Având în vedere că prin dispoziţiile art. I din O.U.G. nr. 75/2008 au fost modificate dispoziţiile privitoare la competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi potrivit O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, soluţionarea recursurilor fiind dată în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie B, iar potrivit art. îi aceste dispoziţii se aplică şi cauzelor aflate în curs de judecată,
Faţă de împrejurarea că reclamanţii au calitatea de personal salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 şi O.G. nr. 8/2007, în baza art. II (3) din OUG nr. 75/2008, scoate cauza de pe rol şi o trimite la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie B în vederea continuării judecăţii.


