s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Litigii de muncă. Pretenţii. Recurs. Recalcularea rentei lunare în funcţie de venitul soldei de grad şi de funcţie la minim a unui sublocotenent din cadrul M.Ap.N.

Tematică: Pretentii

Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei cumulate cu solda de funcţie la minim.
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 499/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin sentinţa civilă nr. 444/4.04.2008 Tribunalul Galaţi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul N.G, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană DE Pensii G, cu sediul în G, (...). A obligat pârâta să calculeze renta cuvenită reclamantului, în funcţie de solda de grad şi solda de funcţie la minim a unui sublocotenent din cadrul M.A.N., începând cu data de 29.02.2005. A respins cererea pentru perioada 1.03.2004-28.02.2005 ca fiind prescrisă. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. (...) din 29.02.2008 reclamantul N.G a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii solicitând obligarea acesteia la plata rentei în funcţie de solda de grad şi de funcţie a unui sublocotenent N., începând cu data de 1.03.2004. În motivare a arătat că potrivit art. 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război beneficiază de o rentă şi că urmare a modificării legii prin O.U.G. nr. 12/2004, această rentă trebuia calculată nu doar în funcţie de solda de grad, ci în funcţie de solda de grad şi de funcţie la minim a unui sublocotenent N.
Pârâta Casa Judeţeană de Pensii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată motivat de faptul că interpretând art. 141 din O.U.G. 12/2004, atât sistematic, funcţie de art. 13-14 din Legea nr. 44/1994, dar şi din înţelesul notei de fundamentare, rezultă că intenţia legiuitorului nu a fost de a egaliza toţi veteranii de război, că interpretând logic legea, mai ales prin prisma modificărilor aduse prin Legea nr. 303/2007 se deduce că nu s-a dorit în toate cazurile calcularea rentei aşa cum solicită reclamantul.
La dosar au fost depuse înscrisuri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii G, considerând-o nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Prin introducerea art. 141 din O.U.G. nr. 12/2006 aprobată prin Legea nr. 210/2004 s-a dorit de legiuitor că rentele prevăzute de Legea nr. 44/1994 republicată să se calculeze în funcţie de solda de grad sau solda de funcţie la minim (aşa cum prevede art. 13 şi art. 14) a unui sublocotenent dar din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Prin sintagma „după caz” legiuitorul a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei şi nu aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcţie la minim. Instanţa de fond a omis să folosească la interpretarea textului de lege şi metoda şi sistematica care constă în lămurirea înţelesului unei dispoziţii legale ţinându-se seama de legăturile sale cu alte dispoziţii din acelaşi act normativ ori din alt act normativ.
Mai mult, prin Legea nr. 303/2007 se modifică art. 14 care are următorul conţinut „veteranii de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) dar cărora le-a fost conferită „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945” beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent”.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii ca nefondată. În drept a invocat disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi 3041 C. proc. civ.
Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurentă cât şi sub celelalte aspecte de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea apreciază acesta este nefondat faţă de următoarele considerente:
Apreciem corectă soluţia primei instanţe şi împărtăşim acelaşi punct de vedere, contrar susţinerilor recurentei.
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei cumulate cu solda de funcţie la minim.
 Chiar şi din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 12/2004 rezultă clar, intenţia legiuitorului indicată în ultimele fraze, în care se arată că, prezentul act normativ prevede completarea Legii nr. 44/1994 republicată în sensul că, începând cu luna martie 2004, renta veteranilor de război să se calculeze în funcţie de nivelul soldei de grad şi a soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Începând cu data de 1 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M.Ap.N.
Astfel, în nota de fundamentarea a O.U.G. nr. 12/2004, s-a explicat faptul că legiuitorul nu a urmărit modificarea procentelor şi soldelor în funcţie de care se calculează renta, deoarece veteranii de război îndreptăţiţi la renta lunară sunt pensionaţi fie în sistemul public primind pensia de la casele teritoriale de pensie din structurile CNPAS fie în sistemul militar primind pensia de la N. sau MIRA. În funcţie de sistemul de Pensii din care făceau parte, veteranii primeai rentele lunare calculate conform dispoziţiilor art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994, dar raportate după caz, fie la nivelul soldei de grad şi/sau funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M.A.N. fie la nivelul soldei de grad şi/sau funcţie din cadrul M.I.R.A. Astfel, întrucât solda de grad şi solda de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M.A.P. erau mai mari decât cele ale unui sublocotenent din cadrul M.I.R.A, drepturile veteranilor din aceeaşi categorie erau diferenţiate fără un motiv temeinic, prin simpla apartenenţă la un sistem sau altul de asigurări sociale.
Prin urmare, prin adoptarea O.U.G. nr. 12/2004, s-a urmărit tocmai înlăturarea acestei inechităţi, prin stabilirea unui criteriu unic.
Este adevărat că prin Legea nr. 303/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, se modifică art. 14 care are următorul conţinut: „E. de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prev. la art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) dar cărora le-a conferit Medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945” beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent” dar nu a abrogat în mod expres art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004, aşa cum susţine recurenta.
Mai mult, modificarea adusă Legii nr. 44/1994 de Legea nr. 303/2007 nu are relevanţă asupra problemei de drept disputate, nu face altceva decât să modifice un procent şi nu face nicio clarificare legislativă a disputei existentă în practică referitor la modul de interpretare a art. 14 indice 1 din O.U.G. nr. 12/2004.
Faţă de aceste considerente, motivele de recurs le apreciem ca fiind neîntemeiate iar sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică din toate punctele de vedere şi, în baza disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner