Prin cererea înregistrată la data de 16 iulie 2008, reclamanta S.C.E. România a solicitat întoarcerea executării efectuate în baza sentinţei civile nr. 737/2007 a Tribunalului Maramureş. În motivare s-a arătat că titlul executoriu a fost desfiinţat prin decizia nr. 62/R/2008 a Curţii de Apel Cluj, însă la acea dată sentinţa fusese pusă în executare.
Deşi s-a cerut prin cererea de recurs că instanţa să hotărască şi asupra situaţiei anterioare executării, Curtea nu a mai hotărât acest lucru. Cererea de întoarcere a executării se întemeiază pe dispoziţiile art. 404² alin. (3) C. proc. civ., fiind invocat totodată şi art. 404¹ C. proc. civ.
Pârâtul B.E.J. a depus întâmpinare.
În şedinţa publică din data de 30 iulie 2008, instanţa a pus în discuţia părţilor, din oficiu, excepţia nelegalei compuneri a instanţei şi pe cea de necompetenţă materială, excepţii care premerg oricărei alte statuări.
Curtea urmează a admite excepţia de necompetenţă materială şi a respinge pe cea privind nelegala compunere a instanţei.
În acest sens, se reţine întemeierea în drept a cererii pe dispoziţiile art. 404² alin. (3) C. proc. civ., unde se stipulează că dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2), cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii.
Or, potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanţă conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
Cererea de întoarcere a executării silite efectuate în temeiul unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unui conflict de muncă este tot un conflict de muncă, potrivit prevederilor art. 281 Codul muncii, care stipulează că „jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Or ceea ce se solicită prin prezenta cerere este obligarea pârâtului la restituirea sumelor primite cu titlu de drepturi salariale pe perioada cuprinsă între data concedierii şi cea a reintegrării dispuse prin sentinţa civilă nr. 737/2007. Este vorba despre un conflict de muncă privind raporturile juridice dintre partenerii sociali că urmare a încetării contractului individual de muncă. că urmare, Curtea urmează a admite excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cererii şi va declina competenţa în favoarea Tribunalului Maramureş.
Cât priveşte excepţia nelegalei compuneri a instanţei, aceasta urmează a fi respinsă, întrucât doar recursul se soluţionează în complet de 3 judecători, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească.
Or, prezenta cerere nu reprezintă o cerere accesorie recursului, având în vedere faptul că acesta a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 62/R/2008, ci, aşa cum se arată şi în cerere, reprezintă o cerere separată. Pe de altă parte, nu se poate asigura compunerea specifică conflictelor de muncă potrivit prevederilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, având în vedere că în cadrul curţilor de apel nu sunt încadraţi asistenţi judiciari, astfel încât compunerea instanţei dintr-un singur judecător este legală pentru a se dispune declinarea competenţei în favoarea instanţei competente potrivit celor ce preced.


