Firmele pot oferi o serie de beneficii salariaților pentru a-i stimula și păstra. Unele cunosc bine legislația și le oferă, altele nu. Evident, mai sunt și cazuri în care pur și simplu nu se dorește ori nu se poate din diverse motive.
Nadia Oanea, care conduce Tax and Training, firmă de consultanță fiscală, a prezentat o serie de beneficii salariale care pot fi aplicate de firme. Cele de mai jos sunt extrase din prezentarea sa.
Beneficii salariale neimpozabile
1. Diurna
- indemnizația de delegare;
- indemnizația de detașare, inclusiv indemnizația specifică detașării transnaționale;
- prestațiile suplimentare primite de lucrătorii mobili prevăzuți în Hotărârea Guvernului nr. 38/2008 privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier (din 2023);
- orice alte sume de aceeași natură, primite de salariați potrivit legislației în materie, pe perioada desfășurării activității în altă localitate, în țară sau în străinătate.
Beneficii acordate ca și cheltuieli sociale
- ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru dispozitive medicale, ajutoarele pentru naștere/adopție, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale;
- veniturile reprezentând cadouri în bani și/sau în natură, inclusiv tichete cadou, oferite salariaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora;
- contravaloarea transportului la și de la locul de muncă al salariatului;
- contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern.
Plafon 1 - se aplică pentru cheltuielile sociale, cu excepția transportului la și de la locul de muncă
Cheltuielile sunt deductibile la calculul impozitului pe profit în limita a 5% din fondul de salarii.
Plafon 2 – specific pentru cadouri și tichete cadou
Veniturile sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, cu fiecare ocazie din cele de mai jos, nu depășește 300 lei:
(i) cadouri oferite angajaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu
ocazia Paștelui, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase;
(ii) cadouri oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie;
(iii) cadouri oferite angajaților în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie.
Plafon 3 – specific serviciilor turistice și de tratament
Valoarea totală a acestora nu depășește într-un an fiscal, pentru fiecare angajat, nivelul unui câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate (6.095 lei / lună în 2022).
ATENȚIE: din 2023, regula pentru servicii turistice și de tratament se modifică – beneficiul rămâne neimpozabil în limita plafonului de 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
Rămân în continuare beneficii salariale neimpozabile:
• cheltuielile efectuate de angajatori/plătitori pentru pregătirea profesională și perfecționarea angajaților, administratorilor;
• costul abonamentelor telefonice și al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;
• avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul acordării și la momentul exercitării acestora;
• avantajele sub forma utilizării în scop personal a vehiculelor pentru care cheltuielile sunt deductibile în cota de 50%.
Beneficii salariale neimpozabile în 2023
7 categorii de beneficii – 1 singur plafon (33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat)
1. prestațiile suplimentare primite de salariați în baza clauzei de mobilitate potrivit legii:
- altele decât prestațiile suplimentare primite de lucrătorii mobili prevăzuți în Hotărârea Guvernului nr. 38/2008 privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier;
- în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizația de delegare/detașare, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice.
2. contravaloarea hranei acordate de către angajator pentru angajații proprii, persoane fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor:
• astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern;
• în limita valorii maxime, potrivit legii, a unui tichet de masă/persoană/zi, prevăzută la data acordării, în conformitate cu legislația în vigoare.
• Nu se acordă pentru: numărul de zile din luna în care persoana fizică desfășoară activitate în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu sau se află în concediu de odihnă/medical/delegare.
• Prevederile nu sunt aplicabile angajaților care beneficiază de tichete de masă, în conformitate cu legislația în vigoare.
• Nu se aplică pentru hrană acordată de angajatori angajaților, în cazul în care potrivit legislației în materie este interzisă introducerea alimentelor în incinta unității (neimpozabilă fără limite).
3. cazarea și contravaloarea chiriei pentru spațiile de cazare/de locuit puse de către angajatori la dispoziția angajaților proprii, persoane fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern,
- în limita unui plafon neimpozabil de 20% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată/lună/persoană,
- Condiții: salariatul sau soțul / soția nu au locuință în localitatea unde lucrează, iar beneficiul se acordă doar unuia dintre ei.
4. contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, regulamentul intern, sau primite în baza unor legi speciale și/sau finanțate din buget
- în limita unui plafon anual, pentru fiecare angajat, reprezentând nivelul unui câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate.
5. contribuțiile la un fond de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, și cele reprezentând contribuții la scheme de pensii facultative, calificate astfel în conformitate cu legislația privind pensiile facultative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, administrate de către entități autorizate stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, suportate de angajator pentru angajații proprii
• în limita a 400 euro anual pentru fiecare persoană
• În 2022: plafonul de 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat nu se aplică!
6. primele de asigurare voluntară de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajator pentru angajații proprii
- în limita a 400 euro anual pentru fiecare persoană
În 2022: plafonul de 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat nu se aplică.
7. sumele acordate angajaților care desfășoară activități în regim de telemuncă pentru susținerea cheltuielilor cu utilitățile la locul în care angajații își desfășoară activitatea, precum electricitate, încălzire, apă și abonamentul de date, și achiziția mobilierului și a echipamentelor de birou,
• în limitele stabilite de angajator prin contractul de muncă sau regulamentul intern;
• în limita unui plafon lunar de 400 lei corespunzător numărului de zile din luna în care persoana fizică desfășoară activitate în regim de telemuncă.
• Sumele sunt acordate fără necesitatea de prezentare a documentelor justificative.
• În 2022: plafonul de 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat nu se aplică!
Ordinea în care cele 7 tipuri de venituri se includ în plafonul lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat se stabilește de angajator.
Componența pachetelor salariale va fi importantă pentru motivarea salariaților și pentru rata efectivă de impozitare / costul total pentru angajator.
Beneficii salariale impozitate doar cu 10%
• Tichete de masă: maxim 30 lei /zi, pentru fiecare zi lucrată
- excluse – zilele în care se acordă diurnă, zilele de concediu
- Incluse – zilele în telemuncă
- Vouchere de vacanță: maxim 6 salarii de bază minime brute pe țară/an (în 2022 - un beneficiu anual neimpozabil de maxim 15.300 lei)
- Tichete culturale: maxim 150 de lei pentru tichetele acordate lunar, respectiv suma de 300 de lei/eveniment, pentru cele acordate ocazional
- Tichete de creșă: 450 de lei pentru o lună, pentru fiecare copil aflat la creșă
- Tichetele culturale și tichetele de creșă intră în calculul cheltuielilor sociale deductibile în limita a 5% din fond salarii, la calculul impozitului pe profit.
Sursa: hotnews.ro



Comentarii