La data de 14.07.2006, contestatoarea J.T. a formulat contestaţie împotriva titlului executoriu nr. 256/E/ 2006 şi a somaţiei nr. 1064/06.07.2006 emise de Casa Judeţeana de Pensii D., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună anularea formelor de executare menţionate şi exonerarea contestatoarei de la plata sumelor datorate pe anii 2003, 2004, 2005.
În motivare, a arătat că a fost înştiinţată de Casa Judeţeana de Pensii D. prin adresa nr. 61/15.05.2006 că figurează în evidenţele sale cu suma de 2757 RON reprezentând obligaţii către bugetul asigurărilor sociale, compusă din 2098 RON debit şi 659 RON dobânzi.
Contestatoarea a menţionat că, deşi a solicitat anularea debitului pe anii 2003-2005, depunând dovezile eliberate de AFP nr. 1C din care rezultă că nu a obţinut venituri de cel puţin 3 salarii medii brute pe perioada arătată, aşa cum prevede art. 5 pct. IV din Legea nr. 19/2000, Casa Judeţeana de Pensii nu a dat curs acestei cereri.
De asemenea, a arătat că, la data de 11.07.2006, Casa Judeţeana de Pensii D., i-a comunicat că a fost declanşată procedura de executare silita împotriva sa prin care era somat să achite suma de 2597 RON, în baza titlului executoriu nr. 256/E/ 2006 şi a somaţiei nr. 1064/07 07 2006.
În drept, şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile Legii 19/2000 şi OG nr. 92/2003.
În susţinerea contestaţiei, a depus, în copie, titlul executoriu nr. 256/E/ 2006 şi somaţia nr. 1064/06.07.2006, emise de Casa Judeţeana de Pensii D.
La termenul din 25.10.2006, consilier juridic D., pentru intimată, a depus la dosar referatul nr. 7234/10.10.2006 emis de Casa Judeţeană de Pensii D., cererea contestatoarei nr. 4763/12.06.06, certificatul fiscal nr. 960/12.06.06 şi fişa asiguratului nr. 59/04 05 2006, arătând că la calcularea debitului datorat de contestator s-a comis o greşeală, fiind emis deja titlul executoriu nr. 256/E/25.10.2006 privind cuantumul real al acestui debit.
Prin sentinţa nr. 1947/ 25.10.2006, Tribunalul Dolj a admis contestaţia formulată de contestatoarea J.T. împotriva titlului executor nr. 256/E/26 şi a somaţiei nr. 1064/ 6.07.2006 emise de intimata Casa Judeţeană de Pensii D. şi a anulat titlul executor nr. 206/E/2006 şi somaţia nr. 959/6.07.2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata, iar prin decizia nr. 831/3.04.2007 a Curţii de Apel Craiova a fost admis recursul, a fost casată sentinţa şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se că există neconcordantă între considerente şi dispozitivul hotărârii deoarece în dispozitiv s-a anulat titlu executoriu nr. 206/E/2006 şi somaţia nr. 959/6.07.2006, iar în minută şi în considerente, s-a precizat că se anulează titlu executoriu nr. 256/E/7 06 2006, şi somaţia nr. 1064/7.07.2006 .
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. (...).
La data de 21.09.2007, contestatoarea a precizat obiectul contestaţiei arătând că solicită să se anuleze titlul executoriu nr. 256/E/25.10.2006 şi somaţia nr. 256/E/25.10.2006 şi exonerarea de plata sumei de 1798 RON datorată pe anii 2003-2004, 2005 reprezentând debit constituit ca urmare a neplăţii integrale a obligaţiilor către bugetul asigurărilor sociale.
A invocat faptul că nu datora plata unor sume la bugetul asigurărilor sociale, deoarece în anii 2003, 2004, 2005 nu a obţinut venituri de cel puţin 3 salarii medii brute conform art. 5 pct. IV din Legea nr. 19/2000 şi ca urmare, intimata a reţinut greşit în sarcina sa debitul de 1798 RON aferent perioadei 01.01.2003-30 04 2006.
Intimata a formulat întâmpinare în care a arătat că prin titlul executoriu nr. 256/6.07.2006 şi somaţia 1064/7.07.2006 s-a reţinut în sarcina contestatoarei un debit total de 2757 RON aferent perioadei 01.01.2003-30.04.2006.
Ulterior, la cererea contestatoarei înregistrată sub nr. 4763/12.06.2006 de anulare a debitului pentru anii 2004-2005 deoarece nu a realizat cel puţin 3 salarii medii brute, s-a procedat la emiterea unui nou titlu executoriu şi a unei noi somaţii ambele cu nr. 256/E/25.10.2006, pentru un debit total de 1798 RON aferent aceleiaşi perioade 01.01.2003-30.04.2006.
Intimata a solicitat respingerea contestaţiei deoarece titlul executoriu şi somaţia 256/E/25 10 2006 se referă şi la debite aferente anilor 2003-2006 pentru care contestatoarea nu a făcut dovada că nu a realizat venituri.
La solicitarea instanţei, au fost depuse la dosar titlul executoriu nr. 256/E/7.07.2006, somaţia nr. 1064/E/7 06 2006,t itlul executoriu nr. 256/E/25.10.2006, somaţia nr. 256/E/25.10.2006, dovada comunicării acestora către contestatoare, referatul nr. 7234/10.10.2006, certificatul fiscal nr. 960/12.06.2006, fişa de calcul a debitului, adresa 2479/16.11.2007 emisă de Administraţia Finanţelor Publice Comunale nr. 1C, din care rezultă că, contestatoarea nu figurează cu venituri realizate în anii 2003, 2004, 2005, adrese de la Institutul Naţional de Statistică privind salariul mediu brut în anii 2003, 2004, 2005 şi 2006, adeverinţa de venit pe anul 2007.
Prin sentinţa nr. 344 din 28 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. (...), s-a admis contestaţia precizată formulată de contestatoarea J.T. domiciliată în comuna S., judeţul D împotriva titlului executoriu nr. 256/E/25.10.2006 şi a somaţiei nr. 256/E/25.10.2006 emise de intimata Casa Judeţeană de Pensii D.
S-a anulat titlul executoriu nr. 256/25.10.2006 şi somaţia 256/E/25.10.2006 privind debitul de 1798 RON constituit pentru perioada 01.01.2003-30 04.2006.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
În sarcina contestatoarei s-a stabilit iniţial în luna iulie 2006 un debit de 2757 RON aferent perioadei 01.01.2003-30.04.2006 reprezentând obligaţii către bugetul asigurărilor sociale neplătite şi dobânzile aferente.
Ulterior, la cererea contestatoarei înregistrată sub nr. 4763/12.06.2006 de anulare a debitului pentru anii 2004-2005 deoarece nu a realizat cel puţin 3 salarii medii brute, potrivit certificatului fiscal 960/12.06.2006, eliberat de Administraţia Finanţelor Publice Comunale nr. 1C, s-a procedat la emiterea unui nou titlu executoriu şi a unei noi somaţii ambele cu nr. 256/E/25.10.2006, pentru un debit total de 1798 RON aferent perioadei 1. 01.2003-30.04.2006.
În prezent în conformitate cu O.G. nr. 92/2003, aprobată prin Legea nr. 174/2004 privind executarea silită executarea se face în baza titlului executoriu şi a somaţiei nr. 256/25.10.2006, actele din iulie 2006 ne mai producând efecte juridice.
Din aceste considerente contestatoarea a precizat la 21.09.2007 obiectul contestaţiei arătând că solicită anularea titlului executoriu nr. 256/E/25.10.2006 şi a somaţiei 256/E/25.10.2006 emisă de intimată şi exonerarea de plata sumelor aferente anilor 2003, 2004, 2005 .
Contestaţia este întemeiată având în vedere că s-a făcut dovada cu acte că în anii 2003, 2004, 2005 contestatoarea nu a realizat un venit brut pe an calendaristic egal cu cel puţin 3 salarii medii brute.
Acest lucru rezultă din certificatul fiscal nr. 960/12.06.2006, şi din adeverinţa 2479/16.11 2007 precum şi din adeverinţa de venit pe anul 2007 ( filele 33 şi 52 şi 63) coroborate cu adeverinţele de la Institutul Naţional de Statistică privind salariul mediu brut pe tară în anii 2003, 2004, 2005 şi 2006.
Ca urmare, contestatoarea nu avea obligaţia să plătească contribuţia de asigurări sociale şi nu se justifică constituirea debitului pentru perioada 01.01 2003-30.04.2006.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii D., susţinând că în mod greşit s-a dispus anularea titlului executoriu nr. 256/E/2006, deoarece certificatul fiscal nr. 960/12.06.2006, depus în dosar, priveşte pe de o parte numai venitul brut obţinut pe anii 2004 şi 2005, iar pe de altă parte titlul executoriu atacat cuprinde şi debite aferente perioadelor 01.01.2003-31.12.2003 şi 01.01.2006-30.04.2006 care nu au fost contestate de reclamantă în acţiune dedusă judecăţii, aşa încât şi le-a însuşit. Că, în mod greşit la pronunţarea soluţiei a fost avută în vedere adeverinţa eliberată de Administraţia Finanţelor Publice Comunale nr. 1C deoarece conţine elemente contradictorii şi nu se menţionează dacă contestatoarea, în calitate de membră a asociaţiei familiale a obţinut sau nu venituri din activităţi autorizate de lege în cursul anului 2006.
Recursul este nefondat.
Verificând sentinţa pronunţată de tribunal, în raport de criticile formulate în recurs cât şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 304¹ Cod procedură civilă, se constată că, prin titlul executoriu nr. 256/E/2006, emis de Casa Judeţeană de Pensii D., contestatoarea J.T. figurează în evidenţele instituţiei cu suma de 2757 lei, reprezentând obligaţii către bugetul asigurărilor sociale, neplătite în perioada 2003-30.04.2006.
Executarea silită a titlului executoriu se face potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003, aprobată prin Legea nr. 174/2004 şi a somaţiei nr. 256/25.10.2006.
Soluţia, pronunţată la instanţa de fond prin care a fost anulat titlul executoriu, este întemeiată deoarece, prin probele administrate, în cauză, contestatoarea a făcut dovada că nu a realizat în anii 2004 şi 2005, venituri impozabile de cel puţin 3 salarii medii brute, pentru a fi obligată la plata către bugetul asigurărilor sociale de stat a sumelor reţinute în titlul executoriu, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 19/2000.
Aşa fiind, contestatoarea nu avea obligaţia să plătească contribuţia de asigurări sociale şi implicit nu se justifică constituirea debitului, menţionat în titlul executoriu.
Prin precizările făcute, la data de 21.09.2007, contestatoarea a arătat că solicită anularea titlului executoriu nr. 256/E/25.10.2006 şi a somaţiei nr. 256/E/25.10.2006, emisă de intimată şi exonerarea de plata sumelor aferente anilor 2003, 2004 şi 2005.
În ceea ce priveşte obligaţia de plată a asigurărilor sociale aferente anului 2006 se constată că potrivit adeverinţei eliberată de Administraţia Finanţelor Publice Comunale nr. 1C, în cursul acestui an contestatoarea a avut un venit anual de 2221 lei, aşa încât în mod corect a fost exonerată de plată, nefiind îndeplinite cerinţele legale în temeiul cărora se fac asemenea plăţi către bugetul asigurărilor sociale de stat.
Venitul mediu brut, realizat de contestatoare în anul 2oo6 nu este egal cu cel puţin 3 salarii medii brute, (calculat în raport de menţiunile făcute în adeverinţa eliberată de Institutul Naţional de Statistică privind salariul brut pe ţară) pentru a putea fi obligată la plata asigurărilor sociale, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 19/2000.
Pentru anul 2003, în mod greşit s-a reţinut debit în sarcina contestatoarei deoarece cu chitanţele depuse la filele 7 -10, în dosarul instanţei de recurs, s-a făcu dovada plăţii CAS, aferent acestui an, către Casa Judeţeană de Pensii D.
În considerarea celor prezentate recursul este nefondat şi în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va fi respins .


