s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Casare în parte cu trimitere

Tematică: Contestatie decizie concediere

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la 16 noiembrie 2007 N.B. a adresat acestei instanţe nu numai o întâmpinare, cât şi o cerere reconvenţională. Deşi sesizat cu această cerere Tribunalul Tulcea a omis să o soluţioneze în totalitate, aspect ce se poate observa la o primă analiză a dispozitivului sentinţei. Contestatorul N.B. nu a avut o atitudine pasivă de-a lungul procesului, ci a formulat probe, a adresat cereri, şi-a angajat avocat, cu toate acestea tribunalul l-a omis.
(Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, Pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 817/CM din 18 noiembrie 2008, www.juriprudenta.org)

S.C. „T.” a declarat recurs la 8.08.2008 împotriva sentinţei civile nr. 1677/7 iulie 2008. Împotriva aceleeaşi sentinţe a declarat recurs la aceeaşi dată şi N.B.
Prin cererea (reconvenţională) înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. (...), contestatorii U.N., E.E., E.B.E. şi K.B.J. au chemat în judecată pe intimata S.C. „T.” S.R.L. T, solicitând anularea deciziilor de concediere nr. 385 (485)/2007, nr. 386 (486)/2007, nr. 529/2009 şi nr. 526/2007, reintegrarea în funcţia avută anterior concedierilor şi obligarea intimatei de a le plăti despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate sau reactualizate până la reintegrarea efectivă în muncă şi daune morale. Contestatorii au mai solicitat plata salariilor de 4, 5 euro pe ora tehnologică lucrată precum şi plata salariilor de bază lunare în lei, stabilite prin contractul individual de muncă.
În motivarea contestaţiilor s-a arătat că nici până în prezent deciziile de sancţionare nu le-au fost comunicate aşa cum prevăd dispoziţiile art. 268 alin. (3) şi nici nu a fost respectată procedura de cercetare disciplinară prealabilă aşa cum obligă art. 267 Codul Muncii, încălcându-se totodată prevederile art. 62 alin. (11) şi alin. (2) cu referire la art. 267 şi 268 Codul Muncii.
În drept, contestatorii au invocat prevederile art. 281 şi 282 Codul Muncii, iar în dovedire au depus la dosar în copie o serie de adeverinţe, extrase de cont, state de salarii şi anexa nr. 1 la contractele individuale de muncă, solicitând şi audierea martorilor J.J. şi G.O.
Intimata a depus la dosar, cu referire la contestatori o serie de precizări privind sumele de bani plătite şi cele care au rămas neachitate, extrase de cont, ştate de plată şi foi colective de prezenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 1677/7.07.2008 Tribunalul Tulcea a admis contestaţiile formulate de U.N., E.E., E.B.E. şi K.B.J., în contradictoriu cu intimata S.C. „T.” S.R.L. T, a anulat deciziile de concediere nr. 526/4.07.2007, nr. 386 (486)/1.06.2007, nr. 529/10.07.2007 şi nr. 385 (485)/1.06.2007 emise de intimată, ca netemeinice şi nelegale.
S-a dispus reintegrarea contestatorilor în funcţiile avute anterior concedierii şi a fost obligată intimata să plătească contestatorilor o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceştia în perioada de timp cuprinsă între data concedierii fiecărui contestator şi data reintegrării efective pe funcţiile anterioare.
A fost obligată intimata să plătească contestatorului U.N. suma de 590 euro, reprezentând salariul în valută neachitat şi suma de 2.380 lei, reprezentând salariul în lei neachitat, contestatorului K.B.J. suma de 405 euro, reprezentând salariul în valută neachitat, precum şi salariul în lei prevăzut de contractul individual de muncă pentru perioada în care a fost detaşat la Şantierul Naval din Lituania, contestatorului E.B.E. suma de 645 euro, reprezentând salariul în valută neachitat şi suma de 1.060 lei, reprezentând salariul în lei neachitat pentru lunile mai şi iunie 2007, contestatorului E.E. suma de 750 euro, reprezentând salariul în valută neachitat, precum şi salariul în lei prevăzut de contractul individual de muncă pentru lunile februarie, martie, aprilie 2007. A fost obligată intimata să plătească contestatorilor suma de 1.200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, câte 300 lei pentru fiecare contestator.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Contestatorii au fost încadraţi în muncă la societatea intimată şi o anumită perioadă de timp au fost detaşaţi la Şantierul Naval din Lituania.
Prin deciziile contestate, intimata a reţinut că desfacerile disciplinare ale contractelor de muncă au intervenit ca urmare a părăsirii nejustificate a locului de muncă de către contestatori.
Potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, rezultă că de fapt, contestatorii au fost trimişi în ţară de către angajatorul la care s-a dispus detaşarea, care le-a spus că nu mai au de lucru. Prin urmare, nu poate fi vorba de părăsirea locului de muncă.
Cât priveşte cercetarea disciplinară prealabilă, la dosar au fost depuse patru procese-verbale de cercetare disciplinară, referitor la contestatorii U.N., K.B.J. şi E.E., iar relativ la contestatorul E.B.E. s-au depus înscrisuri, inclusiv un proces-verbal de cercetare disciplinară însă pentru o altă persoană şi anume E.N.E. Aceste procese-verbale de cercetare disciplinară sunt identice, nu poartă nicio dată şi nici nu s-a făcut dovada convocării contestatorilor, în vederea efectuării cercetării.
Potrivit art. 52 alin. (11) din Legea nr. 53/2003, în cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispoziţiilor art. 263-268, conform cărora în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
Cum intimata nu a făcut dovada unei atare convocări a contestatorilor, deşi sarcina probei îi incumba, contestatorii au fost privaţi de drepturile prevăzute de art. 267 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, respectiv nu s-au putut apăra, nu au putut formula probatorii şi motivaţii şi nici nu şi-au putut exercita dreptul de a fi asistaţi sau reprezentaţi de sindicat, ceea ce este echivalent în final cu lipsa cercetării, aspect sancţionat de dispoziţiile art. 267 alin. (1) Codul Muncii cu nulitatea deciziilor emise.
Privitor la contestatorul E.B.E., se reţine că la dosar nu s-au depus niciun fel de înscrisuri doveditoare ale cercetării prealabile. În plus, intimata nu a putut face dovada comunicării deciziilor de concediere către contestatori, ceea ce înseamnă din nou o privare de dreptul la apărare, prin încălcarea prevederilor art. 268 alin. (3) şi (4) Codul Muncii şi nici nu a prezentat în original cererile de lichidare pentru a putea fi verificate de instanţă.
S-a remarcat astfel o nelegală întocmire a deciziilor de concediere şi totodată o netemeinicie a faptelor reţinute prin acestea, motiv pentru care contestaţiile au fost admise, cu consecinţa anulării deciziilor de concediere emise de S.C. „T.” S.R.L. T, ca netemeinice şi nelegale.
Potrivit dispoziţiilor art. 78 din Legea nr. 53/2003 s-a dispus reintegrarea contestatorilor în funcţiile avute anterior concedierii şi a fost obligată intimata să plătească acestora o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceştia în perioada de timp cuprinsă între data concedierii fiecărui contestator şi data reintegrării efective în funcţiile anterioare.
Referitor la drepturile salariale solicitate de contestatori este de observat în primul rând că intimata a recunoscut faptul că acestora trebuie să li se plătească suma de 4, 5 euro pe ora tehnologică lucrată şi a arătat că o parte din bani au fost viraţi în conturile contestatorilor conform extraselor bancare depuse la dosar.
Având în vedere că transportul la şi de la locul de detaşare în muncă trebuia suportat de către intimată, conform anexei 1 la contractele individuale de muncă ale contestatorilor, precum şi ca urmare a neluării în considerare ca probă a înscrisului de la fila 82 din dosar, întrucât este doar un tabel cu persoanele detaşate, neştampilat şi neînregistrat undeva (putând fi întocmit oricând şi de oricine), rezultă că în realitate contestatorilor nu li s-au plătit diferenţele de drepturi salariale în lei şi valută, solicitate de aceştia,
De precizat este şi faptul că în privinţa contestatorului E.E. s-au dovedit conform foii colective de prezenţă pe luna aprilie 2007, doar trei absenţe nemotivate şi nu cinci, aşa cum a susţinut intimata, astfel că sancţiunea neacordării drepturilor băneşti intervine doar pentru absenţele dovedite.
Pe cale de consecinţă, a fost obligată intimata să plătească contestatorului U.N. suma de 590 euro, reprezentând salariul în valută neachitat şi suma de 2.380 lei, reprezentând salariul în lei neachitat, contestatorului K.B.J. suma de 405 euro, reprezentând salariul în valută neachitat, precum şi salariul în lei prevăzut de contractul individual de muncă pentru perioada în care a fost detaşat la Şantierul Naval din Lituania, contestatorului E.B.E. suma de 645 euro, reprezentând salariul în valută neachitat şi suma de 1.060 lei, reprezentând salariul în lei neachitat pentru lunile mai şi iunie 2007, contestatorului E.E. suma de 750 euro, reprezentând salariul în valută neachitat, precum şi salariul în lei prevăzut de contractul individual de muncă pentru lunile februarie, martie, aprilie 2007, precum şi obligarea intimatei să plătească contestatorilor suma de 1.200 lei reprezentând cheltuieli de judecată, câte 300 lei pentru fiecare contestator.
Critica sentinţei prin motivele recurs formulate de S.C. „T.” S.R.L. T, au vizat, în esenţă, următoarele:
În referire la contestatorii U.N., K.B.J. şi E.B.E., aceştia şi-au depus demisiile, act unilateral de voinţă în baza căruia au încetat raporturile de muncă, iar contestatorul E.E. a lipsit nemotivat timp de 3 zile, ceea ce a determinat desfacerea contractului de muncă.
Critica sentinţei prin motivele de recurs formulate de N.B. s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. şi a vizat, în esenţă, omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa şi cu privire la contestaţia acestuia.
Recursul S.C. „T.” S.R.L. T va fi anulat în conformitate cu art. 133 (1) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Articolul 133 (1) C. proc. civ. dispune: „Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă”.
Datele de identificare ale persoanei juridice sunt cele prevăzute de art. 811 din Legea nr. 31/1990, republicată şi anume: denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de înregistrare.
Tot astfel art. 71 din Legea nr. 31/1990, republicată, dispune că administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.
Deşi societatea comercială care a avut calitate de intimată a fost citată cu menţiunea dacă îşi însuşeşte recursul prin reprezentanţii legali şi înţelege să ştampileze recursul, aceasta nu s-a prezentat astfel că sancţiunea procedurală aplicată este cea prevăzută de art. 133 (1) C. proc. civ.
Recursul reclamantului N.B. este întemeiat şi va fi admis, cu consecinţa casării în parte a sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru următoarele considerente:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la 16 noiembrie 2007 N.B. a adresat acestei instanţe nu numai o întâmpinare, cât şi o cerere reconvenţională. Deşi sesizat cu această cerere Tribunalul Tulcea a omis să o soluţioneze în totalitate, aspect ce se poate observa la o primă analiză a dispozitivului sentinţei. Contestatorul N.B. nu a avut o atitudine pasivă de-a lungul procesului, ci a formulat probe, a adresat cereri, şi-a angajat avocat, cu toate acestea tribunalul l-a omis.
Se impune astfel casarea sentinţei numai din această perspectivă, restul dispozitivului intrând în puterea lucrului judecat.
Doctrina a statuat că este posibilă adoptarea unei asemenea soluţii procedurale de casare parţială a sentinţei în limitele motivelor de recurs, cu atât mai mult cu cât o asemenea posibilitate a fost reglementată expres până la modificarea Codului de procedură civilă până în 1993.
Principiile procedurale privitoare la întinderea autorităţii lucrului judecat şi la nulitatea actelor de procedură ne obligă în mod incontestabil la o asemenea distincţie. Într-adevăr autoritatea de lucru judecat se răsfrânge, în principiu, asupra problemelor care nu au format obiectul recursului, dar şi asupra persoanelor ce s-au abţinut de la exercitarea acestei căi ordinare de atac. Pe de altă parte, în dreptul modern principiul îl reprezintă nulitatea parţială a actului juridic, iar nu nulitatea totală, iar această regulă trebuie să-şi găsească aplicaţiunea şi în materie procedurală.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 312 C. proc. civ, va fi admis recursul declarat de N.B. şi va fi casată în parte sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei aceleeaşi instanţe pentru a se pronunţa şi cu privire la cererea acestui reclamant, fiind menţinute, totodată, dispoziţiile sentinţei referitoare la ceilalţi reclamanţi.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner