s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Recalcularea rentei lunare în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim al unui sublocotenent din cadrul M. Ap. N.

Tematică: Despagubire

1. Începând cu data de 1 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M. Ap. N. 2. Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. 3. Este adevărat că prin Legea nr. 303/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, se modifică art. 14 care are următorul conţinut: „E. de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prev. la art. 13 alin. (1) lit. a) şi b dar cărora le-a conferit Medalia, Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945” beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent” dar nu a abrogat în mod expres art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004, aşa cum susţine recurenta. Mai mult, modificarea adusă Legii nr. 44/1994 de Legea nr. 303/2007 nu are relevanţă asupra problemei de drept disputate, nu face altceva decât să modifice un procent şi nu face nicio clarificare legislativă a disputei existentă în practică referitor la modul de interpretare a art. 14 indice 1 din O.U.G. nr. 12/2004.
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 138/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)

 

 

Prin acţiunea formulată şi înregistrată sub nr. 6576/27.09.2007 la Tribunalul Galaţi reclamanta J.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul muncii Solidarităţii şi Familiei plata rentei lunare începând cu luna martie 2004, potrivit Legii nr. 210/2004. Ulterior şi-a modificat acţiunea în sensul că a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii G motivat de faptul că potrivit dispoziţiilor art. 24 lit. f) din Statutul C.N.P.A.S. aprobat prin H.G. nr. 13/2004 acesta are atribuţii în ceea ce priveşte plata drepturilor şi îndemnizaţiilor de asigurări sociale prevăzute de legi speciale acordate de la bugetul de stat.

Motivându-şi în fapt acţiunea, a arătat că potrivit art. 13 din Legea nr. 44/1994, veteranii de război decoraţi cu medalia Bărbăţie şi Credinţă în cel de al doilea război mondial 1941-1945 beneficiază de o rentă lunară, echivalentă cu 75 % din solda de grad a unui sublocotenent.

Legea a fost modificată prin O.U.G nr. 12 din 2004, în sensul că începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi funcţie, la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţională, stabilită conform legii.

A mai precizat reclamanta că începând cu 1 martie 2004, ar fi trebuit să primească o rentă lunară calculata în raport de 75% din solda de grad şi funcţie a unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naţionale.

În susţinerea acţiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Pârâta CJPAS G, în termen a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată. A susţinut că reclamanta a fost decorată cu Medalia „Bărbăţie şi Credinţă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945”, beneficiind de o rentă lunară echivalentă cu 75% din solda de grad a unui sublocotenent. A învederat pârâta, că prin O.U.G. nr. 12/2004, a fost completată şi nu modificată Legea nr. 44/1994, în sensul aplicării unui tratament egal tuturor veteranilor de război, prin raportare, după caz, la nivelul soldei de grad şi/sau al soldei de funcţie, la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării.

În combaterea susţinerilor reclamantei, s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Prin încheierea din 9.11.2007 instanţa a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Prin sentinţa civilă nr. 1737/22.11.2007 Tribunalul Galaţi a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta J.T. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii G. A fost obligată pârâta Casa Judeţeană de Pensii G să recalculeze renta lunară datorată reclamantei în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim al unui sublocotenent din cadrul M. Ap. N. începând cu data de 25.09.2007 şi să plătească diferenţa dintre renta astfel calculată şi cea efectiv încasată. A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei B şi a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei B, cu sediul în B pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia. A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile solicitate pe perioada 1.03.2004-24.09.2004.

 

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii G, considerând-o nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive.

Prin introducerea art. 141 din O.U.G. nr. 12/2006 aprobată prin Legea nr. 210/2004 s-a dorit de legiuitor că rentele prevăzute de Legea nr. 44/1994 republicată să se calculeze în funcţie de solda de grad sau solda de funcţie la minim (aşa cum prevede art. 13 şi art. 14) a unui sublocotenent dar din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Prin sintagma „după caz” legiuitorul a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei şi nu aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcţie la minim.

Instanţa de fond a omis să folosească la interpretarea textului de lege şi metoda şi sistematica care constă în lămurirea înţelesului unei dispoziţii legale ţinându-se seama de legăturile sale cu alte dispoziţii din acelaşi act normativ ori din alt act normativ.

Mai mult, prin Legea nr. 303/2007 se modifică art. 14 care are următorul conţinut: „veteranii de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) dar cărora le-a fost conferită „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945” beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent”.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi 3041 C. proc. civ.

 

Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurentă cât şi sub celelalte aspecte de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea apreciază că acesta este nefondat faţă de următoarele considerente:

Apreciem corectă soluţia primei instanţe şi împărtăşim acelaşi punct de vedere, contrar susţinerilor recurentei.

Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii.

Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.

Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie sintagmei „după caz”, nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări.

De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei cumulate cu solda de funcţie la minim.

Chiar şi din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 12/2004 rezultă clar, intenţia legiuitorului indicată în ultimele fraze, în care se arată că, prezentul act normativ prevede completarea Legii nr. 44/1994 republicată în sensul că, începând cu luna martie 2004, renta veteranilor de război să se calculeze în funcţie de nivelul soldei de grad şi a soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Începând cu data de 01 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M.Ap.N.

Astfel, în nota de fundamentare a O.U.G. nr. 12/2004, s-a explicat faptul că legiuitorul nu a urmărit modificarea procentelor şi soldelor în funcţie de care se calculează renta, deoarece veteranii de război îndreptăţiţi la renta lunară sunt pensionaţi fie în sistemul public primind pensia de la casele teritoriale de pensie din structurile CNPAS fie în sistemul militar primind pensia de la N. sau MIRA. În funcţie de sistemul de pensii din care făceau parte, veteranii primeai rentele lunare calculate conform dispoziţiilor art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994, dar raportate după caz, fie la nivelul soldei de grad şi/sau funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M.A.N. fie la nivelul soldei de grad şi/sau funcţie din cadrul M.I.R.A.

Astfel, întrucât solda de grad şi solda de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M.Ap.N. erau mai mari decât cele ale unui sublocotenent din cadrul M.I.R.A, drepturile veteranilor din aceeaşi categorie erau diferenţiate fără un motiv temeinic, prin simpla apartenenţă la un sistem sau altul de asigurări sociale. Prin urmare, prin adoptarea O.U.G. nr. 12/2004, s-a urmărit tocmai înlăturarea acestei inechităţi, prin stabilirea unui criteriu unic.

Este adevărat că prin Legea nr. 303/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, se modifică art. 14 care are următorul conţinut: „E. de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prev. la art. 13 alin. (1) lit. a) şi b dar cărora le-a conferit Medalia, Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945” beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent” dar nu a abrogat în mod expres art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004, aşa cum susţine recurenta. Mai mult, modificarea adusă Legii nr. 44/1994 de Legea nr. 303/2007 nu are relevanţă asupra problemei de drept disputate, nu face altceva decât să modifice un procent şi nu face nicio clarificare legislativă a disputei existentă în practică referitor la modul de interpretare a art. 14 indice 1 din O.U.G. nr. 12/2004.

Faţă de aceste considerente, motivele de recurs le apreciem ca fiind neîntemeiate iar sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică din toate punctele de vedere şi, în baza dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner