La data de 31 martie 2008, reclamantul E.J.E. a chemat în judecată pârâta SC D. SA O, pentru a fi obligată să-i acorde grupa a II-a de muncă, precum şi sporurile aferente pe care pârâta nu le-a acordat pentru perioada ianuarie 2003-O. 2007. În motivarea acţiunii a arătat că în perioada 1969-O. 2007, a desfăşurat activitatea în cadrul societăţii, îndeplinind funcţia de ajutor maistru în Secţia Ţ.
Condiţiile de muncă nu corespundeau din punct de vedere al legislaţiei muncii şi medicina muncii, existând în permanenţă pericolul de îmbolnăviri profesionale, incapacitate temporară de muncă, cât şi invaliditate, situaţie determinată de noxele existente (zgomot, pulberi de E. în suspensie), ce depăşeau limite maxime admise.
Legislaţia muncii prevede că toate societăţile care lucrează în condiţii grele de muncă cu depăşirea limitelor maxime admise ale noxelor să fie încadrate în grupe de muncă care se acordau din anul 1969, cu sporurile aferente. Reclamantul a mai arătat că în perioada 1969-2002, a beneficiat de aceste drepturi conferite de legislaţia muncii, însă ulterior, drepturile câştigate au fost luate în mod abuziv şi ilegal.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii. A arătat că până în anul 2002, societatea a acordat grupa a II-a de muncă pentru anumite locuri de muncă, unde existau condiţii deosebite, avizate ca atare de ITM. Ultimul aviz acordat cu nr. 6/16.01.2002, a fost valabil până la 31 decembrie 2002 şi era însoţit de o anexă în care erau specificate locurile de muncă, unde existau condiţii deosebite,
De asemenea a mai arătat că în cursul anului 2002, Consiliul de administraţie al societăţii a luat măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă, asigurând microclimatul necesar, respectiv căldura şi reducerea pulberilor textile prin funcţionarea continuă a V. de recondiţionare, construirea Staţiei de compresoare, izolaţia exterioară, îmbunătăţirea iluminatului în secţiile de producţie şi reducerea zgomotului.
Prin Hotărârea nr. 1 din 11.01.2003, pct. 7, Consiliul de administraţie al societăţii a decis ca urmare a efectuării investiţiilor în cursul anului 2002, ca începând cu 1 ianuarie 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea de locuri de muncă în condiţii deosebite. Această măsură a fost anunţată la ITM M şi s-a menţionat faptul că pentru justificarea măsurii s-a solicitat Serviciului de medicina muncii, efectuarea determinărilor de noxe, iar după expirarea avizului nr. 6, nici Sindicatul nu a făcut propuneri pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite.
Pentru a face dovada susţinerilor din acţiune şi din întâmpinare, părţile au depus la dosarul cauzei acte, iar instanţa din oficiu a solicitat relaţii la Direcţia de Sănătate Publică M şi ITM M.
Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa nr. 1274 din 5.06.2008 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul E.J.E. în contradictoriu cu pârâta SC D. SA O şi a constatat că perioada 1 ianuarie 2003-10 octombrie 2007 reclamantul a prestat muncă în condiţii deosebite. A obligat pârâta să plătească reclamantei spor la salariul de bază pentru munca desfăşurată în condiţii deosebite pe perioada 31 martie 2005-10 octombrie 2007.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în cauză, la data de 9 septembrie 2008, pârâta SC D. SA, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate. În motivarea recursului pârâta a susţinut că în mod greşit prima instanţă a admis cererea petentului E.J.E., dispunând încadrarea locului de muncă a acesteia în condiţii deosebite de muncă, perioada 1 ianuarie 2003-O. 2007.
Astfel, a susţinut că până în anul 2002, inclusiv, recurenta a acordat grupa a II-a de muncă pentru anumite locuri unde existau condiţii deosebite, avizate ca atare de Inspectoratul Teritorial de Muncă, ultimul aviz acordat fiind cel cu nr. 6 din 16 ianuarie 2002, valabil până la sfârşitul anului respectiv, însă începând cu anul 2003, în urma hotărârii consiliului de administraţie nr. 1 din 11 ianuarie 2003 s-a decizia ca societatea să nu mai beneficieze de încadrarea de locuri de muncă cu condiţii deosebite, ca urmare a efectuării unor investiţii care au determinat reducerea noxelor profesionale.
S-a susţinut şi faptul că, în baza dispoziţiilor H.G. nr. 261/2001, încadrarea locurilor de muncă la „condiţii deosebite” se realizează prin întocmirea de propuneri de către si, astfel încât nu pot fi acordate retroactiv condiţiile deosebite pentru care nu s-au respectat procedurile prevăzute de lege.
S-a învederat şi situaţia că îmbunătăţirea condiţiilor de muncă după anul 2002 a fost evidenţiată prin referatele întocmite de medicii specialişti în medicina muncii, cu care unitatea a avut contract, în perioada iunie 2002-septembrie 2007, fiind depistate doar două cazuri de boli profesionale, la care se adaugă faptul că salariaţii au fost dotaţi la locul de muncă cu mijloace de protecţie, respectiv măşti contra E. şi antifoane contra zgomotului.
La data de 3 octombrie 2008, intimatul E.J.E. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul declarat de pârâta SC „D.” SA se priveşte ca nefondat şi se respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
Deşi prin H.G. nr. 246 din 6 martie 2007 s-au abrogat dispoziţiile H.G. nr. 261/2001 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, în speţă sunt aplicabile tot dispoziţiile primei hotărâri de guvern în situaţia în care metodologia de stabilire a locurilor de muncă cu condiţii deosebite şi criteriile, au rămas aceleaşi, iar perioada solicitată face referire la un interval de timp în care actul normativ respectiv se afla în vigoare.
Astfel, prin H.G. nr. 261/2001 şi a Ordinului nr. 352 din 7 iunie 2001, pentru aprobarea normelor metodologice de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, angajatorul avea obligaţia, în aplicarea dispoziţiilor art. 3, să efectueze o serie de operaţiuni şi anume:
Nominalizarea locurilor de muncă propuse să fie încadrate în condiţii deosebite, de către angajator împreună cu sindicatele; efectuarea determinărilor de noxe profesionale susceptibile să depăşească limitele admisibile prevăzute în normele generale de protecţie a muncii; solicitarea de către angajator de la instituţiile abilitate de Ministerul Sănătăţii a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând rezultatele controlului medical cu răspunsul specific al organismului la noxele profesionale; evaluarea locurilor de muncă în baza rezultatelor obţinute prin aplicarea cumulativă a criteriilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) sau lit. a) şi c); expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecţiei muncii efectuată de angajator pe baza metodologiei pusă la dispoziţie de către inspectoratul Teritorial de protecţie a muncii, precum şi avizul inspectoratului Teritorial de muncă pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite.
Acest aviz se acordă pe baza unui set de documente puse la dispoziţie de către angajator, respectiv: buletinul de determinare al noxelor profesionale; procesul verbal cuprinzând constatările inspectorilor ITM; lista cu bolile profesionale şi analiza de corelaţie sau sinteza supravegherii medicale specifice riscului de afectare a stării de sănătate; fişa de evaluare şi fişele de expertizare tehnică din punct de vedere al protecţiei muncii însoţite de programul de măsuri, la care se adaugă propunerea de încadrare a locului de muncă în condiţii deosebite conform modelului prezentat în anexa nr. 2.
In urma analizării dosarului şi a verificării conformităţii rezultatelor expertizei tehnice, precum şi a programului de măsuri cu prevederile legale privind protecţia muncii, inspectoratul Teritorial de protecţie a muncii acordă avizul sau respinge motivat solicitarea de emitere a acestuia.
In speţă, reclamantul E.J.E. a fost salariatul societăţii pârâte, îndeplinind funcţia de ajutor maistru la secţia de ţesătorie până la data de 10 octombrie 2007, dată la care s-a dispus concedierea în baza dispoziţiilor art. 65.68 Codul Muncii, beneficiind conform celor inserate în carnetul de muncă, de încadrare în grupa a II-a de muncă, loc de muncă cu condiţii deosebite.
Începând cu anul 2003, intimatei pârâte, ca de altfel tuturor salariaţilor, angajaţi ai recurentei, acesteia nu i s-a mai acordat grupa a II-a de muncă, susţinându-se în mod nejustificat de către pârâtă că îmbunătăţirea condiţiilor de muncă au determinat declasificarea locurilor de muncă respective, din grupa a II-a în grupa a III-a
Susţinerile recurentei sunt neîntemeiate, întrucât înscrisurile depuse la dosar atestă într-adevăr efectuarea unor investiţii care au avut drept rezultat îmbunătăţirea condiţiilor de muncă la nivelul societăţii, însă investiţiile respective nu justifică neîncadrarea locurilor de muncă în acelea cu condiţii deosebite.
Aceasta, întrucât, măsurile luate nu au avut drept efect eliminarea noxelor profesionale, măsurătorile efectuate de către specialiştii în medicina muncii stabilind că, în continuare, se înregistrează depăşiri ale nivelului zgomotului şi ale pulberilor de E., peste limitele admise, ceea ce determină existenţa în continuare a bolilor profesionale.
Conform adresei nr. 616 din 5 septembrie 2002, emisă de către recurentă şi invocată de către aceasta în susţinerea recursului, se reţine faptul că pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, sunt necesare a fi îndeplinite criteriile prevăzute în dispoziţiile art. 3 lit. a) şi c) din H.G. nr. 261/2001, respectiv prezenţa în mediul de muncă a noxelor profesionale peste limitele admise de normele generale de protecţie a muncii şi morbiditatea exprimată în boli profesionale.
Aceste criterii au fost îndeplinite şi după anul 2003, avându-se în vedere situaţia în care, la nivelul societăţii, s-au înregistrat boli profesionale, iar prezenţa noxelor profesionale este peste limitele admise.
Pe de altă parte, recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută în hotărârea de guvern respectivă, de efectuare a determinărilor de noxe şi de expertizare a locurilor de muncă, salariaţii fiind prejudiciaţi atât din punct de vedere al stării de sănătate, cât şi al stării materiale, neputând suporta culpa angajatorului care nu a efectuat demersurile necesare în vederea obţinerii avizului de la Inspectoratul Teritorial de Protecţie a Muncii.
Sub acest aspect, devine lipsită de relevanţă hotărârea nr. 1 din 11 ianuarie 2003 a Consiliului de Administraţie a societăţii prin care s-a decis ca aceasta să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite.
Se constată astfel că în mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Faţă de cele arătate se va reţine că hotărârea Tribunalului Mehedinţi este legală şi temeinică, nefiind afectată de niciunul de motivele de modificare sau casare prevăzute în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC D. SA O se priveşte ca nefondat şi se va respinge.
OPINIE SEPARATĂ:
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat şi urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 19/2000 este legea specială care reglementează după data de 1.04.2001 modalitatea de încadrare în locuri de muncă cu condiţii deosebite, sediul materiei fiind art. 19, potrivit căruia:
Art. 19 – (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de muncă a asiguraţilor datorită gradului mare de expunere la risc. (2) Criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Ministerului Sănătăţii. (3) Hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (2) se va adopta în termen de 3 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. (4) Locurile de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, în cazul în care nu se încheie contracte colective de muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute la alin. (2). (5) Avizul inspectoratului Teritorial de muncă este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite.
În temeiul prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.
Pentru soluţionarea prezentei cauze, instanţa de fond avea de analizat în primul rând legislaţia aplicabilă în perioada supusă analizei pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, pornind de la metodologia prevăzută de HG nr. 261/2001, reglementată de art. 3.
Potrivit art. 3 din HG nr. 261/2001: Art. 3 – (1) Încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite se face în cadrul următoarei metodologii, alcătuită dintr-o succesiune recomandată de operaţiuni specifice şi care constau în: a) nominalizarea în vederea încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite şi stabilirea criteriilor aplicabile pentru această încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, în cadrul Comitetului de securitate şi sănătate în muncă, acolo unde acesta este înfiinţat; b) expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecţiei muncii; c) efectuarea determinărilor de noxe profesionale, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1); buletinele de determinări trebuie să cuprindă cel puţin următoarele date: unitatea, secţia, atelierul, locul de muncă, noxa profesională, valoarea măsurată, valoarea limită admisă, metodele de măsurare; d) solicitarea de către angajator de la instituţiile abilitate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controlului medical pentru personalul care lucrează în locuri de muncă în condiţii deosebite, pentru determinarea răspunsului specific al organismului; e) efectuarea evaluării locurilor de muncă nominalizate la lit. a), care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, în cadrul Comitetului de securitate şi sănătate în muncă acolo unde acesta este înfiinţat, conform anexei nr. 2 sau 3; f) stabilirea măsurilor tehnice, sanitare şi organizatorice de protecţie a muncii corespunzător condiţiilor de muncă şi factorilor de mediu specifici locului de muncă; g) obţinerea avizului inspectoratului Teritorial d e muncă în conformitate cu prevederile art. 4; i) stabilirea locurilor de muncă în condiţii deosebite în conformitate cu art. 19 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de Pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. (2) Pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite este obligatoriu ca noxa profesională determinată să se regăsească ca efect asupra stării de sănătate şi/sau ca noxa profesională ce a avut efect asupra stării de sănătate să se regăsească în determinările efectuate la locurile de muncă. (3) Instituţiile abilitate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, prevăzute în anexa nr. 1, au obligaţia să transmită lista cuprinzând bolile profesionale înregistrate în ultimii 15 ani, în termen de 15 zile de la data solicitării, care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele date: perioada de înregistrare, locul de muncă, denumirea îmbolnăvirii, factorul nociv responsabil. (4) Instituţiile abilitate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, care au efectuat controlul medical, au obligaţia să transmită sinteza analizelor medicale în termen de 15 zile de la finalizarea controlului medical, care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele date: locul de muncă, numărul de persoane investigate, indicatorul biologic alterat, factorul nociv responsabil. (5) E. de noxe profesionale şi expertiza tehnică din punct de vedere al protecţiei muncii vor fi efectuate în prezenţa reprezentanţilor sindicatului sau, după caz, ai salariaţilor.
Se constată astfel că procedurile pentru încadrarea locurilor de muncă se realizează din iniţiativa ambilor parteneri sociali, cu participarea unor specialişti experţi în protecţia muncii, cu avizul obligatoriu al inspectoratului Teritorial d e muncă, proceduri care trebuie finalizate în mod obligatoriu cu stabilirea locurilor de muncă în condiţii deosebite prin contractul colectiv de muncă.
De aceea, instanţa de fond trebuia să verifice menţiunile din contractul colectiv de muncă din perioada anilor 2001 şi 2002, perioadă în care la nivelul unităţii au fost efectuate demersurile pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi a fost obţinut avizul ITM M nr. 6/16.01.2002. În plus, trebuia să verifice dacă locul de muncă ocupat de reclamant era dintre cele enumerate în anexa la avizul ITM M nr. 6/16.01.2002.
După verificarea acestor aspecte, instanţa de fond avea de analizat în ce măsură neefectuarea de către organele de conducere ale societăţii şi de către sindicatul de la nivelul unităţii a tuturor procedurilor legale pentru perioada ulterioară datei de 1.01.2003 în vederea încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite [adică nerespectarea dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 19/2000] şi lipsa enumerării acestor locuri de muncă în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii după această dată [adică încălcarea art. 19 alin. (4) din Legea nr. 19/2000] au vreo relevanţă cu privire la obiectul cererii.
În măsura în care instanţa aprecia că neimplicarea partenerilor sociali în efectuarea procedurilor legale şi neenumerarea locurilor de muncă în condiţii deosebite în contractul colectiv de muncă nu constituie un temei pentru a constata că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 19/2000, instanţa de fond avea de stabilit dacă locul de muncă ocupat de reclamant s-ar fi putut încadra în perioada 2003-2007 în condiţii deosebite de muncă.
O atare analiză presupune în mod obligatoriu efectuarea unei expertize a locurilor de muncă din punct de vedere al protecţiei muncii, în condiţiile potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 261/2001 prevedea ca etapă de urmat expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecţiei muncii.
Neanalizând niciunul dintre aspectele enunţate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
Cu privire la al doilea capăt de cerere referitor la sporurile cuvenite, instanţa de fond nu a pus în discuţie temeiul juridic al acestei cereri, izvorul dreptului pretins, cuantumul sporului, pronunţând o soluţie nemotivată, în sensul acordării „sporurilor aferente” pe perioada ultimilor 3 ani.
În concluzie, întrucât instanţa de fond a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va Casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare.
În rejudecare, instanţa de fond va analiza aspectele menţionate anterior şi va administra proba cu expertiză specialitatea protecţia muncii pentru a stabili dacă, în perioada anilor 2003-2007, locul de muncă ocupat efectiv de reclamant s-ar fi putut încadra în condiţii deosebite de muncă, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, buletinele de determinare a noxelor, dovezile privind investiţiile efectuate de societate.
Expertul va analiza locul de muncă prin raportare la normele de protecţia muncii, la legislaţia în vigoare în perioada 2003-2007, va explica concluziile prin raportare la întreg probatoriul administrat în cauză şi va preciza dacă investiţiile efectuate şi dovedite de pârât au avut influenţă asupra încadrării în condiţii deosebite de muncă, precizând expres dacă, în condiţiile purtării de către salariat a măştilor şi antifoanelor noxele profesionale înregistrate (nivel al zgomotului peste limitele admise şi pulberi de E.) ar mai fi avut efect asupra stării de sănătate a salariatului reclamant.
În condiţiile în care la nivelul Tribunalului Mehedinţi nu există experţi specializaţi în acest domeniu, instanţa de fond va aplica dispoziţiile art. 201 alin. (3), solicitând punctul de vedere al unui specialist de la Inspectoratul Teritorial d e Muncă M.
Judecător.
(...) (...)
