s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Litigii de muncă. Pretenţii. Recurs. Recalcularea rentei lunare în funcţie de venitul soldei de grad şi de funcţie la minim a unui sublocotenent din cadrul M.Ap.N.

Tematică: Pretentii

Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi” . În aceste condiţii, nu se pot reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări.Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 676/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin sentinţa civilă nr. 609/12.05.2008 a Tribunalului Galaţi s-a admis excepţia prescripţiei. A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul E.I.D. contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii G. A fost obligată pârâta să calculeze renta cuvenită reclamantului, în funcţie de solda de grad şi solda de funcţie la minim a unui sublocotenent din cadrul M.A.N., începând cu 9.04.2005. A fost respinsă cererea pentru perioada 1.03.2004-8.04.2005 ca fiind prescrisă. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele.
Prin acţiunea formulată şi înregistrată sub nr. (...) reclamantul E.D. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii G solicitând obligarea acesteia la plata rentei calculate în funcţie de solda de grad şi de funcţie a unui sublocotenent M.A.N, începând cu data de 1.03.2004. În motivare a arătat că, potrivit art. 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, beneficiază de o rentă lunară întrucât a fost decorat cu Medalia” Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945” şi că urmare a modificării legii prin O.U.G. nr. 12/2004, această rentă trebuia calculată nu doar în funcţie de solda de grad, ci în funcţie de solda de grad şi de funcţie la minim a unui sublocotenent M.A.N.
Pârâta Casa Judeţeană de Pensii G a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată motivat de faptul că interpretând art. 141 din O.U.G. 12/2004, atât sistematic, funcţie de art. 13-14 din Legea nr. 44/1994, dar şi din înţelesul notei de fundamentare, rezultă că intenţia legiuitorului a fost de a beneficia de un tratament egal toţi veteranii de război care provin din sisteme diferite, prin raportare, după caz, la nivelul soldei de grad şi de funcţie la minim a unui sublocotenent M.A.N.
La dosar au fost depuse înscrisuri.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii G, considerând-o nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Prin introducerea art. 14 indice 1 din lege s-a dorit de legiuitor ca rentele prevăzute de Legea nr. 44/1994 să se calculeze în funcţie de solda de grad sau solda de funcţie la minim aşa cum prevăd art. 13 şi art. 14 a unui sublocotenent dar din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Prin sintagma „după caz” s-a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei şi nu aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcţie la minim. Semnificaţia noului text introdus prin O.U.G. nr. 12/2004 rezultă şi din interpretarea sistematică a art. 13, 14 şi 14 indice 1 din Legea nr. 44/1994 .
Se vor păstra diferenţierile justificate între veteranii de război în funcţie de categoria din care fac parte, adică în funcţie de medaliile sau ordinele care le-au fost conferite, întrucât rentele se calculează după caz în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul M.Ap.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii ca nefondată. În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi Legea nr. 44/1994.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, întrucât hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.
Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurentă cât şi sub celelalte aspecte de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 şi 304 1 C. proc. civ., Curtea apreciază acesta este nefondat faţă de următoarele considerente:
Se apreciază corectă soluţia primei instanţe, contrar susţinerilor recurentei.
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi” . În aceste condiţii, nu se pot reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări.Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 12/2004 rezultă clar, intenţia legiuitorului indicată în ultimele fraze, în care se arată că, prezentul act normativ prevede completarea Legii nr. 44/1994 republicată în sensul că, începând cu luna martie 2004, renta veteranilor de război să se calculeze în funcţie de nivelul soldei de grad şi a soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Începând cu data de 1 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M.Ap. Astfel, în nota de fundamentarea a O.U.G. nr. 12/2004, s-a explicat faptul că legiuitorul nu a urmărit modificarea procentelor şi soldelor în funcţie de care se calculează renta, deoarece veteranii de război îndreptăţiţi la renta lunară sunt pensionaţi fie în sistemul public primind pensia de la casele teritoriale de pensie din structurile CNPAS fie în sistemul militar primind pensia de la N. sau MIRA. În funcţie de sistemul de Pensii din care făceau parte, veteranii primeai rentele lunare calculate conform dispoziţiilor art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994, dar raportate după caz, fie la nivelul soldei de grad şi /sau funcţie ale unui sublocotenent din cadrul N. fie la nivelul soldei de grad şi /sau funcţie din cadrul MIRA.
Astfel, întrucât solda de grad şi solda de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul N. erau mai mari decât cele ale unui sublocotenent din cadrul MIRA, drepturile veteranilor din aceeaşi categorie erau diferenţiate fără un motiv temeinic, prin simpla apartenenţă la un sistem sau altul de asigurări sociale.
Prin urmare, prin adoptarea O.U.G. nr. 12/2004, s-a urmărit tocmai înlăturarea acestei inechităţi, prin stabilirea unui criteriu unic.
În consecinţă, baza de calcul a rentei este unică, indiferente de medalia sau ordinul acordat, diferenţa fiind făcută de procentul în raport de care se determină efectiv renta, respectiv 100% în cazul prevăzut de art. 13 lit. a), 75% în cazul prevăzut de art. 13 lit. b), şi 25% în situaţia prevăzută de art. 14. Prin sintagma „după caz” se înţelege prin raportare la distincţiile pentru care art. 13 şi 14 din lege le utilizează pentru acordarea rentei în procente variabile aplicabile bazei de calcul care, începând cu data de 1.03.2004, este aceeaşi pentru toţi veteranii la care se referă ipoteza normelor.
Faţă de aceste considerente, motivele de recurs se apreciază ca fiind neîntemeiate iar sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică din toate punctele de vedere şi, în baza disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner