Prin sentinţa civilă nr. 3.229/17.IV.2007 pronunţată în Dosarul nr(...) a J u d e c ă t o r i e i C l u j-N, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea pauliană a reclamantului E. M., împotriva pârâţilor E. B., E. T. şi H. E. D., având ca obiect revocare contract de vânzare-cumpărare şi restabilirea situaţiei anterioare de CF.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pentru recuperarea sumelor actualizate, stabilite prin sentinţa civilă nr. 11.029/1998 a J u d e c ă t o r i e i C l u j-N şi prin Decizia civilă nr. 935/R/2001 a T r i b u n a l u l u i C l u j, în data de 6.V.2003 reclamantul a formulat cerere de executare silită, aspect ce rezultă din Dosarul execuţional nr. 302/2003 al B.E.J. T. N..
Executarea silită fiind încuviinţată prin încheierea civilă nr. 3850/2003 a J u d e c ă t o r i e i C l u j-N, modificată prin decizia civilă nr. 2795/2003 a Curţii de A p e l C l u j, în data de 17.VII.2003, s-a emis publicaţie de vânzare a imobilului proprietatea debitorului situat în C-N B-dul 21 E. 2. nr. 148 apartament nr. 1, pentru recuperarea sumei totale de 188.031.463 lei.
Din copia CF nr. 79462 C-N, rezultând că imobilul menţionat a constituit proprietatea comună a soţilor E. B. şi E. T. şi că aceştia, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 639/23.IV.2001, au înstrăinat imobilul pârâtei H. E. D., păstrându-şi uzufructul viager, înstrăinarea având loc cu doi ani înaintea demarării procedurii executorii silite, instanţa a apreciat că actul de înstrăinare, nu a fost încheiat în frauda intereselor creditorului.
Apărările reclamantului, conform cărora procedura executării silite a fost demarată în dosarul execuţional nr. 4032/1999, nefinalizată din cauza insolvabilităţii pârâtului, au fost înlăturate deoarece cu toate că acel dosar a existat, iar în data de 10.XI.1999 executorul judecătoresc a pus sechestru definitiv pe o serie de bunuri mobile ale debitorului, nu se poate susţine că acesta este insolvabil.
Considerând apoi inutil, demersul constând în procesul purtat de părţi în cursul anului 2000, pentru intabularea apartamentului în litigiu, din moment ce era intabulat încă din anul1992, instanţa a concluzionat că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 975 Cod civil, actul de vânzare-cumpărare atacat, nu a fost încheiat în frauda drepturilor reclamantului, neputându-se reţine nici frauda pârâtului E. B. şi eventuala complicitate a pârâtei H. E. D..
Apelul reclamantului a fost admis, prin Decizia nr. 314/5.VI.2008 pronunţată în dosarul cu nr. unic (...) al T r i b u n a l u l u i C l u j, fiind schimbată sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii introductive, şi în consecinţă s-a dispus revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 639/23.IV.2001 încheiat între pârâţi, având ca obiect apartamentul nr. 1 B-dul 22 E. 2. nr. 148 C-N, înscris în CF nr. 79.462 C-N.
Prin aceeaşi decizie, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de CF, prin radierea dreptului de proprietate a pârâtei H. E. D. şi reînscrierea dreptului de proprietate al pârâţilor E. B. şi E. T., cei trei pârâţi fiind obligaţi în solidar, să plătească reclamantului suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată la fond şi apel.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 11029/1998 a J u d e c ă t o r i e i C l u j-N şi decizia civilă nr. 935/R/2001 a T r i b u n a l u l u i C l u j, pârâtul E. B., a fost obligat la plata în favoarea reclamantului a unor sume de bani, care actualizate în cadrul dosarului execuţional nr. 302/06.05.2003 a B.E.J. T. N.-S. şi adăugându-se cheltuielile de executare, s-a ajuns la suma de 25.000 lei.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 20.810/1992, încheiat între S.C. V. S.A. C şi soţii E. B. şi E. T., aceştia din urmă au dobândit în baza decretului-lege nr. 61/1990 imobilul situat în C-N,(...), (...) scara 1, etaj 1, . 1, ce a fost intabulat în favoarea lor în C.F. nr. 79.462 C-N top. 23.706/1/S/I, prin încheierea C.F. nr. 18.726/1992.
Întrucât pârâtul E. B., a fost obligat în baza hotărârilor judecătoreşti menţionate, la plata unor sume de bani şi a fost somat în dosarul execuţional nr. 4032/1999, însă nu s-au putut recupera sumele respective, reclamantul a formulat o acţiune pentru intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, necunoscând că apartamentul în discuţie era deja intabulat, în favoarea soţilor E..
Această acţiune a fost admisă, dispunându-se intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară a pârâţilor E. B. şi E. T.. La data de 23.04.2001 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. J. S., E. B. şi E. T., au înstrăinat pârâtei intimate H. E.-D. apartamentul înscris în C.F. nr. 79.462 C-N, pentru preţul de 170.000.000 lei, cu rezerva uzufructului viager pentru vânzători. În contract s-a stipulat că imobilul ce se înstrăinează, este liber de sarcini şi procese, iar prin încheierea de CF nr. 6462/2001, s-a dispus intabularea nudei proprietăţi în favoarea lui H. E.-D., ca bun propriu, cu titlu de drept cumpărare şi dreptul de uzufruct viager, în favoarea soţilor E. B. şi E. T..
În cadrul dosarului execuţional nr. 302/2003, prin publicaţia de vânzare a E.J. T. N.-S., s-a stabilit că imobilul aparţine intimatei H. E.-D., care este fiica intimatei E. T. din prima căsătorie, iar potrivit raportului de expertiză de evaluare, efectuat la dosarul de fond, la data vânzării preţul real al imobilului, era de 400.945.935 ROL, respectiv 40.094,5 lei noi ( RON ).
Împotriva pârâtului E. B., s-au formulat mai multe cereri de executare silită, începând cu dosarul execuţional nr. 7350/1995 şi terminând cu dosarul execuţional nr. 302/2003, astfel că pârâtul cunoştea neîndoielnic că datorează sume de bani apelantului, sume pe care acesta din urmă a încercat în repetate rânduri să le obţină, prin punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Invocarea de către E. B. a faptului că aceste sume nu sunt datorate, nu a fost primită de Tribunalul, întrucât contrazice prezumţia de veridicitate a hotărârilor judecătoreşti irevocabile, stabilită cu autoritate de lucru judecat.
Raportat la această stare de fapt, Tribunalul a apreciat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 975 Cod civil, deoarece prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu intimata H. E.-D., debitorul E. B. şi-a cauzat o stare de insolvabilitate, în frauda reclamantului, creditor în baza unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, având cunoştinţă de creanţa certă, lichidă şi exigibilă şi intenţionând ca prin acest act juridic, să evite executarea silită a bunului imobil.
Pârâta H. E.-D., chiar dacă nu este fiica debitorului E. B., este fiica soţiei acestuia, E. T., care a deţinut imobilul în devălmăşie cu debitorul E. B. şi acest imobil putea fi supus partajului, pentru recuperarea creanţelor, inclusiv în cadrul unei contestaţii la executare.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că se poate prezuma, că toate părţile au cunoscut despre posibilitatea, ca bunul imobil să fie supus executării silite. În condiţiile în care somaţiile de executare au fost trimise debitorului, care locuia împreună cu soţia şi fiica acesteia din prima căsătorie, se poate reţine complicitatea intimatei H. E.-D., la fraudarea creditorului apelant.
În consecinţă, aprecierile instanţei de fond fiind combătute de probatoriul administrat în cauză, întrucât insolvabilitatea debitorului reiese nu doar din inexistenţa altor bunuri mobile, ci şi din imposibilitatea de recuperare a creanţei certe, lichide şi exigibile.
Tribunalul având în vedere toate aceste aspecte, relevate anterior, a admis apelul reclamantului, schimbând sentinţa primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii introductive.
Împotriva acestei decizii rezumate mai sus, pârâtul E. B. a declarat recurs în termenul legal,solicitând modificarea ei, în sensul respingerii apelului reclamantului şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în drept invocându-se dispoziţiile art. 304 alin. 1 pct. 7 C.pr.civ.
În motivare, recurentul invocă excepţia prescripţiei executării silite, arătând că prin Decizia civilă nr. 829/A/2003 a T r i b u n a l u l u i C l u j, s-a reţinut că s-a prescris executarea silită privind creanţa de 8.445.217 lei cu dobânda aferentă, întrucât sentinţa civilă nr. 8903 prin care a fost obligat la plata acestei sume, a fost pronunţată în 5.VI.1996.
În continuare, recurentul arată că în mod eronat a reţinut Tribunalul, prezumţia judiciară a complicităţii pârâtei H. E. D., la fraudarea creditorului, raportat la probaţiunea administrată la fond, încălcându-i-se dreptul de proprietate, vânzarea s-a realizat pentru a scăpa de presiunea fiilor săi, din prima căsătorie şi acţiunea pentru intabularea la CF, era lipsită de obiect.
Apoi recurentul relatează pe larg starea de fapt, începând din 1993 când în baza unui contract de mandat fără reprezentare, a primit 4.500 dolari şi consideră că raportat la preţul lemnului obţinut la vânzare, învederat de expertul silvic în primul dosar, nu datorează nici o sumă de bani reclamantului.
Relevând totodată succesiunea proceselor promovate de reclamant, începând cu 30.VI.1995 pentru rezoluţiunea contractului de mandat, obţinută prin sentinţa civilă nr. 11029/20.XI.1998, în care s-a stabilit întinderea creanţei, precizează etapele parcurse în vederea executării silite a creanţei, sumele achitate de debitor în contul creanţei, exprimându-şi nedumerirea că o creanţă fixată în 30.VI.1995, a putut ajunge la suma astronomică de peste 190 milioane lei, mai ales că a achitat suma totală de 15 milioane lei, în două tranşe.
În final, recurentul aduce argumente în sprijinul respingerii acţiunii pauliene, arătând că vânzarea nu s-a făcut în timpul derulării procedurii de vânzare silită imobiliară şi cel mai important dosar execuţional nr. 4032/1999, nu a putut fi depus în instanţă, apreciind că s-a putut realiza o parte din creanţă, prin vânzarea silită a unor bunuri mobile.
De asemenea, vânzarea nu s-a făcut în favoarea fiicei recurentului, ci a unei persoane ce nu este în nici un grad de rudenie cu recurentul, înstrăinarea realizându-se deoarece a avut probleme cu copiii din prima căsătorie.
Prin acest act, nu şi-a creat o stare de insolvabilitate totală, deoarece existau şi alte posibilităţi de recuperare a creanţei, prin proprirea salariului recurentului, intabularea apartamentului a avut loc în 1992 şi actul de vânzare nu este o donaţie deghizată, deoarece preţul de piaţă a fost unul corect, vânzătorii păstrându-şi uzufructul viager.
Prin întâmpinare, reclamantul E. M. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Curtea examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, constată că recursul pârâtului este nefondat,pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Incidenţa excepţiei prescripţiei executării silite, invocată prin motivele de recurs, a fost lămurită prin poziţia procesuală a părţilor exprimată în şedinţa publică de azi.
B.-se de către reprezentantul reclamantului intimat, că prin decizia civilă nr. 2795/2003 pronunţată în Dosarul nr. 7074/2003 a Curţii de A p e l C l u j, s-a admis recursul creditorului, s-a casat Decizia Tribunalului nr. 829/A/2003 şi s-a încuviinţat în întregime cererea de executare silită a creditorului E. M., această soluţie fiind confirmată şi de reprezentanta recurentului, nu se mai poate susţine că această excepţie şi-ar putea găsi aplicabilitatea în speţă, motiv pentru care de altfel, reprezentanta recurentului, nu a înţeles să mai susţină în continuare această excepţie.
Pe fondul cauzei, conform dispoziţiilor art. 304 alin. 1 C.pr.civ., modificarea sau casarea unor hotărâri judecătoreşti definitive, se poate cere doar pentru cazurile expres şi limitativ enunţate la punctele 1-9 ale acestui articol, numai pentru motive de nelegalitate.
Rezultă aşadar din textul normativ reiterat mai sus, că în cadrul recursului, calificat de legiuitor drept o cale extraordinară de atac, se pot invoca exclusiv motive de nelegalitate ale hotărârilor atacate, nu şi motive de netemeinicie, ce implică reaprecierea întregului material probator administrat în cauză.
Ca atare nu pot fi primite criticile recurentului, vizând eronata circumscriere a prezumţiei judiciare reţinute de Tribunalul, raportat la probaţiunea administrată la fond, ori presiunea exercitată de fiii săi din prima căsătorie, fapt ce l-a determinat să încheie contractul de vânzare-cumpărare atacat şi nici motivele de recurs ce relatează pur şi simplu în mod cronologic, evoluţia stării de fapt, începând cu anii 1993.
Toate aceste critici, reclamă aşa cum s-a arătat anterior, examinarea în cadrul recursului a întregului material probator existent la dosar şi reaprecierea probaţiunii legate de aceste aspecte, fapt ce nu mai este posibil în cadrul recursului, după abrogarea succesivă a punctelor 11 şi 10 ale art. 304 C.pr.civ., prin O.U.G. nr. 138/2000 şi respectiv Legea nr. 219/2005.
Apoi, aspectele relevate de recurent privind contractul de mandat fără reprezentare, preţul lemnului obţinut la vânzare, rezoluţiunea acelui contract, precum şi cele legate de derularea executării silite, respectiv întinderea exagerată a creanţei actualizate, sunt străine de obiectul prezentului proces.
Fiind tranşate irevocabil, prin hotărârile judecătoreşti ce au devenit ulterior titluri executorii, apare cu evidenţă faptul că aceste aspecte nu mai pot constitui obiect de discuţie în actualul cadru procesual, iar evidenţa exactă a sumelor plătite deja, ori a celor care s-au putut realiza din vânzarea silită a bunurilor mobile, este o chestiune de calcul ce ţine strict de executarea silită, la fel şi actualizarea creanţei datorate reclamantului, aceasta făcându-se în condiţiile art. 371 alin. 2 şi 3 C.pr.civ., exclusiv de către organul de executare abilitat, prin aceste dispoziţii.
De asemenea, argumentele aduse în sprijinul respingerii acţiunii pauliene, nu pot fi reţinute câtă vreme raportat la starea de fapt stabilită şi circumscrisă de Tribunal, în speţă sunt întrunite cumulativ toate condiţiile acţiunii revocatorii, reglementată de dispoziţiile art. 975 Cod civil.
În speţă, faţă de titlurile executorii de care s-a prevalat reclamantul, este indiscutabil că reclamantul a avut o creanţă certă, lichidă, exigibilă şi anterioară actului atacat, iar prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu pârâta H. E. D., autentificat sub nr. 639/23.IV.2001, pârâtul recurent şi-a mărit starea de insolvabilitate, constatată deja în dosarele execuţionale nr. 7350/1995 şi nr. 4032/1999.
Totodată, frauda debitorului este evidentă, în condiţiile în care pârâtul Beleia B., în mod cert a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului respectiv, faţă de creditor, urmărind neîndoielnic, exclusiv sustragerea imobilului de la executarea silită, demarată încă în anii 1995, iar complicitatea la fraudă a pârâtei cumpărătoare, nu comportă discuţii, din moment ce pârâta H. E. D. avea calitatea de membră a familiei debitorului locuind în acelaşi apartament cu soţii E..
Chiar dacă procesul promovat de reclamant, pentru intabularea dreptului de proprietate al soţilor E. asupra apartamentului, s-a purtat într-adevăr pentru un drept deja evidenţiat la CF, fiind înscris în cartea funciară nr. 79.462 C-N în favoarea acestora încă din anii 1992, acest aspect nu schimbă cu nimic situaţia juridică a imobilului, nefiind de natură să conducă la modificarea soluţiei pronunţate de Tribunal în prezentul dosar.
Pe cale de consecinţă, Curtea faţă de considerentele expuse mai sus în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtului, menţinând în întregime decizia atacată.
Recurentul fiind în culpă procesuală, urmează a fi obligat în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C.pr.civ., la plata sumei de 3.570 lei cheltuieli de judecată în recurs, compuse din onorariu avocat, în favoarea intimatului E. M..
