Prin cererea formulată, contestatoarea a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 10/23.05.2007 emisă de S.C. „D.” S.A., repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii ei şi obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri în conformitate cu dispoziţiile art. 78 Codul muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 1733/21.09.2007, pronunţată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Iaşi, a fost respinsă contestaţia formulată de contestatoarea I.N. în contradictoriu cu intimata S.C. „D.” S.A.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, susţine recurenta, în ceea ce priveşte dovedirea condiţiei de legalitate ca desfiinţarea postului să fie efectivă, angajatorului i-a fost uşor să depună organigrama societăţii, datată în aceeaşi zi cu emiterea deciziei de concediere contestată, respectiv 23.05.2007, din care rezultă că postul de „funcţionar administrativ” nu mai figurează în cadrul Combinatului de Vinificaţie Cotnari, atât timp cât prin sentinţa civilă nr. 873/18.04.2007 pronunţată de către Tribunalul Iaşi în dosarul civil nr. (...) s-a dispus irevocabil că decizia de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului nr. 37/27.10.2006 a aceleiaşi angajate I.N. este nelegală deoarece postul de „funcţionar administrativ” figura în organigrama societăţii şi la data soluţionării litigiului de muncă.
În aceste condiţii, la data emiterii deciziei nr. 10/23.05.2007, angajatorul a avut grijă să întocmească o altă organigramă, din care să radieze postul de „funcţionar administrativ” pentru care recurenta solicită reintegrarea, organigramă pe care a depus-o instanţei de fond la ultimul termen de judecată.
Faţă de data când apare întocmită organigrama, respectiv 23.05.2007, consideră recurenta că menţionarea în decizia de concediere a respectării dreptului de preaviz de 15 zile este pur fictivă. În decizia nr. 10/23.05.2007 se specifică, la punctul 3, împrejurarea că „se acordă d-nei I.N. un preaviz de concediere de 15 zile lucrătoare, începând cu data de 28.05.2007”, care însă nu a fost respectat, câtă vreme postul apare în organigrama datată 23.05.2007 ca fiind deja desfiinţat.
Că nu este vorba despre o radiere efectivă a postului din organigrama societăţii, ci doar despre o prezentare a posturilor (denumire şi număr) în mod fictiv, cu omisiunea intenţionată a postului de „funcţionar administrativ” rezultă dintr-un simplu calcul matematic al elementelor indicate de către angajator în organigrama depusă în prezentul dosar. Astfel, în organigrama nr. 1600/23.05.2007, în dreptul Combinatului de vinificaţie este menţionat un număr de 95 posturi, iar dacă se face calculul matematic al posturilor prezentate ulterior, se va constata că acestea sunt 94, fiind omis tocmai cel de „funcţionar administrativ”, care există (cum rezultă din nr. de 95 de posturi menţionate iniţial), însă nu a fost indicat, cu rea-credinţă, în documentul prezentat de angajator.
În legătură cu a doua condiţie de legalitate imperativă impusă de Codul Muncii prin dispoziţiile art. 65 (2), respectiv „cauză reală şi serioasă” ce a determinat concedierea pentru motive ce nu ţin de persoana angajatului, intimata din cauză nu a făcut nici o dovadă. Nici nu ar fi putut, câtă vreme este de notorietate, la nivel naţional, că S.C. „D.” S.A. este o societate profitabilă, în plină ascensiune, cu producţie exportată în ţară şi străinătate etc. Susţinerea că este în interesul firmei desfiinţarea scriptică a postului de „funcţionar administrativ”, pe care firma nu şi-l permite din raţiuni de ordin economic, fără nici o legătură cu persoana angajatului, este o apărare puerilă, cu singur scop de a scăpa de un angajat incomod, care a înţeles să apeleze la ajutorul instanţelor de judecată, atunci când a considerat că i se încalcă drepturile constituţionale privitoare la muncă.
Chiar în condiţiile apariţiei O.U.G. nr. 55/2006, Codul Muncii a reţinut că pentru a se dispune o concediere individuală este necesar să existe „cauza reală şi serioasă” a desfiinţării postului. Teoria şi practica judiciară în materie au arătat că „cauza este reală” când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice etc., independentă de buna sau reaua-credinţă a angajatorului. „Cauza este serioasă” când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea. Cauza serioasă este aceea care face imposibilă continuarea activităţii la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator. Or, toate aceste dovezi nu au fost făcute de angajator, astfel încât instanţa să poată aprecia că decizia de concediere a fost emisă în condiţii de legalitate.
Mai arată recurenta că instanţa judecătorească este cea care apreciază caracterul real şi serios al motivelor invocate de angajator la concedierea salariatului, în funcţie de probele administrate de părţi, iar în cauză nu există asemenea dovezi.
Se mai susţine în cererea de recurs că sintagma „ca urmare a desfiinţării şi radierii din organigramă a postului de funcţionar administrativ” nu reprezintă o motivare a deciziei de concediere, fiind astfel lovită de nulitate, conform art. 62 pct. 2 Codul muncii. Pe de altă parte, instanţa de fond nici nu s-a pronunţat asupra nerespectării dispoziţiilor art. 74 pct. 4 Codul muncii, care se aplică în toate cazurile de concediere, indiferent dacă sunt individuale sau colective.
Ca atare, se solicită admiterea recursului şi a contestaţiei formulate. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 şi 3041 C. proc. civ.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului. În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 65 Codul Muncii (modificat prin O.U.G. nr. 55/2006), „concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.
Textul prevede aceeaşi condiţie de legalitate ca şi în formularea anterioară modificării prin O.U.G. nr. 55/2006, şi anume ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama acestuia ori în statul de funcţii. Desfiinţarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice, transformări tehnologice etc.; este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.
În speţă, s-a făcut dovada că desfiinţarea locului de muncă este efectivă, prin depunerea organigramei adoptate de Directoratul S.C. „D.” S.A. I la 23.05.2007, în care postul de „funcţionar administrativ” la Combinatul de vinificaţie nu se mai regăseşte. Însă, din ansamblul probator administrat în cauză, instanţa de control judiciar reţine că desfiinţarea locului de muncă nu a avut o cauză reală şi serioasă.
Astfel, prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 4170/25.10.2006 s-a decis desfiinţarea postului de funcţionar administrativ de la Combinatul de Vinificaţie începând cu data de 1.11.2006, ca urmare fiind emisă Decizia nr. 37 a Consiliului de Administraţie, înregistrată sub nr. 4170/27.10.2006.
Urmare a primirii T. nr. 7/16.01.2007 emisă de B.E.J. B. M. privind punerea în executare a sentinţei civile nr. 1741/12.07.2006 a Tribunalului Iaşi, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 715/14.11.2006 a Curţii de Apel Iaşi, S.C. „D.” S.A. comunică recurentei (cu adresa nr. 240/19.01.2007) faptul că postul de „funcţionar administrativ” la Combinatul de Vinificaţie s-a desfiinţat începând cu 1.11.2006, astfel încât nu poate fi adusă la îndeplinire dispoziţia de reintegrare din hotărârile judecătoreşti respective.
Decizia nr. 37/27.10.2006 emisă de intimată a fost, la rândul său, contestată de I.N., prin sentinţa civilă nr. 873/18.04.2007 a Tribunalului Iaşi (nerecurată), dispunându-se anularea acesteia şi reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior, acela de „funcţionar administrativ”. Sentinţa a fost redactată la 10.05.2007 şi comunicată S.C. „D.” S.A. la 14.05.2007.
În aceste condiţii, prin referatul datat 14.05.2007, dar înregistrat sub nr. 1124/13.04.2007, se propune din nou desfiinţarea postului de „funcţionar administrativ”, reţinându-se că subzistă motivele pentru care Consiliul de Administraţie a aprobat aceasta la data de 25.10.2006 şi că hotărârea Consiliului de Administraţie nu a făcut obiectul contestaţiei în justiţie.
În baza acestui referat s-a emis ulterior Decizia nr. 10/23.05.2007, prin care se desfiinţează postul de „funcţionar administrativ” din cadrul Combinatului de Vinificaţie începând cu data de 20.05.2007, se modifică organigrama societăţii în mod corespunzător, şi încetează, prin concediere, contractul de muncă al contestatoarei I.N. la 16.06.2007, după expirarea preavizului de 15 zile acordat începând cu 28.05.2007.
Or, atât timp cât acest referat (care a stat la baza luării măsurii concedierii) nu este însoţit şi de alte dovezi privind necesitatea desfiinţării postului (de ex. studii privind situaţia financiară şi îmbunătăţirea ei prin luarea acestei măsuri), este indubitabil că lipseşte cerinţa existenţei unei cauze reale şi serioase, prevăzute de alin. (2) al art. 65 Codul muncii.
În fapt, măsura desfiinţării postului disimulează realitatea, respectiv refuzul unităţii de a aduce la îndeplinire dispoziţiile de reintegrare a contestatoarei dispuse prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (sentinţa civilă nr. 1337/28.09.2005 a Tribunalului Iaşi, decizia civilă nr. 140/02.03.2006 a Curţii de Apel Iaşi, sentinţa civilă nr. 1741/12.07.2005 a Tribunalului Iaşi, decizia civilă nr. 715/14.11.2006 a Curţii de Apel Iaşi, sentinţa civilă nr. 873/18.04.2007 a Tribunalului Iaşi).
Ca urmare, constatând încălcarea de către angajator a condiţiei de legalitate prevăzută de art. 65 alin. (2) Codul muncii, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea de Apel va admite recursul contestatoarei, nefiind necesar a mai analiza şi celelalte motive invocate de aceasta.
În consecinţă, va fi modificată în tot sentinţa atacată, în sensul admiterii contestaţiei, anulării deciziei de concediere nr. 10/23.05.2007 emisă de S.C. „D.” S.A. şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 alin. (1) şi (2) Codul muncii.
