s În primul trimestru, angajații din mediul privat au primit salarii și bonusuri mai mari
9 Iunie 2017

În primul trimestru, angajații din mediul privat au primit salarii și bonusuri mai mari

În primele trei luni din 2017 s-au înregistrat creșteri ale salariilor pentru angajați din mediul privat de circa 14% și a bonusurilor, cu circa 6%, comparativ cu perioada similară din anul anterior, potrivit Smartree Workforce Index. Acest lucru a fost determinat de evoluția pozitivă a economiei, de creșterea salariului brut minim începând cu 1 februarie, cât și de trendul ascendent al angajărilor pe mai multe sectoare ale pieței.

“Criza forței de muncă pe segmente precum IT&C, medical, automotive a avut, de asemenea, un impact pozitiv în creșterea salariilor în primele trei luni din acest an. Companiile și-au dezvoltat, astfel, strategii clare privind retenția sau atragerea angajaților, iar oferirea de salarii motivante a fost unul din factorii cei mai importanți”, a declarat Adrian Stanciu, CEO Smartree.

Principalele companii din România care au oferit creșteri salariale pentru angajați în primul trimestru din an sunt cele din industria echipamentelor electronice și hardware, produse și servicii tehnologice, producția de componente auto, industria pharma și sectorul medical.

Dincolo de beneficiile în bani, foarte multe companii oferă angajaților și alte tipuri de avantaje. Cele mai întâlnite, conform analizei Smartree, în perioada amintită, au fost tichetele de masă, abonamente medicale la clinici private, decontarea cheltuielilor de transport, abonamente la săli de sport, săli de relaxare, tichete cadou, prime cu diverse ocazii, cadouri pentru copii în zile speciale.

Primul trimestru din 2017 a însemnat și o creștere a numărului de zile de concediu de odihnă luate de angajați. Astfel, față de T1 2016, acestea au crescut cu peste 18%.

În total, în companiile private, în perioada menționată, numărul angajărilor a crescut cu peste 13%. “Principalele industrii care au absorbit noii angajați în prima parte din acest an provin din industria pharma & medical, dezvoltare software, shared services, automotive, dar și retail, inclusiv FMCG. Acest lucru a fost determinat de investiții din ce în ce mai mari pe piața din România, deschiderea de noi facilități de producție precum și cererea constantă pentru specialiștii în domeniul sistemelor informatice, ca urmare a faptului că România ramâne în continuare printre cele mai atractive hub-uri IT din zonă”, spune Adrian Stanciu.

(Sursa: Ziarul Financiar)

 

Contor: 444 afișări

Gîlcă Paler SCA, 9 iunie 2017 07:53

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner