În Sibiu, majoritatea locurilor de muncă disponibile sunt destinate personalului necalificat sau persoanelor care „nu au facultate” și vor să lucreze în fabrică. Atât agențiile de recrutare de personal din Sibiu, cât și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) confirmă numărul disproporționat de mare al joburilor destinate persoanelor fără studii față de cele pentru persoane cu studii superioare.
„În județul Sibiu sunt disponibile 1.363 locuri de muncă vacante oferite de 154 de angajatori. Din totalul acestora, numai 30 de posturi – de asistent manager, consilier juridic, economist, inginer electrician, inginer mecanic, kinetoterapeut și programator – se adresează persoanelor cu studii superioare, în timp ce toate celelalte 1.333 sunt pentru persoane fără studii superioare”, spun reprezentanții AJOFM Sibiu.
„Personalul calificat este deficitar din cauza desființării școlilor profesionale”
"Conform estimărilor noastre, personalul necalificat necesar pe piața sibiană pentru anul următor este undeva între 1000 – 1500 muncitori. Personalul calificat este deficitar din cauza desființării școlilor profesionale de către Ministerul Învățământului, astfel ca ne lipsesc strungari, frezori, sudori, vopsitori, mecanici. Companiile au folosit un concept nou – Școala Duală – pentru a acoperi această nevoie, dar este insuficient fără o implicare activă a autorităților responsabile” - Virgil Aldea, Manager al agenției de recrutare Atom HR
Persoanele cu studii superioare ies slab pregătite din învățământ
În același timp, Virgil Aldea apreciază că studenții sunt slab pregătiți și nu au experiență practică. „In ceea ce privește personalul TESA – persoanele cu studii superioare ies foarte slab pregătite din învățământ și fără activitate intensă pe zona de internship sau în laboratoarele create de companii în incinta universităților (...)"
Sursa: oradesibiu.ro



Comentarii