s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere completare hotărâre. Admitere. Plata diferenţei de drepturi salariale reprezentând indemnizaţia lunară de 10% din salariul brut aferent perioadei 25.05.2004/2.02.2007 şi a diferenţei de drepturi salariale de 10% din salariul de bază aferent perioadei 3.02 2007 şi până la 25.05.2007, actualizate cu indicele de inflaţie. Existenţa unei discriminări. Lipsa incidenţei motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 5,7 şi 9 C. proc. civ.

Tematică: Drepturi banesti

Nu poate fi reţinut motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece hotărârea de completare pronunţată în cauză a fost soluţionată, în conformitate cu dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., cu citarea tuturor părţilor, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare existând la dosar. Întrucât acordarea de despăgubiri persoanelor discriminate şi restabilirea situaţiei anterioare sunt prerogative acordate instanţelor judecătoreşti prin art. 27 din O.G. nr. 137/2000, nu se poate reţine că, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, nefiind astfel incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. Cât priveşte acordarea drepturilor solicitate şi pe viitor, aceasta s-a făcut, evident, până la încetarea stării de discriminare în cadrul aceleiaşi categorii profesionale. Grefierul care participă la activităţi din cele menţionate în art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 şi ulterior (prin abrogarea acesteia) de art. 3 alin. (8) din O.G. nr. 8/2007 se află într-o situaţie analogă şi comparabilă cu grefierii de şedinţă şi cu cei care-şi desfăşoară munca în alte compartimente din cadrul instanţelor judecătoreşti. instanţa de fond a reţinut corect existenţa unei discriminări create de legiuitor între grefierii menţionaţi în textele anterior arătate şi ceilalţi grefieri din alte compartimente sau care participă la completele de judecată. Dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 sunt pe deplin aplicabile.
(Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin decizia civilă nr. 2006/30.10.2007 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul nr. (...) a fost admisă cererea de completare a Hotărârii nr. 1347/19.07.2007, formulată de reclamanta Ş.N. şi, în consecinţă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Ş.N. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor. Au fost obligaţi pârâţii Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Justiţiei să plătească reclamantei diferenţa de drepturi salariale reprezentând indemnizaţia lunară de 10% din salariul brut aferent perioadei 25.05.2004/2.02.2007 şi a diferenţei de drepturi salariale de 10% din salariul de bază aferent perioadei 3.02 2007 şi până la 25.05.2007, sume actualizate în raport de rata inflaţiei până la data plăţii efective. Au fost obligaţi pârâţii Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Justiţiei să includă acest spor de 10% în salariul de bază începând cu data pronunţării prezentei hotărâri. A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să includă în buget sumele necesare plăţii drepturilor salariale la care au fost obligaţi primii trei pârâţi. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea formulată de reclamanta Ş.N., aceasta a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în hotărâre în sensul că, din eroare, a fost omisă din dispozitiv, deşi a formulat cerere de chemare în judecată.
Verificând cererea de chemare în judecată formulată de personalul auxiliar al Judecătoriei Iaşi, înregistrată sub numărul (...) s-a constatat că şi reclamanta Ş. N. a formulat şi a semnat cererea. Instanţa a omis însă să se pronunţe cu privire la cererea ei.
Deşi reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispopziţiile art. 281 C. proc. civ. considerând că este vorba de o eroare materială, instanţa a calificat cererea ca fiind una de completare a hotărârii, reglementată pe dispoziţiile art. 281 ind. 2 C. proc. civ., întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii iniţială a acesteia. Prin urmare, tribunalul a admis cererea de completare a hotărârii şi a dispus în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Pe fondul cererii iniţial formulate, tribunalul a reţinut următoarele:
Dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Codul Muncii stipulează că tuturor salariaţilor care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală, principiu instituit şi de art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, iar O.G. nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 prevede la art. 1 alin. (2) principiul egalităţii între cetăţeni prin excluderea privilegiilor şi discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, conform art. 20 din Constituţia României dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte.
Potrivit art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală şi civilă beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.
Reclamanta din cauza de faţă îndeplineşte şi ea funcţia de grefier în cadrul Judecătoriei Iaşi, angajatorul nefăcând nicio dovadă din care să rezulte că au beneficiat de sporul de 10%. Deşi îndeplineşte aceeaşi funcţie, iar în virtutea funcţiei, aceeaşi muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, nu a primit acest drept, fiind astfel prejudiciată, discriminată. Are astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispoziţiile legale în materie şi anume art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, O.G. nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată prin Legea nr. 27/2004 şi art. 6 alin. (2) din Codul Muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferenţiat care rezidă într-o inegalitate şi a unui tratament diferit în ceea ce priveşte drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleaşi profesii.
Împrejurarea că nu toţi reclamanţii au desfăşurat activităţi din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 şi nu sunt astfel îndreptăţiţi la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea pretenţiilor reclamanţilor, întrucât modalitatea de acordare a indemnizaţiei de 10% reprezintă prin ea însăşi o practică discriminatorie.
Art. 8 din O.U.G. nr. 22/2002 aprobat prin Legea 288/2002 prevede că executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă. Astfel, pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului şi al instituţiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Faţă de cele expuse mai sus, a fost respinsă excepţia invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi s-a admis acţiunea, fiind obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi să achite reclamantei o despăgubire în cuantum echivalent cu indemnizaţia lunară de 10% din salariul brut, iar pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi băneşti.
În temeiul disp. art. 174 C. proc. civ. a fost respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată întrucât reclamanta nu a făcut dovada realizării de cheltuieli pe parcursul desfăşurării procesului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi. În motivarea recursului său, Ministerul Justiţiei arată că, în primul rând, în cauză este incident motivul prev. de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece hotărârea instanţei de fond încalcă disp. art. 2812 C. proc. civ., părţile nefiind citate pentru data pronunţării sentinţei de completare.
Mai consideră recurentul că, în cauză, este incident şi motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., deoarece instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Astfel, arată recurentul, prin interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor legale şi statuând în sensul obligaţiei stabilit în sarcina pârâţilor prin dispozitiv, de a plăti un „drept” neprevăzut de lege, se instituie noi norme, ceea ce reprezintă un amestec nepermis în activitatea legislativă şi încălcându-se astfel principiul separaţiei puterilor în stat. De asemenea, în mod greşit instanţa se pronunţă asupra unui drept care nu este născut şi actual, prin obligaţia de a plăti în continuare un drept salarial neprevăzut în legislaţia specifică.
Mai susţine recurentul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin O.U.G. nr. 137/2000. Atribuţiile C.N.C.D. şi, în consecinţă, ale instanţelor de judecată nu privesc modul de reglementare cuprins în acte normative, ci modul de aplicare a unor drepturi şi libertăţi recunoscute de lege.
Mai mult, în ceea ce priveşte indemnizaţia de 10% reglementată de Legea nr. 50/1996 şi O.G. 8/2007 s-a pronunţat C.N.C.D. prin Hotărârea nr. 333/08.10.2007, care, reţinând, între altele,, că în virtutea art. 61 alin. (1) din Constituţie, autoritatea legiuitoare, Parlamentul, are competenţa să modifice, să abroge ori să completeze prevederi legale, aceste atribuţii aparţinând în exclusivitate autorităţii legiuitoare”, a stabilit că faptele prezentate nu constituie acte de discriminare conform O.G. nr. 137/2000.
Invocă recurentul, ca motive de recurs, şi cele prev. de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 19 alin. (3) din Legea 50/1996, „H. care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală şi executare civilă, a actelor comisiei pentru cetăţenie precum şi cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul respectiv lucrat în aceste activităţi”.
Prin art. 3 alin. (8) din O.G. nr. 8/2007 se precizează că: „H. care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de executare penală şi executare civilă beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activităţi”.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale enunţate anterior, beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea şi numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activităţile enumerate.
Totodată, prin art. 38 alin. (2), art. 42 alin. (2) şi art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, se dispune: „Personalul este repartizat pe secţii şi compartimente de activitate de către preşedintele instanţei, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secţiei de către preşedintele secţiei.” „Atribuţiile personalului din compartimentele auxiliare ale instanţelor sunt cuprinse în fişele posturilor”. „Preşedintele instanţei stabileşte, prin ordin de serviciu, repartizarea personalului pe secţii, în raport cu pregătirea profesională şi cu experienţa fiecăruia”. Prin fişa postului se stabilesc atribuţiile personalului repartizat prin ordin de serviciu al preşedintelui instanţei pe secţii şi compartimente de activitate.
În vederea acordării indemnizaţiei de 10% din salariul brut prevăzută de art. 19 din Legea nr. 50/1996, respectiv de art. 3 alin. (8) din O.G. nr. 8/2007, persoana care are stabilite atribuţii în fişa postului dintre cele menţionate de dispoziţiile articolului menţionat, completează un raport în care precizează atribuţia îndeplinită cât şi timpul efectiv lucrat, referat care se confirmă de superiorul acestuia; în baza acestui referat se completează pontajul lunar, compartimentul economic efectuând plata în funcţie de timpul efectiv în care a desfăşurat activitatea respectivă.
Prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond reţine existenţa unei discriminări profesionale între grefierii care beneficiază de acest spor salarial faţă de cei ce nu beneficiază de el, conform art. 14 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare-care la art. 1 alin. (2) stabileşte principiul egalităţii prin excluderea privilegiilor şi discriminării, fiind garantată exercitarea în condiţii de egalitate a unor drepturi, inclusiv a dreptului la un salariu egal pentru muncă egală.
Recurentul consideră că motivarea instanţei de fond, bazată pe raţionamentul că, în cadrul aceleiaşi profesii, drepturile de natură salarială justificate pe temeiul volumului de muncă ori complexităţii sarcinilor de serviciu dau naştere unui tratament diferenţiat nelegal, este eronată.
După cum a statuat, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a putea vorbi de discriminare, situaţiile în discuţie trebuie să fie comparabile – adică persoane aflate în situaţii analoage sau comparabile – în materie – să beneficieze de un tratament preferenţial. Mai mult, chiar dacă cele două situaţii sunt comparabile, Curtea a statuat că este permisă distincţia între astfel de situaţii dacă există o justificare obiectivă şi rezonabilă sau, altfel spus, diferenţierea urmăreşte un scop legitim şi respectă un raport de proporţionalitate între scop şi mijloacele utilizate. Jurisprudenţa Curţii nu defineşte noţiunea de situaţii analoage sau comparabile, acestea fiind chestiuni ce rezultă din împrejurările concrete ale fiecărei cauze.
În speţa de faţă, unde se ridică chestiunea unei discriminări în materie de salarizare, existenţa unor situaţii analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calităţii de personal auxiliar, criteriul este mult prea general, având în vedere că atribuţiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri sunt diferenţiate în funcţie de funcţia ocupată; spre exemplu, există grefieri (aşa numiţii grefieri de şedinţă), grefieri informaticieni, grefieri statisticieni, grefieri arhivari etc., ci şi din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară cu incidenţă în ceea ce priveşte cerinţele necesare pentru ocuparea unei anumite funcţii, conţinutul concret al atribuţiilor de serviciu şi complexitatea acestora. În acest sens, spre deosebire de categoria magistraţilor, în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate atribuţiile sunt delimitate şi stabilite în mod concret prin fişa postului.
Recurentul consideră că diferenţierea de salarizare dată de acordarea sporului de 10% nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective.
Examinând dispoziţiile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea precum şi prevederile Legii nr. 50/1996 şi ale O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar, rezultă că legiuitorul a înţeles să atribuie anumitor categorii de grefieri un beneficiu salarial, concretizat într-un spor de 10%, motivat de complexitatea atribuţiilor de serviciu, de responsabilităţile ce implică îndeplinirea acestor atribuţii – spre exemplu, activitatea grefierilor de la compartimentul executări penale – precum şi volumul de muncă.
Este de observat că, chiar Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar diferenţială – sub aspectul complexităţii – sarcinile de serviciu ale diverselor categorii de grefieri; spre exemplu, actul normativ instituie regula că recrutarea grefierilor se face prin Şcoala Naţională de Grefieri în urma promovării unui concurs la nivel naţional şi efectuarea unui stagiu de pregătire de 6 luni ori 1 an (funcţie de studiile avute, superioare sau medii), finalizate prin examen, în vreme ce, spre exemplu, prin excepţie, recrutarea grefierilor arhivari sau registratori nu presupune această procedură, ci organizarea unui concurs la nivelul curţilor de apel, candidaţii declaraţi admişi urmând să efectueze stagii cu o durată de 2 luni în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri (art. 5-6, art. 22, art. 9-10 din lege).
Acelaşi grad de complexitate a sarcinilor de serviciu este motivul pentru care, în cazul anumitor categorii de grefieri, se impune cerinţa unor studii superioare (grefierii informaticieni).
Mai mult, chiar dacă s-ar putea reţine „situaţia comparabilă”, premisa necesară pentru a putea vorbi de o discriminare, în concordanţă cu art. 14 din Convenţie şi O.G. nr. 137/2000, recurentul consideră că acordarea sporului de 10% urmăreşte un scop legitim, justificat prin argumentele expuse anterior şi respectă un raport de proporţionalitate între scop şi mijloacele utilizate – în acest sens trebuie observat procentul relativ redus al sporului.
Curtea Constituţională, mai arată recurentul, a statuat, în repetate rânduri, că instituirea unor reguli speciale în considerarea unor situaţii deosebite, atâta timp cât instituirea acestor reguli nu se face în mod discriminatoriu, nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, precum şi faptul că art. 16 din Constituţie vizează „egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea, în favoarea acestora, a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui” ( spre exemplificare, Decizia nr. 25/23.02.1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136/1.04.1999).
Relativ la eliminarea „arbitrară” prin O.G. nr. 8/2007 a anumitor categorii de grefieri de la beneficiul sporului de 10%, aspect reţinut de prima instanţă ca fiind un argument în sensul că motivele de acordare a sporului sunt contradictorii, arată recurentul că O.G. nr. 8/2007 nu a făcut decât să ţină seama de faptul că anumite activităţi nu mai figurau în aria de competenţă a instanţelor judecătoreşti (activitatea de publicitate imobiliară fiind preluată de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, secretariatul Comisiei pentru probleme de cetăţenie fiind asigurat de Ministerul Justiţiei, etc.), fapt ce a dus la operarea unei „modificări” în sensul punerii de acord a ipotezei normei cu situaţia de fapt actuală.
Pentru toate motivele expuse, se solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii reclamantei.
În motivarea recursului său, Curtea de Apel Iaşi arată că hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a legii, în speţă fiind operant motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, modificată, repartizarea personalului auxiliar de specialitate pe secţii şi compartimente se stabileşte prin ordin de serviciu al preşedintelui instanţei în raport de pregătirea profesională a fiecăruia, de complexitatea şi specificul activităţilor impuse în derularea operaţiunilor juridice.
Nu poate fi ignorată împrejurarea că acei grefieri care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de executare penală şi executare civilă desfăşoară activităţi administrativ-judiciare ce implică operaţiuni specifice şi complexe, care necesită performanţe profesionale superioare ce concură la creşterea eficienţei activităţii instanţei judecătoreşti.
Conform art. 19 alin. (3) din legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările ulterioare, „H. care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală şi executare civilă … beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activităţi”. art. 3 alin. (8) din O.G. nr. 8/2007 dispune: „H. care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de executare penală şi executare civilă beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activităţi”. În aplicarea textelor citate, consideră recurenta că indemnizaţia se acordă numai grefierului desemnat ce are ca atribuţii specifice efectuarea lucrărilor la compartimentele respective şi care implică un volum de activitate superior.
Mai arată recurenta că este contrară dispoziţiilor legale şi obligarea pârâţilor să includă sporul de 10% în salariul de bază al reclamantei începând cu data pronunţării hotărârii, deoarece, conform O.U.G. 137/2000, constatarea unei situaţii discriminatorii nu poate depinde de un eveniment aleatoriu şi viitor, iar instanţa nu poate „antama” un eventual prejudiciu ce s-ar produce în viitor.
Ca atare, se solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii reclamantei.
Intimata nu a formulat întâmpinare. În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Astfel, nu poate fi reţinut motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece hotărârea de completare pronunţată în cauză a fost soluţionată, în conformitate cu dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., cu citarea tuturor părţilor, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare existând la dosar (f. 282-286 dosar fond).
Nu pot fi reţinute nici motivele de nelegalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi. Prin Legea nr. 50/1996 [art. 19 alin. (3)] se reglementează acordarea unui spor de 10% din salariul brut, calculat în raport cu timpul efectiv lucrat pentru „grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală şi executare civilă, a actelor comisiei pentru cetăţenie precum şi cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii”. Ulterior, prin O.G. nr. 8/2007 [art. 3 alin. (8)], acest text a suferit modificări în sensul că de acest spor beneficiază doar „grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de executare penală şi executare civilă”. Plata acestui spor se face persoanelor menţionate în textele citate, după procedura prevăzută de art. 38 alin. (2), art. 42 alin. (2) şi art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2007.
Curtea constată că instanţa de fond a reţinut corect existenţa unei discriminări create de legiuitor între grefierii menţionaţi în textele anterior arătate şi ceilalţi grefieri din alte compartimente sau care participă la completele de judecată. Dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 sunt pe deplin aplicabile.
Din argumentarea deciziei nr. 294/2001 a Curţii Constituţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, relativă la violarea Convenţiei din perspectiva art. 14 referitor la discriminare, se reţine că, într-adevăr, aşa după cum susţine şi Ministerul Justiţiei, legiuitorul naţional poate institui tratamente juridice diferite pentru situaţii diferite şi că diferenţa de tratament devine discriminare numai atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
În speţă, Curtea constată că grefierul care participă la activităţi din cele menţionate în art. 19 alin. (3) din legea nr. 50/1996 şi ulterior (prin abrogarea acesteia) de art. 3 alin. (8) din O.G. nr. 8/2007 se află într-o situaţie analogă şi comparabilă cu grefierii de şedinţă şi cu cei care-şi desfăşoară munca în alte compartimente din cadrul instanţelor judecătoreşti.
În acest context, Curtea reţine că, în lipsa unei justificări rezonabile şi obiective, diferenţa de tratament juridic între situaţii similare şi comparabile constituie o evidentă discriminare. Complexitatea atribuţiilor de serviciu, responsabilităţile ce le implică activităţile desfăşurate de grefierii beneficiari ai sporului de 10% prin actele normative menţionate nu pot fi reţinute ca argumente ale unor criterii obiective care să explice distincţia salarială. Nu în ultimul rând, Curtea constată că nu există temei a se considera că diferenţa de tratament salarial urmăreşte un scop legitim, iar raportul de proporţionalitate dintre scop şi mijloacele utilizate este lipsit de importanţă câtă vreme există disproporţionalitate între interesul general (organizarea judiciară) şi interesul individual (dreptul grefierilor la salariu egal).
Mai reţine Curtea de Apel că Hotărârea nr. 333/8.10.2007 a Colegiului director al C.N.C.D nu este obligatorie pentru instanţa de judecată investită cu o cerere formulată în temeiul art. 27 din O.G. nr. 137/2000.
Întrucât acordarea de despăgubiri persoanelor discriminate şi restabilirea situaţiei anterioare sunt prerogative acordate instanţelor judecătoreşti prin art. 27 din O.G. nr. 137/2000, nu se poate reţine că, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, nefiind astfel incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. Cât priveşte acordarea drepturilor solicitate şi pe viitor, aceasta s-a făcut, evident, până la încetarea stării de discriminare în cadrul aceleiaşi categorii profesionale.
Pentru toate considerentele expuse, în conformitate cu disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse recursurile formulate de pârâţi şi va fi menţinută hotărârea atacată ca fiind legală şi temeinică.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner