s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor

Tematică: Contestatie decizie concediere

Conform art. 55 lit. b) din Codul Muncii contractul individual de muncă poate înceta, ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea. Pentru a se proceda la încetarea contractului de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii trebuie să existe o cerere sau altă manifestare neîndoielnică din care să rezulte intenţia clară a salariatului de a părăsi instituţia la care lucrează. Or, din actele dosarului rezultă că recurentă contestatoare şi-a manifestat dorinţa de a-şi înceta raporturile de muncă în temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii. Invocarea art. 79 din Codul Muncii nu are legătură cu cauza întrucât această dispoziţie legală priveşte demisia ceea ce nu este cazul în speţă, iar recurenta înţelege diferenţa dintre cele două situaţii, cea prevăzută de art. 55 lit. b) şi art. 79 din Codul Muncii. În cauză nu s-a produs încălcarea dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, respectiv interdicţia de a se concedia salariaţii dacă se află în incapacitate de muncă stabilită prin certificat medical întrucât nu s-a dovedit a se afla într-o asemenea situaţie la data de 25.09.2007.
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 489/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin cererea înregistrată sub nr. 3116/91 din 24.10.2007 la Tribunalul Vrancea contestatoarea E.E. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 96 din 25.09.2007 emisă de intimatul Grupul Şcolar de Industrie Uşoară din F solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei de încetare a contractului de muncă, reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale majorate cu rata inflaţiei, anularea deciziei din 24.05.2007 şi obligarea intimatei la plata drepturilor salariale pentru perioada mai-august 2007 şi obligarea intimatei la plata unor daune morale în sumă de 50.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 175 din 28.02.2008 s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatoarea E.E. împotriva deciziei nr. 96 din 25.09.2007.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea E.E. considerând-o nelegală şi netemeinică. În motivarea recursului declarat, a susţinut că nu poate fi primită susţinerea intimatei că cererea de încetare a raporturilor de muncă reprezintă voinţa ei. A arătat că cererea nu îndeplineşte cerinţele art. 79 din Codul Muncii întrucât demisia este un act unilateral şi nu rezultatul presiunilor.
Instanţa de fond, a arătat recurenta contestatoare, a făcut apreciere subiectivă tuturor probelor administrate în cauză acordând o prevalenţă nejustificată probelor intimatei, reţinând că în urma unui control efectuat de intimată s-ar fi înregistrat o serie de nereguli la compartimentul secretariat unde lucra contestatoarea astfel că aceasta a intrat în concediu medical şi apoi în concediul de odihnă până la 18 iulie 2007, dată de la care nu s-ar mai fi prezentat la serviciu.
Or, toate aceste precizări ale instanţei de fond nu sunt susţinute de probe. Actul de control nu reţine nicio culpă contestatoarei, ci priveşte alte compartimente, a arătat recurenta.
Instanţa de fond a reţinut că ea, contestatoarea şi-ar fi manifestat opţiunea de a i se desface contractul de muncă, aspecte care însă nu reies din probele administrate. Ca o dovadă a atitudinii şicanatorii a intimatei este şi emiterea deciziei de sancţionare pe care nu i-a comunicat-o dar pe care a pus-o în aplicare revenind ulterior asupra ei, dar i s-au reţinut drepturile salariale, toate acestea dovedind presiuni exercitate asupra ei.
A arătat că nu i s-a admis expertiza contabilă pentru a dovedi drepturile salariale cuvenite. A mai arătat că şi emiterea deciziei de sancţionare nr. 54 din 23.08.2007 dovedeşte presiunea la care a fost supusă, pe lângă sancţionarea disciplinară din 24.05.2007 şi numirea în funcţia deţinută a unei alte persoane.
Or, toate aceste situaţii, a arătat recurenta le-a expus în faţa instanţei de fond şi că urmare acestor tensiuni starea ei de sănătate a avut de suferit fiind diagnosticată cu diverse afecţiuni.
A arătat recurenta contestatoare că decizia nr. 96 din 25.09.2007 este nelegală şi nu respectă procedurile în ceea ce priveşte contractul individual de muncă. A arătat că decizia încalcă dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii. A arătat că în mod greşit s-a reţinut că ea ar fi solicitat încetarea raporturilor de muncă, că nu aceasta a fost intenţia ei, ci contractul de muncă a fost desfăcut abuziv.
A arătat recurenta-contestatoare că decizia a fost emisă cu încălcarea dispoziţiile art. 263, art. 264, art. 266, art. 267 şi art. 268 din Codul Muncii. A arătat că din sentinţa civilă nr. 175/2008 apare că completul de judecată a fost condus de S.T. pentru ca apoi la finalul sentinţei acesta să fie condus de N.E. A solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei civile în sensul admiterii contestaţiei aşa cum a formulat-o.
Prin întâmpinarea depusă intimata Grupul Şcolar de Industrie Uşoară F a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de contestatoare. A arătat intimata că din probele administrate nu a rezultat că contestatoarea a fost supusă unei constrângeri psihice pentru a cere încetarea raporturilor de muncă.
Decizia nr. 96/25.09.2007 a fost emisă pe baza cererii formulate de contestatoare de încetare a raporturilor de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii înregistrate sub nr. 1936/2007 astfel că această măsură exprimă voinţa ambelor părţi, deci nu se poate reţine că intenţia ei era de a continua relaţiile de muncă-dovada fiind şi cererea nr. 416 din 17.04.2007.
Instanţa de fond a respins proba cu expertiza contabilă pentru că nu se impunea faţă de modalitatea de încetare a raporturilor de muncă.
Cu privire la decizia din 24.05.2007 instanţa de fond a reţinut corect că a fost anulată iar contestatoarea şi-a primit şi drepturile salariale cuvenite.
Daunele morale de 50.000 lei solicitate de recurentă corect au fost respinse de instanţa de fond, a arătat intimata.
Concediul medical nu s-a datorat stresului, ci de controlul anunţat în condiţiile în care nu avea documentele puse la punct iar în urma controlului au fost constatate foarte multe deficienţe în activitatea contestatoarei.
Nu poate fi primită nici susţinerea că la emiterea deciziei au fost încălcate diap. art. 263, art. 264, art. 266 din Codul Muncii întrucât nu are nici legătură cu cauza, ele referindu-se la răspunderea disciplinară.
Analizând hotărârea instanţei de fond în raport de probele dosarului, de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, de criticile formulate de recurentă, cât şi dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. Curtea constată că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală astfel că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 55 lit. b) din Codul Muncii contractul individual de muncă poate înceta, ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea.’
Pentru a se proceda la încetarea contractului de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii trebuie să existe o cerere sau altă manifestare neîndoielnică din care să rezulte intenţia clară a salariatului de a părăsi instituţia la care lucrează. Or, din actele dosarului rezultă că recurentă contestatoare şi-a manifestat dorinţa de a-şi înceta raporturile de muncă în temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii.
Astfel, prin cererea înregistrată sub nr. 1936 din 25.09.2007 la intimată, aceasta a solicitat, cităm:, Subsemnata E.E., secretar şef la Grupul Şcolar de Industrie Uşoară F, vă S., prin prezenta să-mi aprobaţi încetarea contractului individual de muncă conf. art. 55 alin. b din Codul Muncii, începând cu data de 25.09.2007 – Legea 53/2003.
De altfel şi recurenta prin interogatoriul luat la data de 6.12.2007 recunoaşte că la 25.09.2007 a depus cerere de încetare a contractului de muncă conform art. 55 lit. b) din Codul Muncii şi că de faţă la solicitarea acesteia au fost şi inspectorul şi jurista Inspectoratului Şcolar Judeţean V şi liderul de sindicat situaţie recunoscută de altfel şi în contestaţie cât şi în motivele de recurs. Or, din actele dosarului nu rezultă că recurenta ar fi depus cererea fiind constrânsă.
Faptul că recurenta era cercetată disciplinar pentru absenţe nemotivate de la serviciu începând cu 18 iulie 2007, şi că în timpul cercetării disciplinare şi după emiterea deciziei de sancţionare recurenta a optat pentru o altă modalitate de încetare a raporturilor de muncă cu intimata, nu poate fi reţinută ca o constrângere pentru că de fapt i s-a creat o situaţie mai avantajoasă – nu a fost concediată disciplinar. În atare condiţii, orice declaraţie a unor martori, în contra propriei afirmaţii a recurentei, nu pot fi avute în vedere.
Invocarea art. 79 din Codul Muncii nu are legătură cu cauza întrucât această dispoziţie legală priveşte demisia ceea ce nu este cazul în speţă, iar recurenta înţelege diferenţa dintre cele două situaţii, cea prevăzută de art. 55 lit. b) şi art. 79 din Codul Muncii.
În cauză nu s-a produs încălcarea dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, respectiv interdicţia de a se concedia salariaţii dacă se află în incapacitate de muncă stabilită prin certificat medical întrucât nu s-a dovedit a se afla într-o asemenea situaţie la data de 25.09.2007. De altfel această dispoziţie se referă la cazurile în care intervine concedierea din iniţiativa angajatorului ceea ce iarăşi nu ne aflăm în situaţia de faţă.
S-a mai susţinut de către recurenta contestatoare că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 263, art. 264, art. 266, art. 267 şi art. 268 din Codul Muncii, susţinere care nu poate fi primită.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond dispoziţiile legale mai sus invocate nu au incidenţă în situaţia încetării contractului individual de muncă conform art. 55 lit. b) din Codul Muncii, ci numai în cazul concedierii pe motive disciplinare. De altfel decizia pentru încetarea contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii nici nu este necesar să fie întocmită în formă scrisă, procedându-se în acest fel doar pentru a se putea înscrie în carnetul de muncă, astfel cu atât mai mult nu-i sunt aplicabile dispoziţiile legale mai sus menţionate de recurenta contestatoare.
Cu privire la decizia din 24.05.2007, chiar recurenta recunoaşte că a fost anulată şi şi-a primit drepturile salariale cuvenite (răspuns interogatoriu fila 159 -dosar fond vol.I). Nu atrage nulitatea hotărârii faptul că în sentinţa dactilografiată s-a greşit ordinea completului de judecată.
Pentru motivele mai sus menţionate Curtea consideră că criticile formulate de recurenta contestatoare nu sunt întemeiate, ele neîncadrându-se în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În atare condiţii, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi respins ca nefundat recursul declarat de contestatoare împotriva sentinţei civile nr. 175/2008 a Tribunalului Vrancea. Conform art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurenta să plătească intimatei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată conform chitanţelor depuse la dosar (filele 26-29 recurs).
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner