s
| Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sâ | Du |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
| 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
| 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
| 29 | 30 | |||||
În trimestrul al III-lea din 2012, veniturile populaţiei au urcat la 2.457 lei/gospodărie faţă de 2.396 lei în perioada aprilie-iunie 2012, dintre acestea veniturile bănești reprezentând 84,7%, după cum informează Institutul Național de Statistică. În acelaşi timp, cheltuielile totale au fost, în medie, de 2.214 lei lunar pe o gospodărie, faţă de 2.155 lei în trimestrul al doilea, în creştere cu 59 lei. Cheltuielile de consum medii au reprezentat 72,1%.
În evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 6.143 locuri de muncă, în perioada 20-26 decembrie 2012. Cel mai mare număr de job-uri se regăsește în județele: Cluj- 937, Municipiul Bucureşti- 684, Iaşi- 508, Hunedoara- 337, Ilfov- 319 și Călăraşi- 301. La polul opus, se află județele: Suceava- 39, Bihor-38, Constanţa- 37, Vrancea- 35, Ialomiţa- 31, Galaţi- 26, Sălaj- 25, Olt-21, Buzău- 19, Mehedinţi-7, Caraş-Severin-7 locuri de muncă.
Luni, 10 decembrie 2012, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a aniversat 14 ani de activitate pe piaţa forţei de muncă din România. Agenția s-a înființat în 1998 și doi ani mai târziu s-a transformat dintr-o instituţie care se ocupa cu plata drepturilor băneşti ale şomerilor, într-un furnizor de servicii pentru persoanele care doresc un loc de muncă, dar şi pentru angajatori, în prezent oferind o gamă variată de servicii, precum: consiliere profesională, cursuri de formare şi reconversie profesională, servicii de mediere a muncii atât pe plan intern, cât şi în spaţiul UE/SEE prin intermediul reţelei EURES, servicii de preconcediere, subvenţionarea locurilor de muncă etc.
Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat miercuri o creștere a câştigul salarial mediu net aferent lunii octombrie 2012 cu 14 lei (0,9%) faţă de luna anterioară, ajungând la 1.552 lei. Cele mai mari valori s-au înregistrat în transporturi aeriene (3.953 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (846 lei).
La sfârşitul lunii octombrie 2012, s-a înregistrat o nouă creștere a ratei şomajului la nivel naţional, aceasta ajungând la 5,17%, mai mare cu 0,16 pp decât cea din luna septembrie a anului 2012 şi cu 0,24 pp faţă de cea din luna octombrie a anului 2011. Numărul de șomeri este, la rândul său, mai mare cu 13.952 persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare, înregistrându-se un total de 456.148 persoane.
În evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 8.516 locuri de muncă, în perioada 22-28 noiembrie 2012. Cele mai multe posturi sunt disponibile în județele: Cluj- 1433, Municipiul Bucureşti- 909, Iaşi- 656, Călăraşi- 410, Ilfov- 386 și Timiş- 328. La polul opus, cu mai puțin de 60 de locuri de muncă, sunt județele: Bacău- 54, Ialomiţa- 50, Galaţi- 48, Buzău-35, Sălaj- 33, Mehedinţi- 3 și Caraş- Severin- 2 locuri de muncă.
Compania Google a decis interzicerea a peste 140 de întrebări care apăreau în cadrul interviului de angajare și care îi punea în dificultate chiar şi pe cei mai pregătiţi candidaţi, renunţând astfel la practicile umilitoare de selecţie, după cum scrie Business Insider, citat de Ziarul Financiar.