Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 3946/91 din 19 decembrie 2007 la Tribunalul Vrancea reclamantul O.E. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al comunei E., judeţul V solicitând obligarea acestuia la plata unor drepturi băneşti de natură salarială reprezentând sporul de vechime în muncă, premiul lunar şi premiul anual pentru perioada anterioară şi obligarea acesteia la plata în viitor a acestor drepturi băneşti.
În motivarea acţiunii civile reclamantul a susţinut că prin sentinţa civilă nr. 354 din 2.09.2005 pronunţată de Tribunalul Vrancea (dosar nr. 844/C/2005) rămasă irevocabilă, pârâtul a fost obligat să-i plătească drepturile salariale reprezentând sporul de vechime în muncă, premiul lunar şi premiul anual pentru perioada 1.07.2004-31.05.2005 cât şi la plata în viitor a acestor drepturi.
Pârâtul, deşi hotărârea judecătorească este obligatorie pentru părţi, a refuzat să-i plătească în viitor aceste drepturi invocând dispoziţiile O.U.G.nr.108/2005.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul Consiliul Local al comunei E. a arătat că a respectat obligaţia instituită prin sentinţa civilă nr. 354/2005 şi a plătit drepturile salariale până la data de 1.09.2005, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 108/2005 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică alese şi numite din administraţia publică locală aprobată prin Legea nr. 331/2005 care prevede că indemnizaţia pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică este unica formă de remunerare şi că persoanele prevăzute mai sus nu beneficiază de sporul de vechime, de premiul lunar şi premiul anual .
Prin sentinţa civilă nr. 23 din 10.01.2008 s-a respins ca nefondată acţiunea civilă a reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 354 din 2 septembrie 2005 pârâtul Consiliul local al comunei E. jud.V a fost obligat să-i plătească reclamantului O.E. suma de 32.150.175 lei vechi reprezentând spor de vechime în muncă, premiul lunar şi premiul anual cuvenite pentru perioada 1 iulie 2004-31 mai 2005 precum şi plata în viitor a acestor drepturi şi înscrierea în carnetul de muncă a cuvenitelor menţiuni.
S-a mai reţinut că aceste drepturi i-au fost achitate reclamantului până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 108 din 14 iulie 2005, întrucât, potrivit art. 2 din acest act normativ, pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, din administraţia publică locală, îndemnizaţiile reprezintă unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport de venitul salarial”, acelaşi text prevăzând în continuare că, la calculul cuantumului îndemnizaţiei nu se adaugă sporul de vechime în muncă şi nici alte sporuri prevăzute de lege”.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul O.E. considerând-o nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului declarat reclamantul recurent a susţinut că îndeplineşte funcţia de viceprimar al comunei E., judeţul V şi că, în această calitate prin sentinţa civilă nr. 354/2005 i s-a recunoscut dreptul de a beneficia de sporul de vechime. A mai arătat recurentul-reclamant că sentinţa civilă pronunţată încalcă normele europene şi Constituţia României.
A arătat că dispoziţiile Codului muncii – art. 155 – prevede posibilitatea acordării acestor sporuri şi că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 prevede şi el la art. 41 alin. (3) lit. a) acordarea acestui spor de vechime. A mai arătat recurentul că normele dreptului comunitar aplicabil statelor membre, inclusiv României din 1.01.2007 se aplică tuturor ţărilor membre, ele având forţă juridică obligatorie şi pentru România.
Astfel, a arătat recurentul, Directiva nr. 1999/70/CE din 28 iunie 1999 privind acordul - cadru cu privire la munca pe perioada determinată s-a consacrat principiul nediscriminării între angajaţii pe perioada nedeterminată şi cei pentru perioada determinată, aceştia neputând fi trataţi într-un mod mai puţin favorabil decât lucrătorii cu contract pe durate nedeterminate comparabile.
Directiva menţionată, a arătat recurentul este aplicabilă şi în cazul de faţă întrucât este angajat pe perioadă determinată. Or, directiva comunitară, a arătat recurentul face ineficiente prevederile din legea naţională care interzic viceprimarilor să beneficieze, aşa cum beneficiază ceilalţi angajaţi din sistemul public sau privat, de sporul de vechime recunoscut de altfel anterior chiar de instanţa de judecată, echivalând sub aspectul efectelor juridice, cu abrogarea normei naţionale contrare directivei.
S-a solicitat de către recurent că în cadrul procedural instituit de art. 35 alin. (1) din Tratatul UE, art. 234 din Tratatul CE, art. 150 din Tratatul CEEA şi Protocolul privind Statutul Curţii de Justiţie, formularea unei cereri prealabile cu titlu prejudiciar (recurs prealabil) către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene care să răspundă la întrebarea dacă viceprimarul unei unităţi administrativ-teritoriale, care îşi îndeplineşte funcţia pe o perioadă determinată, definită de legislaţia naţională ca fiind de demnitate publică întrucât este desemnat în urma unor proceduri electorale poate constitui un motiv obiectiv suficient care să justifice un tratament diferenţiat în sensul neacordării sporului de vechime recunoscut prin lege celorlalţi angajaţi inclusiv din instituţia respectivă (funcţionari publici şi personal contractual), în sensul avut în vedere de clauza 4 pct. 1 din Acordul cadru cu privire la munca per perioadă determinată.
Prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 108/2005 cât şi art. 57 alin. (5), teza ultimă, din Legea nr. 215/2001 care interzice acordarea sporului de vechime (ca şi a altor sporuri prevăzute de lege) sunt în contradicţie cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 120 alin. (1) şi art. 121, art. 53 din Constituţia României cu privire la egalitatea în drepturi şi nediscriminarea, autonomia unităţilor administrativ teritoriale întrucât viceprimarul este salarizat din bugetul local şi interzicerea restrângerii unor drepturi.
A solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii civile aşa cum a formulat-o. În drept şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Analizând hotărârea instanţei de fond în raport de probele dosarului, de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, de criticile formulate de recurent cât şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. Curtea constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică şi că recursul declarat de reclamant este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurentul reclamant, aşa cum susţine, a fost şi este viceprimar al comunei E., judeţul V – funcţie de demnitate publică aleasă potrivit Constituţiei României art. 16 alin. (3) – el fiind ales din rândul consiliilor locale, deci ocuparea funcţiei se face urmare unui proces electoral de către cetăţeni.
În atare condiţii acestor categorii de persoane care deţin demnităţi publice nu le sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii, ei neavând raporturi de muncă sau raporturi de serviciu ca salariaţii sau funcţionarii publici, ei fiind aleşi pe criterii exclusiv politice, statutul acestora fiind reglementat prin Legea nr. 393/2004.
Pe perioada mandatului persoanele care deţin funcţii de demnitate publică – în speţă viceprimari – sunt remuneraţi potrivit art. 19 din Legea nr. 154/1998, art. 35 din Legea nr. 393/2004 şi art. 57 din Legea nr. 215/2001 republicată.
Atât în art. 57 din Legea nr. 215/2001 cât şi în O.U.G. nr. 108/2005 aprobată prin Legea nr. 331/2005 s-a prevăzut expres a la calculul indemnizaţiei acordate persoanelor care ocupă funcţie de demnitate publică nu li se adaugă sporuri de vechime în muncă şi alte sporuri prevăzute de lege.
De altfel Curtea Constituţională prin Decizia nr. 108 din 14.02.2006 a considerat că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 158/1990 şi art. 35 din Legea nr. 393/2004 sunt constituţionale şi că potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului nu poate exista discriminare principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării aflându-se doar în situaţii analoage.
Deci, deşi prin sentinţa civilă nr. 354/2005 s-a dispus obligarea pârâtei la plata unor drepturi băneşti privind sporul de vechime pentru o perioadă anterioară, obligaţie îndeplinită de pârâtă, obligarea pârâtei la plata pentru viitor a aceloraşi drepturi: sporul de vechime, prime lunare, etc. nu mai poate subzista din moment ce legiuitorul a menţionat expres prin lege (prin O.U.G. nr. 108/2005 care a intrat în vigoare cu data de 1.09.2005), că de aceste drepturi reclamantul nu poate beneficia.
De altfel chiar în decizia Curţii Constituţionale mai sus menţionată se arată că legiuitorul este în drept să intervină în modul de acordare a acestor sporuri care nu reprezintă drepturi fundamentale consacrate şi garantate de Constituţie.
Pentru aceste motive urmează a constata că criticile formulate nu sunt întemeiate, ele neîncadrându-se în art. 304 şi nici nu sunt elemente pentru aplicarea art. 3041 C. proc. civ. astfel că potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat va fi respins ca nefondat.
