s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Nulitatea cercetării disciplinare prealabile şi a deciziei de încetare disciplinară a contractului individual de muncă ca urmare a depăşirii termenului legal

Tematică: Contestatie decizie concediere

Deşi atât Statutul personalului didactic aprobat prin Legea nr. 128/1997, cât şi Codul Muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, prevede, pentru aplicarea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, termenul de 30 de zile calendaristice, care începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii, decizia de sancţionare nr. 6 din 26.01.2007 a fost emisă cu depăşirea termenului expres prevăzut de lege. Această cercetare disciplinară, dar şi emiterea în formă scrisă a deciziei de încetare a raporturilor de muncă trebuia efectuată în forma prescrisă de lege şi în cadrul termenului legal de 30 de zile, prevăzut de lege, neavând nicio relevanţă faptul că cercetarea prealabilă s-a efectuat în mai multe etape.
(Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 334 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin acţiunea adresată Tribunalului Iaşi, înregistrată sub nr. (...) din 7.03.2007, contestatorul U.E. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu intimata Universitatea „E.B.”I, să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 6 din 26.07.2007 şi, în subsidiar, anularea acesteia, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente.
Motivând contestaţia a arătat că la data de 26.01.2007 a fost emisă decizia criticată, pe considerentul că ar fi săvârşit abateri disciplinare deosebit de grave, astfel încât, invocându-se dispoziţiile art. 116 lit. f) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. A susţinut că decizia emisă este lovită de nulitate absolută, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile legale privind obligativitatea cercetării prealabile, cu respectarea dispoziţiilor art. 119 şi 120 din Statutul personalului didactic, care prevede convocarea şi audierea persoanei, fiindu-i încălcat dreptul la apărare.
În subsidiar, a susţinut nelegalitatea deciziei emise, faptul că împrejurările invocate ca temei pentru desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu sunt dovedite, arătând că a desfăşurat activitatea de cadru didactic cu profesionalism.
În completarea contestaţiei, după depunerea de către intimată a documentaţiei care a stat la baza emiterii deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, contestatorul a reiterat excepţia nulităţii deciziei pentru nerespectarea procedurii cercetării disciplinare, lipsa calităţii de reprezentant al unităţii intimate a semnatarului deciziei contestate, în raport de decizia nr. 1072/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, lipsa menţiunilor cu privire la abaterile săvârşite prin indicarea dispoziţiilor din regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, nedatarea procesului verbal al comisiei de cercetare disciplinară, precum şi nesemnarea acestuia de toţi membrii comisiei, precum şi neefectuarea acestei cercetări cu participarea reprezentantului sindicatului.
Unitatea intimată, prin întâmpinarea formulată, a invocat prescrierea dreptului la acţiune, susţinând că decizia nr. 6 din 26.01.2007 a fost comunicată contestatorului la data de 2.02.2007, iar în raport de prevederile art. 283 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, termenul de 30 de zile calendaristice a fost depăşit, instanţa de judecată fiind sesizată după depăşirea acestuia.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca nefondată a contestaţiei, întrucât, aşa cum rezultă din documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei nr. 6 din 26.09.2007, contestatorul a fost convocat pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, comisia fiind formată din Colegiul de onoare al universităţii şi preşedintele sindicatului cu reprezentativitate în instituţie, dar contestatorul a refuzat să se prezinte atât în faţa comisiei, cât şi în faţa Colegiului Senatului din care făcea parte şi a fost invitat împreună cu Comisia de cercetare disciplinară prealabilă la data de 15.01.2007.
În consecinţă, a susţinut intimatul că a fost respectată procedura stabilită prin Legea nr. 128/1997, iar faţă de gravitatea abaterilor disciplinare pe deplin dovedite, decizia de desfacere a contractului individual de muncă a fost corect emisă.
Cu privire la lipsa calităţii de rector a persoanei semnatare a deciziei contestate, intimata a susţinut că, la data emiterii acestui act nu a fost pronunţată decizia invocată, iar ordinul emis de M.E.C. a avut o durată limitată în timp, iar urmarea organizării unor noi alegeri, aceeaşi persoană, respectiv O.O. a fost reales în funcţia de rector în luna aprilie 2005, Legea nr. 180/2006 conferind autonomie universităţilor particulare.
A mai susţinut legalitatea procesului verbal de cercetare disciplinară semnat de majoritatea membrilor comisiei de disciplină, invocând şi inexistenţa unor dispoziţii în ce priveşte participarea reprezentantului sindicatului la desfăşurarea cercetării disciplinare.
Prin încheierea din 2 mai 2007, Tribunalul Iaşi, în complet specializat pentru soluţionarea conflictelor de muncă, a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune, în considerarea dispoziţiilor art. 283 lit. b) din Codul Muncii, coroborate cu dispoziţiile art. 101 şi 104 C. proc. civ.
Totodată, prin încheierea din 6.06.2007 a aceleiaşi instanţe, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului I a ş i şi înaintarea dosarului spre soluţionare Tribunalului Suceava, ca urmare a admiterii cererii de strămutare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. (...).
Astfel învestit, Tribunalul Suceava, prin sentinţa civilă nr. 1191 din 21.09.2007, pronunţată în dosarul nr. (...), a dispus următoarele:
- a admis contestaţia formulată de contestatorul U.E. în contradictoriu cu intimata Universitatea „E.B.”I;
- a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 6 din 26.01.2007 emisă de intimată;
- a respins cererea contestatorului privind plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Prin considerentele sentinţei, Tribunalul Suceava a reţinut, în esenţă, că prin decizia nr. 6 din 26.01.2007 emisă de unitatea intimată, s-a luat faţă de contestator măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, în temeiul art. 119 alin. (3) lit. c) şi art. 123 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, reţinându-se ca abateri disciplinare, faptele constând în:
- poziţia obstrucţionistă faţă de activitatea organismelor de conducere şi neparticiparea la acţiunile acestora;
- desfăşurarea de alegeri şi constituirea unui „T.” de către reprezentanţii G. de Psihologie şi Ştiinţe politice, separat de Senatul Unic al Universităţii;
- organizarea de examene de licenţă de către cele două facultăţi, fără aprobările necesare din partea Senatului şi fără respectarea regulamentului corespunzător;
- şcolarizarea unor tineri fără ca unele dintre specializări (Pedagogie – învăţământ preşcolar şi şcolar) să fie autorizate legal sau fără ca altele (Ştiinţe politice şi T.) să aibă cifre de şcolarizare aprobate de D. şi Senatul Universităţii;
- semnarea unor acte de studii, cum ar fi foile matricole, adeverinţele de absolvire de către D.U. şi Cr.E. şi eliberarea acestora fără semnătura rectorului universităţii, ca şi faptul că, pentru absolvenţii Facultăţii de Psihologie, D.U. nu a înaintat formele legale către rectorat pentru patru promoţii (2003, 2004, 2005 şi 2006);
- deschiderea abuzivă şi ilegală a conturilor de decontare la E.E.I şi D. S.A. I;
- închiderea anului bugetar 2005 cu un deficit nejustificat în sumă de 251.127 RON;
- înregistrarea unor restanţe la plata obligaţiilor fiscale pe parcursul anului bugetar 2005 în sumă de 181.117 RON;
- angajarea de credite în sumă de 45.376 RON de la persoane fizice şi juridice (E.D., M.F., FAPA I);
- angajarea de cheltuieli din conturile bancare deschise, fără a avea calitatea de ordonator de credite sau o împuternicire expresă din partea Universităţii E.B. din I;
- semnarea de contracte de muncă şi acte adiţionale la aceste contracte, fără a avea calitatea de angajator;
- nedepunerea la Serviciul Contabilitate al Universităţii „E.B.” din I a balanţelor de verificare sintetică şi a celor analitice pentru fiecare lună de gestiune;
- refuzul de a pune la dispoziţia Serviciului de contabilitate al Universităţii şi a Comisiei de Cenzori a documentelor primare care reflectă mişcările de valori băneşti şi materiale angajate abuziv de D.U.;
- contabilitate paralelă, efectuată de persoane care nu sunt angajate ale Universităţii „E.B.” ;
- a sabotat activitatea generală a universităţii, prin refuzul sistematic (vreme de cca. 2 ani şi J) de a participa la alegeri şi la şedinţele de E.T. şi de T.;
- a reclamat, atât personal, cât şi prin ceilalţi asociaţi (Cr.E., T.E.) diferite aspecte din activitatea universităţii care, deşi s-au dovedit a fi doar „pretins” ilegale, au adus grave prejudicii de imagine şi de prestigiu instituţiei;
- prin influenţe, fals şi uz de fals, corupţie a determinat funcţionari din M.E.C. să solicite D., în două rânduri, ridicarea acreditării şi chiar înaintarea către Guvern a proiectului de lege privind desfiinţarea Universităţii „E.B.” ;
- în acelaşi cadru al demersurilor distructive şi destabilizatoare realizate de D.U. se înscriu şi numeroasele acţiuni în justiţie, care au generat mai bine de 12 procese pe aspecte care s-au dovedit a fi sau colaterale faţă de problemele de fond ale instituţiei (procesele de calomnie, insultă) sau au evidenţiat nonsensul acţiunii;
- acţiuni defăimătoare la adresa unor personalităţi din conducerea universităţii şi din rândul corpului profesoral;
- în susţinerea demersurilor sale distructive, D.U. s-a folosit de o campanie mediatică furibundă, susţinută vreme de cca. 2 ani şi finanţată abuziv din resursele universităţii;
- refuzul, timp de mai bine de doi ani şi J, de a participa la activitatea generală a universităţii, în acest fel, cele două facultăţi s-au autoizolat de mecanismul funcţional al universităţii;
- activitatea lor didactică şi ştiinţifică a ieşit de sub controlul instituţiei;
- cele două facultăţi nu s-au integrat în eforturile generale ale structurilor universităţii îndreptate spre implementarea procesului E.;
- refuzul de a participa la activităţile şi acţiunile Biroului Senatului;
- în toată perioada scursă din aprilie 2004 încoace, D.U. a refuzat sistematic să comunice cu Rectoratul şi Administraţia centrală a instituţiei;
- gestionarea separată, prin contul ilegal deschis la cele două bănci, a resurselor financiare, activitate care se desfăşoară nu doar ilegal, dar şi falimentar, evidenţa contabilă paralelă (cu încălcarea Legii contabilităţii) ţinută sumar şi neprofesionist, de persoane care nu au contract de muncă legal cu universitatea.
Instanţa de fond a reţinut că, în raport de prevederile art. 63 din Codul Muncii, concedierea pentru săvârşirea unor abateri grave sau a unor abateri grave de la disciplina muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile, această procedură fiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, conform art. 267 din Codul Muncii, iar potrivit art. 267 alin. (4), salariatul are dreptul de a fi asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
A fost evocată adresa nr. 1248 din 9.11.2006, prin care salariatul a fost invitat, pentru data de 15.12.2006, ora 10, la T. Senatului Universităţii, pentru lămurirea problemelor comunicate prin adresa S. nr. 1202 din 2.11.2006, dar nu s-a făcut dovada comunicării acestei convocări salariatului, iar în lipsa acestui proces verbal de cercetare disciplinară nu se poate face dovada că această procedură s-a îndeplinit la data convocării. În raport de cele constatate, s-a reţinut că, la emiterea deciziei nr. 6 din 26.01.2007 au fost nesocotite dispoziţiile art. 267 din Codul Muncii, dar şi a dispoziţiilor privind dreptul de a fi asistat de un reprezentant al Sindicatului.
Sub alt aspect, instanţa de fond a avut în vedere art. 268 din Codul Muncii, care stabileşte, sub sancţiunea nulităţii absolute, că decizia de sancţionare trebuie să cuprindă atât descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, dar şi precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, precum şi temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancţiunea.
S-a constatat că, deşi în cuprinsul deciziei, intimata a făcut o amplă enumerare a faptelor săvârşite de contestator ca abateri disciplinare, nu a făcut nicio referire la dispoziţiile legale încălcate, stabilite prin statut, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, enunţând doar temeiul legal al încetării raporturilor de muncă, respectiv art. 119 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 128/1997, cu privire la comisia de cercetare, precum şi art. 116 lit. f) şi art. 123 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 128/1997, care se referă la desfacerea contractului de muncă ca sancţiune disciplinară.
Drept consecinţă, tribunalul a constatat că, nefiind indicate dispoziţiile încălcate, decizia este lovită de nulitate absolută.
Cât priveşte aspectul de nulitate referitor la semnarea deciziei contestate de către persoana competentă să aplice sancţiunea disciplinară, tribunalul a reţinut că, pentru a fi valabilă decizia de sancţionare, trebuia semnată de persoana competentă, respectiv rectorul universităţii, conform art. 123 alin. (1) raportat la art. 119 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 128/1997. S-a arătat încă că prin P.. M.E.C. 4320 din 20.07.2004, rectorul O.O. nu a fost confirmat în funcţie, acest ordin fiind menţinut ca valabil prin decizia nr. 1072 din 2.02.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind respinse şi apărările intimatei privind evocarea dispoziţiilor din Legea nr. 480/2006 pentru modificarea Legii nr. 84/1995, cu motivarea că instituţiile de învăţământ fac parte din sistemul naţional de învăţământ şi educaţie, aşa încât orice rector trebuia confirmat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
În consecinţă, s-a reţinut că decizia contestată este lovită de nulitate absolută, fiind încălcate dispoziţiile legale.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs intimata Universitatea „E.B.”I, criticând-o pentru nelegalitate. Astfel, recurenta a susţinut că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că decizia de concediere nr. 6 din 26.01.2007 este lovită de nulitate absolută, pe motiv că nu s-a făcut dovada comunicării adresei nr. 11751 din 9.11.2006, situaţie O., întrucât contestatorul a fost invitat la cercetarea disciplinară prealabilă, situaţie confirmată prin ştampila de primire a Facultăţii de Psihologie şi Asistenţă Socială a cărui decan era la momentul respectiv, dar şi prin faptul că a răspuns acestei convocări, în sensul că la data stabilită pentru prezentarea în faţa Comisiei de cercetare disciplinară, prin adresa nr. 11767 din 15.11.2007 a înaintat fiecărui membru al comisiei referiri la convocarea disciplinară.
A mai susţinut recurenta că cercetarea disciplinară prealabilă a fost efectuată în două etape, începând la data de 15.11.2007, fiind încheiat un proces verbal olograf şi a continuat la data de 22.11.2007, dată la care s-a întrunit din nou comisia, conform adresei nr. 1318 din 20.11.2006 în vederea finalizării dosarului de cercetare, încheindu-se procesul verbal din acea dată. Or, refuzul nejustificat de a se prezenta la convocare dă dreptul angajatorului de a dispune sancţionarea chiar fără efectuarea cercetării prealabile.
Recurenta a mai susţinut că, din moment ce contestatorul a avut cunoştinţă de efectuarea cercetării prealabile, dar nu şi-a manifestat dorinţa de a fi reprezentat de un reprezentant al sindicatului decizia nu poate fi sancţionată cu nulitatea absolută, întrucât contestatorul nu a uzat de drepturile conferite de lege.
Totodată, s-a invocat şi faptul că, în mod greşit a reţinut tribunalul că nu s-au indicat dispoziţiile din Statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de contestator, întrucât contestatorul îndeplinea funcţia de decan al Facultăţii de Psihologie şi Asistenţă Socială, obligaţiile acestuia nu sunt enunţate în aceste reglementări, iar din conţinutul deciziei rezultă în mod expres încălcarea gravă a Cartei Universitare şi a tuturor principiilor care guvernează activitatea universităţii, iar abaterile săvârşite de contestator întrunesc elementele unor infracţiuni pentru care au fost sesizate organele de urmărire penală.
Aceleaşi critici de nelegalitate au fost invocate şi cu privire la motivul de nulitate constatat de instanţa de fond, referitor la calitatea de rector al semnatarului deciziei de concediere, cu precizarea faptului că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat ulterior emiterii deciziei contestate, că alte instanţe au apreciat ca fiind valabilă semnătura rectorului, iar prevederile Legii nr. 480/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1995, universităţile particulare îşi stabilesc organele de conducere prin carta universitară, procedura de confirmare a rectorului de către M.E.C. fiind valabilă doar pentru universităţile de stat.
Recursul, nemotivat în drept, dar care poate fi încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate:
Potrivit dispoziţiilor titlului VI din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic care reglementează răspunderea disciplinară şi materială a personalului didactic, didactic auxiliar, a personalului de conducere, de îndrumare şi de control, care-şi desfăşoară activitatea în unităţile de învăţământ, inclusiv cele din domeniul privat, sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate, în raport de gravitatea abaterilor disciplinare săvârşite sunt enunţate în cuprinsul art. 116, din acesta făcând parte şi desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Procedura de aplicare a sancţiunilor disciplinare a fost stabilită de legiuitor atât în cuprinsul Legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, dar şi în cuprinsul Codul u i Muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, act normativ care reglementează totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, dar şi jurisdicţia muncii şi care, prin art. 1 alin. (2) prevede în mod expres că acest cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.
Din analiza dispoz. art. 119 din Legea nr. 128/1997 se constată că şi pentru unităţile de învăţământ superior, se prevede că sancţiunea disciplinară, deci şi cea a desfacerii contractului de muncă, se aplică numai după efectuarea cercetării faptei sesizate în scris, audierea celui în cauză şi verificarea susţinerilor făcute de acesta în apărare.
Potrivit art. 119 alin. (2), pentru cercetarea abaterilor săvârşite de personalul didactic se constituie comisii formate din 3-5 membri, dintre care unul reprezintă organizaţia sindicală din care face parte persoana în discuţie sau un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi sunt cadre didactice care au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea, iar conform art. 120 din Legea nr. 128/1997, audierea celui cercetat şi verificarea apărărilor acestuia sunt obligatorii, refuzul celui cercetat de a se prezenta la audieri, deşi a fost convocat în scris cu numai 48 de ore înainte, precum şi de a da declaraţii scrise, se constată prin procesul verbal şi nu împiedică finalizarea cercetării.
Totodată, prin art. 122 din legea enunţată, se prevede în mod expres faptul că cercetarea propunerii de sancţionare şi comunicarea deciziei de sancţionare se face în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării abaterii.
Dispoziţii similare sunt stabilite şi în capitolul îi privind răspunderea disciplinară din Codul Muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, prin art. 267 alin. (1) şi (2), legiuitorul stabileşte că, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile, salariatul fiind în mod obligatoriu convocat în scris, cu precizarea obiectului, datei, orei şi locului întrevederii, acesta având dreptul de a formula şi a susţine apărările pe care le considera necesare şi de a fi asistat la cerere de un reprezentant al sindicatului.
Totodată, prin art. 268 alin. (1) din Codul Muncii, se prevede că angajatorul va dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei, iar sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia sancţiunea se aplică, temeiul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă la care se depune contestaţia.
Curtea Constituţională a statuat în mod constant că textul art. 267 din Codul Muncii a impus, sub sancţiunea nulităţii absolute, efectuarea cercetării disciplinare prealabile, fără de care nu poate fi dispusă măsura sancţionării salariatului şi reglementează procedura efectuării acestei cercetări, dispoziţii similare celor stabilite prin art. 119 din Legea nr. 128/1997, această cercetare disciplinară fiind menită să asigure stabilirea corectă a abaterii disciplinare, a împrejurărilor concrete în care a fost săvârşită fapta, a gravităţii sale şi a vinovăţiei în raport de care se poate aprecia şi asupra sancţiunii aplicate, dar în acelaşi timp şi asupra exercitării dreptului la apărare.
În aceeaşi măsură, textul art. 268 din Codul Muncii, echivalent cu art. 122 din Legea nr. 128/1997, stabileşte termenul în care poate fi emisă, în formă scrisă, decizia de sancţionare, precum şi elementele şi menţiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia, sub sancţiunea nulităţii absolute, menţiuni necesare atât salariatului sancţionat pentru a-şi putea pregăti apărarea, dar şi instanţei judecătoreşti chemată să hotărască în privinţa legalităţii şi temeiniciei măsurii contestate (decizia 608/2007, decizia 95/2008 a Curţii Constituţionale).
Or, în cauză, deşi atât Statutul personalului didactic aprobat prin Legea nr. 128/1997, cât şi Codul Muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, prevede, pentru aplicarea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice, care începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii, decizia de sancţionare nr. 6 din 26.01.2007 a fost emisă deci cu depăşirea termenului expres prevăzut de lege.
Astfel, atât în cuprinsul convocării de care se prevalează intimata recurentă, adresa nr. 1248 din 9.11.2006, depusă în copie la fila 35 [dosar nr. (...) al Tribunalului Iaşi], înregistrată sub nr. 11751 din 9.11.2006 la Facultatea de T. şi Asistenţă Socială, se face referire la adresa S. nr. 1202 din 2.11.2006, depusă în copie la filele 42, 43 [dosar nr. (...) al Tribunalului Iaşi].
Aceeaşi situaţie rezultă şi prin întâmpinările formulate din procesul verbal al comisiei de Cercetare disciplinară, aşa încât din documentaţia depusă rezultă că abaterile disciplinare au fost aduse la cunoştinţa conducerii unităţii intimate prin adresa nr. 1202 din 2.11.2006, înregistrată la nivelul universităţii intimate – motiv pentru care a şi fost convocat pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Or, această cercetare disciplinară, dar şi emiterea în formă scrisă a deciziei de încetare a raporturilor de muncă trebuia efectuată în forma prescrisă de lege şi în cadrul termenului legal de 30 de zile, prevăzut de lege, neavând nicio relevanţă faptul că cercetarea prealabilă s-a efectuat în mai multe etape, respectiv la data de 15 octombrie 2006, 22 noiembrie 2006 sau 15 ianuarie 2007, că a fost finalizată în cursul lunii ianuarie, actul depus la dosar nefiind înregistrat şi datat, neputând produce efecte juridice [filele 49-54 dosar (...) al Tribunalului Suceava].
Potrivit art. 101 C. proc. civ., termenul de 30 de zile calendaristice stabilit prin prevederile Codul u i Muncii sau termenul de 30 de zile stabilit prin art. 120 din Legea nr. 128/1997 se calculează pe zile libere, nefiind luată în calcul ziua de înregistrare a actului de sesizare, respectiv adresa nr. 1202 din 2. (...) şi nici ziua în care se sfârşeşte termenul.
Se constată însă că, în raport de data înregistrării adresei nr. 1202 din 2.11.2006, actul care a stat la baza începerii procedurii cercetării prealabile, menţionat şi în cuprinsul deciziei de desfacere a contractului de muncă, această decizie a fost tardiv emisă, cu depăşirea termenului de prescripţie de 30 de zile, prevăzut expres de lege, respectiv art. 122 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, care stabileşte că „cercetarea propunerii de sancţionare şi comunicarea deciziei se face în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării abaterii, consemnată în registratura generală a instituţiei de învăţământ superior”, dispoziţie completată şi cu prevederile Codului Muncii în această materie.
În raport de prevederile art. 137 C. proc. civ., se va reţine această excepţie privind prescripţia emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă invocată din oficiu se instanţa de control judiciar, fiind o excepţie dirimantă şi absolută, care priveşte încălcarea unor norme cu caracter imperativ, putând fi invocată în orice moment al procesului şi chiar direct în căile de atac.
În considerarea acestor dispoziţii, excepţia reţinută este o excepţie de procedură, care face de prisos cercetarea fondului cauzei, cu atât mai mult cu cât şi instanţa de fond a reţinut excepţiile de nulitate absolută a deciziei de concediere, pe motiv că nu a fost respectată procedura de efectuare a cercetării disciplinare prealabile, conform dispoziţiilor imperative ale Codului Muncii, lege care completează dispoziţiile legii speciale, că nu au fost prevăzute în cuprinsul dispoziţiei reglementate din cadrul statutului, regulamentului intern sau a contractului colectiv de muncă sau cele legate de semnarea deciziei contestate.
Deşi prin recursul formulat se contestă reţinerea nulităţii absolute a deciziei de desfacere a contractului de muncă de către instanţa de fond, care, în mod corect a subliniat faptul că era suficient doar constatarea unui singur motiv de nulitate absolută, nu sunt date motive de nelegalitate ale sentinţei, din moment ce procesul verbal de cercetare disciplinară de la filele 49-54 dosar (...) al Tribunalului Iaşi nu a fost înregistrat şi datat, deci această procedură a fost viciată şi nu poate fi primită susţinerea recurentei că toate principiile ce guvernează activitatea universităţii au fost încălcate de contestator, întrucât legea este foarte clară şi trebuie respectată întocmai, fiind necesară indicarea prevederilor ce au fost încălcate de angajat.
Fiind de prisos analizarea celorlalte motive şi a fondului cauzei, sentinţa fiind legală, cu substituirea şi completarea considerentelor, nefiind date motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner