviciu, cât şi la firma colectoare, fie în calitate de furnizor de fier vechi, fie în calitate de beneficiar al sumelor încasate.
Comisia de cercetare disciplinară, întrunită în baza dispoziţiei nr. 4845/16.05.2006 a Directorului Sucursalei Marfă I a constatat că în turele şi în perioadele de timp menţionate în decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă, contestatorul, în timpul cât desfăşura serviciul, care era în legătură directă cu siguranţa circulaţiei, a părăsit locul de muncă şi a desfăşurat alte activităţi în interes personal. Mai mult decât atât, acesta a părăsit locul de muncă fără aprobarea şefului de revizie sau a înlocuitorului acestuia, aşa cum rezultă din declaraţiile acestora.
Se mai arată că aceste fapte sunt considerate abateri disciplinare conform art. 44 lit. b), k) şi s) din Regulamentul intern al C.F.R. Marfă şi în acelaşi timp, „eveniment deosebit de grav”, conform art. 18, grupa a, pct. 18 din Instrucţia 003/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 1759/21.09.2007 pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a respins contestaţia formulată de contestatorul D.N., reţinându-se următoarele.
Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs contestatorul D.N., considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Recurentul susţine că nu i s-a adus la cunoştinţă decizia nr. 6-3C/692, iar în ceea ce priveşte decizia nr. I.B.3/1331 din 02.07.2007, a semnat de luare la cunoştinţă forţat de împrejurări. Se mai invocă faptul că nu are nicio legătură cu piesele de schimb de la vagoanele de marfă identificate în incinta S.C. „Remat” S.A. B, piese despre care s-a presupus că au fost sustrase.
Recurentul mai susţine că, în timpul liber, în afara orelor de serviciu, se ocupa şi cu colectarea fierului vechi, fapt pentru care era înregistrat în registrul de acces persoane al firmei de pază S.C. MOBIL H. T. S.R.L. Acesta a mai arătat că nu a părăsit niciodată locul său de muncă fără aprobarea şefului său ierarhic sau înlocuitorului acestuia.
S-a mai arătat că au fost respectate obligaţiile ce îi revin recurentului potrivit art. 27 şi 35 din regulamentul intern al S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A., acesta semnând condica de prezenţă atât la intrare, cât şi la ieşire din serviciu şi neavând în timpul programului de lucru alte activităţi decât cele repartizate.
Recurentul a mai susţinut că nu a fost niciodată penalizat sau avertizat de şefii ierarhici pentru asemenea abateri şi a respectat instrucţiunile în vigoare pe calea ferată. Se mai arată că nu sunt reale cele înscrise în registrul de evidenţă acces persoane a firmei de pază S.C. MOBIL H. T. S.R.L., întrucât nu rezultă că paginile anexate la dosarul de cercetare ar fi numerotate, conforme cu originalul. De asemenea, unele dintre adeverinţele de predare nu-i aparţin, iar în U. din 25.03.2006 a semnat în condica de prezenţă a angajatorului, însă este consemnat şi în registrul firmei de pază.
Contestatorul a mai susţinut că, după cum reiese şi din notele de relaţii ale şefilor de tură „V” E.D. şi B.E., acesta şi-a îndeplinit obligaţiile de serviciu ce îi reveneau, semnând condica de prezenţă la intrare şi la ieşire în serviciu, fără a părăsi locul de muncă sau a se învoi în timpul programului de lucru, astfel încât nu au fost încălcate prevederile art. 3 pct. 3.2.4 şi 3.2.6 din Instrucţia nr. 250/1997.
Prin întâmpinarea formulată, S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat de contestatorul D.N., prin prisma disp.art. 3041 C. proc. civ., se reţine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În speţă, instanţa a fost investită cu verificarea legalităţii şi temeiniciei deciziei de concediere nr. I.B.3/1331 din 02.07.2007, neavând astfel relevanţă în cauză susţinerile recurentului privind necomunicarea deciziei nr. 6-3c/992 din 31.05.2006, care nu şi-a produs niciodată efectele. Se mai reţine că recurentul a susţinut, însă nu a dovedit că ar fi fost forţat să semneze de luare la cunoştinţă decizia nr. I.B.3/1331 din 02.07.2007.
Se mai reţine că în mod corect recurentul a fost sancţionat de către angajator cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, acesta săvârşind abateri grave, prin părăsirea locului de muncă ce i-a fost repartizat, fără aprobarea şefului de revizie sau a înlocuitorului acestuia, în turele de serviciu din datele de: 14/15 martie 2006, 25 martie 2006, 26/27 martie 2006, 30/31 martie 2006, 3/4 aprilie 2006, 6 aprilie 2006, 15/16 aprilie 2006, 18 aprilie 2006 şi 19/20 aprilie 2006 şi efectuarea în timpul programului de lucru a unor activităţi ce nu au legătură cu obligaţiile de serviciu.
Astfel, din înscrisurile aflate la filele nr. 69-76 dosar de fond rezultă că, în turele reţinute prin decizia de desfacere a contractului de muncă, recurentul a semnat condica de prezenţă a angajatorului său, atât la intrare, cât şi la ieşire.
Din copiile de pe înregistrările din registrul de evidenţă acces persoane a S.C. MOBIL H.T. S.R.L., depuse la filele nr. 116-127 dosar de fond (parafate de această societate), coroborate cu adeverinţele de primire şi plată, semnate de către recurent, eliberate de S.C. „REMAT” S.A. B – Punct de colectare I (filele nr. 86-113 dosar de fond) –, se reţine că salariatul, în timpul programului de lucru, preda acestei din urmă societăţi deşeuri de fier.
În declaraţiile lor date în timpul cercetării disciplinare, E.D., şef tură V şi B.E., maistru, au arătat că în turele efectuate în zilele precizate în decizia de desfacere a contractului de muncă, recurentul nu s-a învoit de la ei în timpul programului de lucru şi prin natura serviciului, nu au în permanenţă controlul asupra salariaţilor din subordine, astfel încât este posibil ca un angajat să părăsească zona în care îşi desfăşura activitatea.
Prin aceste fapte, recurentul a încălcat art. 3 punctele 3.2.4 şi 3.2.6 din Instrucţia S. Tehnic de Vagoane nr. 250/1997, părăsind locul de muncă fără aprobarea şefului de revizie sau a înlocuitorului acestuia şi efectuând în timpul programului activităţi ce nu au legătură cu obligaţiile de serviciu. Aceste fapte sunt prevăzute ca abateri disciplinare de art. 44 lit. b), k) şi s) din Regulamentul intern al S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să se respingă recursul declarat de contestatorul D.N. şi să se menţină sentinţa pronunţată de prima instanţă.


