Se fac angajări la Metrorex. În premieră absolută, pentru prima oară în istoria companiei din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, anunțul a fost publicat pe site.
Până acum, anunțurile privind angajările erau puse doar la avizierul de la sediul central al societății, care se află la etajul 9 al Palatului CFR din bulevardul Dinicu Golescu, unde este și sediul ministerului. Prin urmare, nicio persoană din afara companiei sau a ministerului nu putea să vadă anunțurile respective.
Asta pentru că accesul în Palatul CFR este strict reglementat: poți intra doar dacă ești angajat al unei entități care-și are sediul aici sau dacă ești invitat de unul dintre aceștia și preluat de la poartă.
Angajări la Metrorex. Se caută doi consilieri juridici
Potrivit anunțului postat pe site, societatea vrea să angajeze doi consilieri juridici gradul III în cadrul Serviciului Contencios – Direcția Juridică. Asupra detaliilor privind organizarea concursului acestora nu vom zăbovi, ele putând fi consultate în anunț.
Ceea ce însă merită a fi remarcat este faptul că, în loc să fie postat electronic, pur și simplu, documentul cu anunțul de angajare a fost întâi printat, apoi scanat și în cele din urmă urcat pe site ca fișier .pdf închis, care nu poate fi copiat. În concluzie, Metrorex a făcut un prim pas din punctul de vedere al transparenței, postând anunțul pe site, însă mai are mulți pași de făcut pentru a depăși înapoierea tehnologică.
Sursa: clubferoviar.ro



Comentarii