La 28 02 2008, O.B.D., a chemat J. judecată Spitalul Clinic de Urgentă nr. 1 C, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunţa, instanţa să dispună obligarea pârâtului să o reîncadreze pe reclamantă pe locul de muncă din cadrul Laboratorului de B. Patologică şi să-i acorde o despăgubire egală cu diferenţa dintre drepturile salariale ce i se cuveneau prin prestarea activităţii pe vechiul loc de muncă şi salariul efectiv încasat pe locul de muncă pe care funcţionează, pentru intervalul 1 08 2007-la zi.
În motivarea acţiunii a arătat că este salariată a unităţii pârâte in calitate de asistent medical principal. Începând cu data de 1.10.2004 şi-a desfăşurat activitatea in cadrul Laboratorului de B. Patologică, aşa cum rezultă din menţiunile din carnetul de muncă (poziţiile 33-43) .După aproximativ 3 ani de activitate pe acel loc de muncă, angajatorul a decis ca începând cu data de 1 08 2007 să îşi desfăşoare activitatea la Secţia A T I (anestezie şi terapie intensivă ).
Arată reclamanta, că a avut loc o modificare unilaterală a contractului individual de muncă în cea ce priveşte locul de muncă. T. cu trecerea pe noul loc de muncă, a operat şi o scădere a salariului de la 3546 lei la 1076 lei. A depus la dosar copie de pe carnetul de muncă.
Prin întimpinarea înregistrată sub nr. 8503/18.03.2008, pârâtul solicită respingerea contestaţiei. Arată că dispoziţia 1213/ 31 07 2007, constată, i-a fost înmânată salariatei care a semnat de primire pe acest document. Prin înmânarea dispoziţii şi prin punerea spre semnare a fişei postului, salariata contestatoare a luat la cunoştinţă de redistribuirea sa in cadrul secţiei clinice A T I .
În consecinţă, contestatoarea trebuia să formuleze contestaţie in termen de 30 de zile, termen pe care aceasta nu l-a respectat, astfel că, operează excepţia de tardivitate.
A mai arătat că, în conformitate cu Ordinul nr. 1778/2006 privind O. de personal (poziţia 10-Anexa 1) personalul medical din serviciul de anatomie patologică se normează: un asistent medical la 100 de paturi .Spitalul având 1389 de paturi, se normează 14 asistenţi medicali (in condiţiile in care există 17 asistenţi).
Pe împrejurarea că in cadrul oficiului juridic funcţionează un singur consilier juridic iar volumul de activitate este foarte mare, a solicitat judecarea cauzei in condiţiile art 242 alin 2 C. proc. civ.
Din oficiu, instanţa a luat un interogatoriu contestatoarei care, a învederat că in data de 25 07 2007 a fost înştiinţată verbal de către medicii din cadrul Laboratorului de B. Patologică, că va fi redistribuită în cadrul Secţiei de terapie intensivă, şi nu a semnat decizia de redistribuire şi niciun alt act.
Prin sentinţa civilă nr. 3703 din 27 mai 2008, pronunţată în dosar nr. (...), Tribunalul Dolj a respins excepţia tardivităţii, invocată de pârât. A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta O.B.D. împotriva pârâtului Spitalul Clinic de Urgenţă Nr.1 C. A constatat nulitatea actului adiţional nr. (...) la contractul individual de muncă nr. 6515/1996 în partea referitoare la întinderea drepturilor salariale. A obligat pârâtul către reclamantă la plata diferenţelor dintre salariul de 2149 lei cuvenit şi salariul de 1076 lei efectiv încasat pe perioada 1.08.2007-27.05.2008. A respins cererea de reintegrare, cererea privind sporul de 50% şi a obligat pârâtul către reclamantă la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Contractul individual de muncă este obligatoriu pentru cele două părţi ale sale – angajator (patron) – angajat (salariat ), în virtutea principiului înscris în art 969 C. civ. potrivit căruia „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”.
Obligativitatea contractului decurge nu numai din voinţele individuale ale părţilor contractului ci instituie un adevărat imperativ social ; dispoziţiile legale impun respectarea strictă a convenţiei încheiate iar societatea, în întregul său, presupune o anumită securitate şi ordine juridică .
Executarea contractului individual de muncă pune in joc un ansamblul complex de reguli juridice. Relaţia de muncă este caracterizată de mecanismul contractual, de schimbul sinagmatic de prestaţii reciproce între contractanţi - interdependenţa salariatului de a presta munca şi cea a angajatorului de a o remunera.
Această simetrie contractuală nu este aptă prin ea însăşi să explice ansamblul regulilor aplicabile relaţiei de muncă. Dispoziţiile legale încadrează câmpul contractual într-un statut al salariatului care pune accent pe subordonarea acestuia, dar, totodată, şi pe protecţia drepturilor şi libertăţilor sal.
Relaţia de muncă, însă, nu poate fi limitată sub acest aspect patrimonial al salariului, numai la întinderea muncii prestate. Munca nu este pur şi simplu o marfă ci ea constituie rezultatul activităţii salariatului, al afirmării energiei sale fizice şi mentale. Protecţia persoanei sale depăşeşte câmpul contractual şi, în baza legislaţiei muncii, justifică existenţa unei încadrări a contractului prin referire la ordinea publică .
Din această perspectivă, legiuitorul a prevăzut că modificarea contractului individual de muncă poate avea loc numai prin acordul părţilor.
Dacă, cu titlu de excepţie, locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin formele prevăzute de art 41 (delegare şi detaşare ), nu este mai puţin adevărat că salariatul, in aceste situaţii, îşi păstrează funcţia şi celelalte drepturi prevăzute in contract (art 42 alin 2 din Codul muncii ).
Păstrarea drepturilor prevăzute in contractul individual de muncă, deci şi a drepturilor salarial, presupune, în realitate prezervarea, adică neadmisibilitatea scăderii lor.
Tribunalul a constatat că, deşi actul adiţional nr. 1/31.07.2007 la contractul individual de muncă nr. 6515/1996 cuprinde menţiunea „se modifică contractul individual de muncă după cum urmează (…) – se modifică locul de muncă de la Laboratorul de B. Patologică la Clinica A T I (...)”, o asemenea modificare nu se înscrie în conduita prescrisă de Codul muncii, deoarece această modificare unilaterală nu corespunde nici delegării nici detaşării. Aşadar, in cauză, nu este vorba despre o schimbare a locului muncii, chiar dacă angajatorul percepe atitudinea unilaterală în această manieră .
Este adevărat că, nu constituie modificare a contractului individual de muncă mutarea salariatului la o altă secţie în aceeaşi unitate, deoarece posibilitatea efectuării unilaterale a acestor schimbări constituie o prerogativă a angajatorului care poate alege varianta pe care o consideră optimă pentru desfăşurarea activităţii sale şi, în aceste condiţii, consemnările din actul adiţional confirmă prerogativa angajatorului. Este motivul pentru care tribunalul a respins cererea de reintegrare pe postul avut anterior, accentuând astfel posibilitatea pe care o are angajatorul de a-şi folosi personalul acolo unde are nevoie.
De asemenea, nu constituie o modificare a contractului individual de muncă schimbarea postului salariatului în cadrul aceleiaşi funcţii, cu condiţia ca posturile în cauză să fie identice sau similare.
Cu certitudine, însă, modificarea salariului în sensul micşorării acestuia constituie o modificare a contractului individual de muncă permisă pe cale unilaterală, deoarece o modificare unilaterală trebuie să fie, în toate cazurile, temporară.
Modificarea definitivă este admisibilă numai prin acordul părţilor, dar chiar acordul părţilor se cere examinat în cazul modificării prevederilor privind drepturile salariale cunoscut că, potrivit art 38 din cod, salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariatului, sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate.
Cât priveşte tardivitatea invocată de intimată tribunalul constată că în cauză nu s-a făcut dovada comunicării actului adiţional la contractul individual de muncă (de altfel, prin actul de dispoziţie nici nu s-a prevăzut comunicarea către salariat ci doar către Secţia A T I ).
Este motivul pentru care excepţia va fi respinsă
Admiţând acţiunea, tribunalul a obligat intimata la plata drepturilor salariatului avute anterior, dar cu luarea în considerare a sporurilor pe care le presupune activitatea pe care salariatul o prestează efectiv la noul loc de muncă, după redistribuire, sporurile neavând caracter convenţional.
În aceste condiţii, cererea privind obligarea intimatei la achitarea sporului de 50 % a fost respinsă.
Văzând şi disp. art 274 C. proc. civ., partea care a căzut în pretenţii a fost obligată la cheltuieli de judecată .
Reclamanta O.B.D. şi pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean C au formulat recurs împotriva sentinţei nr. 3703/2008 a Tribunalului Dolj, pe care o consideră netemeinică şi nelegală, solicitând modificarea acesteia.
Reclamanta critică sentinţa pentru încălcarea prevederilor art. 17 alin. (1), art. 17 alin. (4) şi art. 41 Codul Muncii, privind informarea modificării locului de muncă şi a încheierii actului adiţional, sunt de ambele părţi şi numai prin acordul lor de voinţă.
Intimata a modificat unilateral contractul individual de muncă al său dar şi salariul a fost diminuat şi ea nu a avut cunoştinţă de această modificare pentru a contesta actul adiţional.
Cu privire la respingerea capătului de cerere de acordare a sporului de 50% de către instanţa de fond, arată că nu a solicitat prin cererea introductivă acest spor.
Pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C critică sentinţa pentru respingerea excepţiei de tardivitate a formulării contestaţiei împotriva dispoziţiei de redistribuire nr. 1213/2007 pe care reclamanta a primit-o şi a semnat de primire. Consideră că şi obligaţia la plata diferenţei de salariu este nejustificată pentru că prestaţia pe care o face reclamanta este prevăzută cu un salariu care i-a fost deja plătit.
Părţile nu au formulat întâmpinări în recurs.
Analizând sentinţa recurată, în raport de criticile formulate şi probele administrate, Curtea apreciază că este nelegală şi va fi casată.
Sunt neîntemeiate criticile privind greşita apreciere a instanţei de fond că excepţia tardivităţii este neîntemeiată, deoarece instanţa nu a lămurit dacă a fost formulată sau nu în termen, ci a respins excepţia cu motivarea că nu s-a făcut dovada comunicării, deşi recurenta intimată a precizat că pe decizia de schimbare a locului de muncă, aşa cum sunt vizibile pe exemplarul depus la dosar, există două semnături de primire, din care una, se precizează că aparţine asistentului şef B., care a predat contestatoarei, sub semnătură, decizia contestată.
Nu s-a verificat de instanţă dacă semnătura aparţine contestatoarei şi data la care a G. primită, aceasta negând primirea deciziei, dar semnătura nu a fost comparată sau verificată data primirii şi, mai ales, nu a fost coroborată cu fişa postului, care de asemenea nu este datată. De asemenea, instanţa nu a verificat dacă reducerea salariului include şi sporul de 50 % pentru care s-a dispus respingerea capătului de cerere, deşi contestatoarea susţine că nu a solicitat, şi din cerere nu rezultă decât formularea generală de „acordare a diferenţelor salariale”.
Aşadar, se constată că instanţa de fond a soluţionat cauza fără să cerceteze fondul şi, în baza art. 312 C. proc. civ. va casa sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
