Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru modificarea și completarea Codului muncii și a Codului administrativ în care sunt prevăzute mai multe drepturi suplimentare pentru salariați. Printre altele, legea prevede că funcționarii publici pot lucra în regim de telemuncă.
Conform noilor prevederi, salariatul are dreptul de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiții de muncă mai favorabile dacă și-a încheiat perioada de probă și are o vechime de cel puțin șase luni la același angajator. Angajatorul are obligația să-i răspundă motivat, în scris, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.
Între articolele noi la Codul administrativ se numără unul care prevede că raporturile de serviciu ale funcționarilor publici se pot exercita și în regim de telemuncă, precum și în regim de muncă la domiciliu. Conducătorii autorităților și instituțiilor publice pot stabili prin act administrativ și alte moduri de organizare flexibilă a timpului de lucru.
Durata activității desfășurate în regim de telemuncă nu poate depăși cinci zile pe lună și se poate aproba pentru funcționarii publici care au copii cu vârsta de până la 11 ani, care acordă îngrijire unei rude, au o stare de sănătate care nu le permite deplasarea sau desfășoară activități dintre cele stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice ca putând fi realizate în regim de telemuncă. Pe durata exercitării activității în regim de telemuncă sau a muncii la domiciliu, funcționarii publici beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, cu excepția sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.
Legea stipulează că angajatorul are obligația acordării pe o perioadă de cinci zile lucrătoare într-un an calendaristic, la solicitarea scrisă a salariatului, a concediului de îngrijitor în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie și care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave.
Prin legi speciale sau prin contractul colectiv de muncă aplicabil se poate stabili pentru concediul de îngrijitor o durată mai mare. Perioada acestui concediu nu se include în durata concediului de odihnă anual și constituie vechime în muncă și în specialitate. Prin derogare de la lege, salariații care beneficiază de concediul de îngrijitor sunt asigurate, pe această perioadă, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuției, au mai stabilit parlamentarii.
Totodată, perioada concediului de îngrijitor constituie stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului la indemnizație de șomaj și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă acordate în conformitate cu legislația în vigoare. Problemele medicale grave, precum și condițiile pentru acordarea concediului de îngrijitor se stabilesc prin ordin comun al ministrului Muncii și Solidarității Sociale și al ministrului Sănătății.
Neacordarea concediului de îngrijitor salariaților care îndeplinesc condițiile va fi sancționată cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei.
Salariatul poate lipsi cel mult 10 zile lucrătoare în situații neprevăzute
De asemenea, salariatul are dreptul de a absenta cel mult 10 zile lucrătoare de la locul de muncă în situații neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezența imediată a salariatului, în condițiile informării prealabile a angajatorului și cu recuperarea perioadei absentate până la acoperirea integrală a duratei normale a programului de lucru a salariatului, mai prevede actul normativ.
Angajatorul și salariatul stabilesc de comun acord modalitatea de recuperare a perioadei de absență.
O altă prevedere nou introdusă se referă la obligația angajatorului de a acorda concediu paternal la solicitarea scrisă a salariatului, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 210/1999. Acordarea concediului paternal nu este condiționată de perioada de activitate prestată sau de vechimea în muncă a salariatului. Încălcarea acestei obligații se va sancționa cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei.
Potrivit legii, este interzisă concedierea salariaților pentru exercitarea mai multor drepturi, printre care dreptul de a fi informați în legătură cu locul de muncă, cu posibilitatea muncii în diverse locuri, funcția, fișa postului, atribuțiile, durata concediului de odihnă, salariul de bază, durata muncii, condițiile de muncă, durata de probă, precum și dreptul la salarizare pentru munca depusă, la repaus, la egalitate de șanse, demnitate în muncă, securitate în muncă, acces la formarea profesională, protecție în caz de concediere colectivă, de a adera sau constitui un sindicat.
De asemenea, concedierea salariaților nu poate fi dispusă nici pe durata efectuării concediului paternal și a concediului de îngrijitor sau pe durata absentării de la locul de muncă în situații neprevăzute, determinate de o urgență familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezența lor imediată.
Sursa: digi24.ro



Comentarii