Prin sentinţa civilă nr. (...) a Tribunalului Braşov, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor invocată de acesta prin întâmpinare. A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta J.F.D.T., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Braşov, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Au fost obligaţi pârâţii Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Braşov şi Ministerul Justiţiei să plătească reclamantei prima de concediu egală cu indemnizaţia lunară brută din luna anterioară plecării în concediu pe anul 2006, sumă ce urmează a fi actualizată în raport de rata inflaţiei la data efectuării plăţii. A fost obligat pe paratul Ministerul Economiei şi Finanţelor să vireze fondurile de bani necesare achitării drepturilor salariale, reactualizate, menţionate anterior
Reclamanta are calitatea de personal auxiliar de specialitate, desfăşurând activitate în cadrul Tribunalului Braşov, aspect ce rezultă din menţiunile din carnetele de muncă - filele 8-9. Prin prezenta acţiune se solicită obligarea pârâţilor la plata primei de vacanţă pentru anul 2006, drepturi ce au fost prevăzute iniţial de dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 50/1996.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurenţii Ministerul Economiei şi Finanţelor prin DGFP B, Curtea de Apel Braşov şi Tribunalul Braşov, criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs în ceea ce priveşte recursurile declarate de recurentele Curtea de Apel Braşov şi Tribunalul Braşov, sentinţa este criticată pentru modul de soluţionare a fondului cauzei, şi se arată că plata primelor de vacanţă a fost suspendată succesiv prin legile bugetare, din raţiuni de politică economică, financiară şi bugetară, şi prin urmare dreptul la sumele solicitate de reclamanţi prin acţiune, nu este scadent (Legea nr. 379/2005 privind plăţile pentru anul 2006).
În recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor, sentinţa mai este criticată şi pentru faptul că nu a fost soluţionată corect excepţia lipsei calităţii procesual pasive a acestui recurent, pentru că Ministerul Justiţiei este ordonatorul principal de credite, iar în ceea ce priveşte fondul cauzei, nu s-a ţinut cont de suspendările succesive care s-au dispus de guvern.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că recursurile sunt nefondate şi în consecinţă vor fi respinse în baza dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
Prin Legea bugetară pe anul 2007 nu au mai fost reluate dispoziţiile privind suspendarea plăţii primelor de vacanţă, motiv pentru care data de 1.01.2007, coincide cu data naşterii dreptului material la acţiune. Întrucât dreptul acestei categorii de personal, la prime de vacanţă nu a fost abrogat printr-o prevedere legală expresă, nu se poate înlătura existenţa lui, anterioară şi pentru că nu mai există nicio cauză de suspendare legală, în mod corect prima instanţă, a admis acţiunea promovată de reclamantă.
Prin încheierea şedinţei publice din 21.05.2007 pronunţată de ÎCCJ, în îndreptarea de eroare materială, s-a înlăturat menţiunea „şi personalul auxiliar de specialitate”, astfel că dispoziţia de acordare a primelor de vacanţă pentru anii 2001 şi 2002 priveşte numai categoria magistraţilor. Prin urmare în cauză nu mai pot fi incidente dispoziţiile art. 329 al 3 din C. proc. civ. astfel că pentru motivele mai sus menţionate, acţiunea reclamantei este întemeiată.
Legiuitorul a înţeles de altfel că trebuie să asigure plata primelor de vacanţă, sens în care a emis Ordonanţa de Urgenţă nr. 146/2007. Prin Legea bugetară pe anul 2007 nu au mai fost reluate dispoziţiile privind suspendarea plăţii primelor de vacanţă, motiv pentru care data de 1.01.2007, coincide cu data naşterii dreptului material la acţiune.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor, criticile formulate de acesta cu privire la lipsa calităţii procesual pasive a acestei părţi, urmează să fie respinse. Acestei părţi îi revine obligaţia să pună la dispoziţia ordonatorilor principali de credite, care au calitatea de angajatori, sumele de bani solicitate, astfel că nu este necesară existenţa unor raporturi juridice directe de muncă, între părţi, pentru îndeplinirea unei astfel de obligaţii.
Faţă de toate aceste considerente instanţa urmează să respingă recursurile şi să menţină sentinţa primei instanţe.
