s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Desfacere disciplinară a contractului de muncă

Tematică: Contestatie decizie concediere

În ceea ce priveşte vinovăţia recurentului, în sensul implicării sale în sustragerea produselor alimentare, aceasta a fost dovedită cu ocazia cercetării disciplinare, numita T.F., cea care a sustras bunurile declarând că acestea urmau să fie predate de către şofer, după scoaterea lor din incinta unităţii, unei persoane în oraş. Susţinerea recurentului că au fost emise două dispoziţii de sancţionare pentru aceeaşi faptă nu este întemeiată. Dispoziţia nr. 446/14.08.2008, a fost emisă în scopul remedierii erorilor din dispoziţia anterioară nr. 433/7.08.2008. Chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că dispoziţia nr. 466/2008 este emisă tardiv, aceasta nu ar influenţa cu nimic legalitatea desfacerii contractului de muncă al recurentului, în condiţiile în care aceasta s-a dispus ca sancţiune disciplinară, prin dispoziţia nr. 433/2008, emisă în termenul legal şi care este pe deplin valabilă ca dispoziţie de aplicare a sancţiunii disciplinare. Critica întemeiată pe comparaţia făcută de recurent între sancţiunea aplicată lui şi cea de diminuare a salariului cu 10% pe o lună de zile aplicată altor doi participanţi la săvârşirea aceleiaşi fapte nu este fondată, întrucât în raport de dispoziţiile art. 263 alin. (1), art. 266 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având competenţa de a stabili sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare, cu luarea în considerare a criteriilor prev. de art. 266 lit. a)-e) Codul muncii.
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2402/R din 9 decembrie 2008, www.juriprudenta.org)

Prin sentinţa civilă nr. 2217 din 13 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de către contestatorul T.E., împotriva dispoziţiilor nr. 433 din 7 august 2008 şi nr. 446 din 14 august 2008 emise de managerul intimatului Spitalul Judeţean de Urgenţă Z. Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
În mod greşit contestatorul T.E. a reţinut în contestaţia sa că dispoziţia nr. 433 din 7 august 2008 şi dispoziţia nr. 446 din 14 august 2008 au fost emise de către intimat fără respectarea cerinţelor prevăzute de art. 268 din Codul Muncii, câtă vreme dispoziţiile au fost emise cu respectarea acestor prevederi legale. În corpusul dispoziţiilor atacate sunt inserate elementele prevăzute de art. 268 din Codul Muncii să fie cuprinse în aceasta în mod obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Astfel, a fost descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, faptă care constă în încercarea de a scoate din unitate produsele alimentare sustrase de către contestator, în data de 4 iulie 2008, specificându-se că contestatorul a încălcat prevederile art. 50 liniuţa nr. 6 din Regulamentul intern al Spitalului Judeţean de Urgenţă S.
Au fost cuprinse şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către contestator de Comisia de cercetare disciplinară, precum şi temeiul juridic în baza căruia a fost luată măsura desfacerii contractului individual de muncă al contestatorului, respectiv art. 264 alin. (1) lit. f) din Codul Muncii şi Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Partea finală a dispoziţiilor atacate a specificat că acestea pot fi contestate la Tribunalul Sălaj în termen de 30 de zile de la comunicare.
N. intimatului Spitalul Judeţean de Urgenţă Z are dreptul de a emite dispoziţii cu privire la angajarea şi eliberarea din funcţie a personalului spitalului în baza art. 182 din Legea nr. 95/2006. Art. 268 din Codul Muncii prevede că „angajatorul dispune”, ori în cazul intimatului angajatorul este Spitalul Judeţean de Urgenţă Z, reprezentat în mod legal de către manager.
Referitor la fondul cauzei, instanţa a reţinut că în data de 4 iulie 2008, orele 10:30 au fost sustrase din Blocul Alimentar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Z o serie de produse destinate preparării hranei pacienţilor internaţi în spital, respectiv pulpe de E., o E. de G. uscată, 2 litri de ulei, 2 kg orez şi 1 kg de zahăr.
La sustragerea acestor produse alimentare a contribuit şi contestatorul T.E., în calitatea sa de şofer, alături de bucătarii T.F., E.H. şi E.F., care au sustras aceste alimente din Blocul Alimentar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Z.
În Raportul nr. 13754 din 6 august 2008 întocmit de către Comisia de cercetare disciplinară s-a menţionat că contestatorul T.E. a negat de la început comiterea faptei, însă din coroborarea tuturor declaraţiilor date de ceilalţi participanţi la sustragerea de alimente a rezultat că contestatorul a participat în mod efectiv la încercarea de sustragere a produselor alimentare, el urmând să le transporte unei persoane din oraş, fără a deţine forme legale pentru scoaterea acestor alimente din Blocul Alimentar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Z.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal contestatorul, solicitând modificarea, în sensul admiterii acţiunii. În motivarea recursului s-au invocat următoarele:
Argumentele reţinute de prima instanţă sunt eronate, întrucât aşa cum a arătat şi la fond, sustragerea produselor din blocul alimentar al spitalului s-a făcut de către numita T.F., care le-a depus în camioneta al cărei şofer era recurentul, într-un moment în care acesta nu era prezent, fără a avea cunoştinţă despre intenţia persoanei menţionate şi a celorlalte implicate.
Recurentul critică sancţiunea aplicată lui, făcând comparaţie cu cele aplicate celorlalţi participanţi, cărora angajatorul le-a diminuat salariul de bază cu 10% pe o lună. În ceea ce priveşte dispoziţiile de sancţionare, recurentul le critică, din perspectiva lipsei menţionării tuturor elementelor obligatorii prevăzute de art. 268 alin. (2) C.N. şi a emiterii a două dispoziţii de sancţionare disciplinară, pentru aceeaşi faptă.
Dispoziţia nr. 433/7.08.2008 este nulă absolut pentru că nu cuprinde temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancţiunea, art. 264 alin. (1) lit. f) C.N. invocat, nefiind incident. Această dispoziţie nu cuprinde nici descrierea faptei, care constituie abatere disciplinară.
Susţinerea angajatorului că cele două dispoziţii de sancţionare se completează nu poate fi acceptată, întrucât nu există nicio prevedere legală care să dispună în sensul că, cercetarea disciplinară prealabilă presupune emiterea a două decizii, una ca finalitate a cercetării disciplinare de stabilire a sancţiunii şi una de punere în aplicare a sancţiunii stabilite.
În ce priveşte dispoziţia nr. 446/14.08.2008, recurentul arată că emiterea acesteia s-a făcut în scopul remedierii erorilor din dispoziţia anterioară nr. 433/7.08.2008. Această decizie însă este emisă cu depăşirea termenului prevăzut de art. 268 alin. (1) C.N.
Referatul de sesizare cu privire la faptele reţinute în sarcina recurentului s-a înregistrat la data de 10.07.2008, dată la care angajatorul a luat la cunoştinţă despre săvârşirea lor. Data de 14.08.2008 se situează ulterior termenului înăuntrul căruia putea fi aplicată sancţiunea.
Prin întâmpinarea formulată (f. 14-18), intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte vinovăţia recurentului, în sensul implicării sale în sustragerea produselor alimentare, aceasta a fost dovedită cu ocazia cercetării disciplinare, numita T.F., cea care a sustras bunurile declarând că acestea urmau să fie predate de către şofer, după scoaterea lor din incinta unităţii, unei persoane în oraş.
Chiar dacă recurentul a negat orice implicare arătând că în momentul în care numita T.F. a aşezat plasa cu produsele în compartimentul de transport, el desfăşura o altă activitate şi nu a observat această susţinere nu este fondată. În lipsa unei înţelegeri prealabile persoana care a sustras nu avea niciun interes să plaseze produsele într-o maşină străină, care urma să plece din unitate, „riscând” să piardă bunurile pe care le-a sustras, interesul fiind acela de a avea un beneficiu de pe urma lor, fie personal, fie împărţit cu ceilalţi complici.
Susţinerea recurentului că au fost emise două dispoziţii de sancţionare pentru aceeaşi faptă nu este întemeiată. Critica întemeiată pe comparaţia făcută de recurent între sancţiunea aplicată lui şi cea de diminuare a salariului cu 10% pe o lună de zile aplicată altor doi participanţi la săvârşirea aceleiaşi fapte nu este fondată, întrucât în raport de dispoziţiile art. 263 alin. (1), art. 266 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având competenţa de a stabili sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare, cu luarea în considerare a criteriilor prev. de art. 266 lit. a)-e) Codul muncii. Angajatorul a apreciat că, în raport de aceste criterii unora dintre participanţi nu se impune aplicarea sancţiunii de desfacere disciplinară a contractului de muncă, competenţa acestei individualizări a sancţiunii aplicate fiecărui participant în parte fiind în competenţa sa exclusivă.
Prin ambele dispoziţii s-a aplicat una şi aceeaşi sancţiune – aceea de desfacere a contractului individual de muncă pentru fapta constând în încercarea de a scoate din unitate în data de 4.07.2008 a produselor sustrase din blocul alimentar al spitalului.
Dispoziţia nr. 433/7.08.2008 cuprinde temeiul legal în baza căruia s-a aplicat sancţiunea disciplinară – art. 264 alin. (1) lit. f) Codul muncii.
Art. 61 lit. a) Codul muncii constituie temeiul legal al emiterii dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă, aspect distinct de cel al aplicării sancţiunii disciplinare.
În ceea ce priveşte descrierea faptei în cuprinsul aceleiaşi dispoziţii, se constată că, aceasta este descrisă, indicând fapta şi data săvârşirii ei – încercarea de scoatere din unitate, în data de 4.07.2008 a produselor alimentare sustrase.
În ce priveşte tardivitatea emiterii dispoziţiei nr. 466/14.08.2008, acest motiv nu este fondat, întrucât, aşa cum reiese din cuprinsul acestei dispoziţii, aceasta este una de desfacere a contractului individual de muncă şi nu de aplicare a unei sancţiuni disciplinare.
Este adevărat că desfacerea contractului de muncă este consecinţa săvârşirii unei abateri disciplinare de către recurent, însă, ca sancţiune disciplinară, aceasta s-a aplicat prin dispoziţia nr. 433/7.08.2008, emisă în termenul legal.
Chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că dispoziţia nr. 466/2008 este emisă tardiv, aceasta nu ar influenţa cu nimic legalitatea desfacerii contractului de muncă al recurentului, în condiţiile în care aceasta s-a dispus ca sancţiune disciplinară, prin dispoziţia nr. 433/2008, emisă în termenul legal şi care este pe deplin valabilă ca dispoziţie de aplicare a sancţiunii disciplinare.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner