s Modificări la Codul Muncii. Noi zile libere pentru angajați și variante flexibile de lucru
22 Septembrie 2022

Modificări la Codul Muncii. Noi zile libere pentru angajați și variante flexibile de lucru

 

Noile reglementări arată că salariații pot beneficia de mai multe zile libere, dar și de variante flexibile de lucru.

Documentul legislativ prevede acordarea concediului paternal, a celui de îngrijitor, pentru situațiile în care un membru al familiei este bolnav de cancer, dar și a unor zile libere pentru situații neprevăzute urgente. Neacordarea concediului de îngrijitor salariaților care îndeplinesc condițiile va fi sancționată cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei.

De asemenea, salariații vor putea cere pentru un timp limitat program de muncă individualizat, respectiv îndeplinirea obligațiilor de serviciu pe bază de telemuncă, program flexibil sau cu timp de lucru redus.

Durata activității desfășurate regim de telemuncă nu poate depăși cinci zile pe lună și se poate aproba pentru funcționarii publici care au copii cu vârsta de până la 11 ani, care acordă îngrijire unei rude, au o stare de sănătate care nu le permite deplasarea sau desfășoară activități dintre cele stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice ca putând fi realizate în regim de telemuncă.

 

Salariatul are dreptul de a absenta cel mult 10 zile lucrătoare de la locul de muncă în situații neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezența imediată a salariatului, în condițiile informării prealabile a angajatorului și cu recuperarea perioadei absentate până la acoperirea integrală a duratei normale a programului de lucru a salariatului, mai prevede proiectul adoptat.

 

În cazul contractelor de muncă, angajatorii au obligația să precizeze, de exemplu, condițiile perioadei de probă, modalitatea de compensare a orelor suplimentare, dar și avantajele suplimentare acordate.

În plus, conform noilor prevederi, salariatul are dreptul de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiții de muncă mai bune dacă și-a încheiat perioada de probă și are o vechime de cel puțin șase luni la același angajator.

Angajatorul are obligația să-i răspundă motivat, în scris, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.

După votul din Parlament, proiectul de lege va fi trimis spre promulgare președintelui Klaus Iohannis.

Sursa: www.antena3.ro

Contor: 18 afișări

Gîlcă Costel, 22 septembrie 2022 13:46

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner