Angajații Romaero SA reclamă că societatea ”nu mai îndeplinește condițiile de aprobare EASA” (Agenția pentru Siguranța Aviatică a Uniunii Europene), din cauza pierderii ”aproape complete” a personalului calificat, atât de management, cât și de execuție, dar și a lipsei capacității financiare.
Ei susțin că la Romaero ”se continuă executarea de lucrări la aeronave civile de pasageri fără a îndeplini condițiile minime care să asigure conformitatea lucrărilor și siguranța eliberării la zbor a aeronavelor”, menționând că în prezent în societate nu mai lucrează nicio persoană cu autorizarea necesară conducerii activității de mentenanță. Ei critică și ”lipsa de acțiune” a Autorității Aeronautice Civile ”în legătură cu situația încălcărilor grave a reglementărilor” de către Romaero, care ”pune în pericol traficul aerian și viețile pasagerilor care călătoresc cu aceste avioane comerciale”.
Aceștia susțin că, prin pierderea ”aproape completă a personalului calificat”, atât din poziții de management, cât și de execuție, precum și din lipsa totală a capacității financiare, societatea ”nu mai îndeplinește condițiile de aprobare EASA”, menționând că Romaero a pierdut, prin demisie, jumătate dintre salariați în perioada februarie-octombrie 2022.
Angajații afirmă că, după demisia întregului personal al biroului, funcția de calitate (reglementare obligatorie EASA) ”este astăzi complet inexistentă, Romaero neavând nici auditori specializați part 145 care să verifice conformarea cu reglementările și nici personal de asigurare a calității care să se asigure că cerințele sunt actualizate și implementate”.
Ulterior apariției acestei scrisori, Autoritatea Aeronautică a suspendat dreptul ROMAERO de a mai repara avioane civile:
“Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, referitoare la scrisoarea transmisă de către angajații ROMAERO, Autoritatea Aeronautică Civilă Română face următoarele precizări:
– AACR a verificat periodic, conform reglementărilor legale, modul în care sunt respectate normele în ceea ce privește întreținerea aeronavelor, realizată de către toate organizațiile de întreținere autorizate de Autoritatea Aeronautica Civilă Română;
– În cazul ROMAERO, AACR subliniază că, organizația nu poate pune în pericol siguranța aviației civile întrucât activitatea de întreținere a aeronavelor este suspendată;
– Mentionăm că toate activitățile de întreținere au fost efectuate conform cerințelor producătorului aeronavelor, însă din cauza faptului că ROMAERO nu are personal suficient la departamentul de calitate (care să verifice modul în care a fost făcută întreținerea), AACR luat măsura suspendării certificatului care permitea efectuarea unor astfel de lucrări;
– AACR nu agrează transformarea unor nemulțumiri ale angajaților/foștilor angajați ROMAERO, într-o situație care ar putea crea panică în rândul pasagerilor”.
Sursa: economica.net



Comentarii