Inspecția Muncii (IM) a intrat în atenția Direcției Naționale Anticorupție (DNA), după ce aceasta a deschis un dosar penal (136.P/2002) pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, la mijloc fiind o suspiciune de fraudarea a unui concurs de angajare. Procurorii DNA au ridicat mai multe documente de la IM, iar unii angajați au dat deja declarații în acest caz. Sub protecția anonimatului, surse din cadrul IM au declarat, în exclusivitate pentru cotidianul Jurnalul, că ceea ce se întâmplă la IM este foarte grav, iar concursul de care se interesează acum DNA este doar o mică parte din lucrurile necurate care se petrec sub acoperișul instituției și care ar trebui aduse la cunoștința ministrului Muncii.
La începutul lunii august, DNA a emis o Ordonanță, semnată de procurorul Gabriela Albu, prin care a solicitat predarea de către Inspecția Muncii a documentelor privind concursul de angajare pentru funcția de inspector de muncă la Direcția Corp de Control al Calității Inspecției care a avut loc în data de 14 iunie. Este vorba despre actul prin care a fost constituită comisia de examinare, datele de identificare ale funcționarilor care au făcut parte din ea, ale candidaților înscriși etc. Inspecția Muncii este condusă Dantes Nicolae Bratu, iar secretara sa a dat deja cu subsemnatul la DNA în acest dosar. Surse din IM spun că aceasta l-ar fi sunat pe șeful comisiei de concurs pentru a se întâlni cu o persoană cu scopul de a-i da subiectele de examen.
Probleme cu legea și în trecut
Potrivit surselor Jurnalul, unul din posturile scoase la concursul de angajare a fost câștigat exact de această persoană, mai precis de Mihăiță Marian Mizdran, un apropiat de-al lui Constantin Bujor, inspectorul șef de la Inspectoratul Teritorial de Muncă București. El a mai fost angajat al Inspecției Muncii, dar a trebui să plece de aici după ce a fost condamnat într-un dosar, instrumentat tot de DNA, deoarece în calitate de șef al Biroului de Control al Calității Inspecției Muncii a făcut presiuni pentru schimbarea unui șef din teritoriu. La vremea respectivă, DNA l-a acuzat de șantaj, participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual și participație improprie la fals intelectual. În final, s-a ales cu o amendă penală în cuantum de 20.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals în declarații, conform unei decizii a Curții de Apel București din 4 aprilie 2019 (decizia penală nr. 461/A)
Cotidianul Jurnalul a solicitat telefonic un punct de vedere în legătură cu cele relatate atât ministrului Muncii, Marius Budăi, cât și șefului IM, Dantes Bratu. În ciuda insistențelor noastre, cei doi nu au dat curs solicitării până la închiderea ediției. De exemplu, lui Dantes Bratu i-am solicitat să ne precizeze dacă avea vreo legătură cu una dintre persoanele care a câștigat concursul de angajare, mai ales că aceasta lucrase în trecut în instituție, dacă acum deține certificat ORNISS și cât au costat reuniunile organizate de IM la mare în acest an.
Sursa: jurnalul.ro



Comentarii