Prin sentinţa civilă nr. 4389/2007 pronunţată de J u d e c ă t o r i a D e v a s-a admis acţiunea reclamantului N. M. împotriva pârâţilor D. G. şi D. D. şi s-a constatat că în timpul căsătoriei lor, pârâţii au dobândit prin contribuţie egală două apartamente situate în D, unul în valoare de 149.000 RON şi celălalt de 46.100 RON; s-a dispus partajarea celor două imobile atribuindu-se pârâtului D. G. pe cel în sumă de 46.100 RON, iar pârâtei D. D. pe cel în sumă de 149.000 RON, cu obligarea acesteia din urmă la plata unei sulte de 51.450 RON, către celălalt pârât; s-a dispus şi întabularea în CF a proprietăţii fiecărui pârât.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că acţiunea oblică promovată de reclamant este justificată de faptul că pârâtul D. G. îi datorează 383.174.830 lei ROL, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, astfel că potrivit art. 36 alin 2 şi 3 Cod fam., reclamantul pentru a putea urmări silit pe debitorul său, trebuie mai întâi să ceară partajarea bunurilor comune ale acestuia.
Împotriva sentinţei a formulat apel pârâta T. D., solicitând modificarea soluţiei şi respingerea acţiunii, apelul fiind motivat cu împrejurarea că apelanta are o contribuţie exclusivă la dobândirea imobilului din D, Al. T..
Prin decizia civilă nr. 22/A/2007 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a s-a anulat ca netimbrat apelulintrodus de pârâta T. D. împotriva sentinţei civile nr. 4389/2007 a J u d e c ă t o r i e i D e v a.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că pârâta a fost citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru cuvenită celor contestate, iar pârâta nu a achitat aceste sume în conformitate cu disp. art. 20 alin 3 din Legea 146/1997.
Împotriva acestei decizii a declarat recurspârâta invocând în drept prev. art. 304 alin 5 şi 7 Cod pr. civ.
În expunerea criticilor recurenta arată că instanţa de apel s-a pronunţat pe excepţia de netimbrare deşi procedura de citare a fost viciată fiind îndeplinită prin afişare.
Recurenta mai arată că în acea perioadă nu a locuit la acel domiciliu, ca atare nu a avut cunoştinţă despre proces, deci nici despre menţiunea de a timbra apelul.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
U. de timbru se plătesc anticipat conform prev. art. 20 din Legea 146/1997, iar deşi taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
În speţă,recurenta apelantă nu a achitat taxa de timbru odată cu înregistrarea cererii de apel, aşa încât instanţa i-a pus în vedere, prin citaţie, să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar până la termenul stabilit se sancţionează, potrivit art. 20 alin 3 din Legea 146/1997 cu anularea cererii.
Verificând îndeplinirea procedurii de citare, Curtea constată că aceasta a fost legal îndeplinită.
Prin urmare în mod corect instanţa de apel a aplicat prev. art. 20 alin 3 din Legea 146/1997 citat mai sus, faţă de neîndeplinirea obligaţiei imperative statuate de disp. legale arătate mai sus.
Nu poate fi primită susţinerea recurentei că procedura de citare a fost viciată întrucât s-a realizat prin afişare faţă de textul art. 92 alin 4 Cod pr. civ. care permite afişarea citaţiei fie pe uşa locuinţei celui citat, fie pe uşa principală a clădirii întocmind în acest sens proces verbal, în lipsa de la domiciliu a celor citaţi.
Nici susţinerea recurentei referitoare la necunoaşterea termenelor de judecată întrucât nu locuieşte la respectiva adresă nu poate fi primită.
În primul rând, declarând apel împotriva sentinţei J u d e c ă t o r i e i D e v a, recurenta avea obligaţia legală în conformitate cu disp. art. 129 alin 1 Cod pr. civ., să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, de asemenea să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător şi să-şi exercite drepturile procedurale cu bună credinţă.
În al doilea rând, potrivit disp. art. 98 Cod pr. civ. schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să le aducă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată.
Ori în speţă, recurenta, prin cererea de apel nu şi-a indicat noul domiciliu şi nici nu a depus vreun înscris din care să rezulte aceasta, prin urmare corect a fost citată la adresa pe care a arătat-o menţionată în dosarul de fond.
Pentru considerentele expuse, întrucât în cauză nu sunt incidente motivele prev. art. 304 pct. 5 şi 7 Cod pr. civ., Curtea, în temeiul art. 312 Cod pr. civ. va respinge ca nefondat prezentul recurs.
