Flexibilitatea lucrului de oriunde a accelerat tendința supra-angajării, dar odată cu revenirea la birou, doar 44% dintre angajații care și-au luat proiecte sau joburi extra le mai păstrează, potrivit unui studiu BestJobs.
Ultimii doi ani și jumătate au adus multe schimbări în viața de angajat. Pe lângă flexibilitatea la job, munca de la distanță a creat angajaților și un context favorabil pentru a prelua proiecte sau joburi extra și pentru a-și suplimenta astfel veniturile.
Peste 20% dintre cei care au lucrat remote în perioada pandemiei au revenit în prezent la birou, fie complet, fie în format hibrid, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs, lucru care le-a afectat posibilitatea de supra-angajare. Dintre cei care au avut în ultimii ani un job sau proiecte în plus, în prezent doar 25% încă le mai păstrează, în timp ce 19% au renunțat la proiecte între timp. Alți 19% au și în prezent un job secundar ce poate fi făcut după programul de la jobul principal, iar 38% și-au păstrat doar jobul principal.
„Datele sondajului arată că supra-angajarea forței de muncă a accelerat în timpul pandemiei, întrucât, în contextul muncii de acasă, angajații au putut folosi timpul petrecut pe deplasarea dintre birou și domiciliu pentru a obține un venit în plus, dar și pentru că acest mod de lucru le-a permis să își organizeze sarcinile diferit de cum ar fi făcut-o în colectivul de lucru. În prezent, candidații care au în continuare un program flexibil sau au făcut tranziția permanentă către munca de oriunde caută modalități de suplimentare a veniturilor, dacă timpul le permite. Totuși, pentru a evita riscul de epuizare și conflictul de interese, este recomandat ca aceștia să aleagă un domeniu diferit de cel de bază și să verifice la departamentul de resurse umane dacă există politici care să interzică acest lucru, pentru a nu-și periclita stabilitatea locului de muncă principal”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs Romania.
60% dintre participanții la sondajul BestJobs au spus că au primit oferte direct pentru proiecte extra, în timp ce 30% au căutat pe platformele de recrutare și doar 10% au apelat la rețeaua de cunoștințe. În cazul a peste 63%, angajatorul a știut de proiectele extra/ cele două locuri de muncă. De asemenea, 39% cred că este sustenabil pe termen lung să aibă activități extra pe lângă jobul principal, dacă timpul le permite acest lucru. Această variabilă este înlocuită de volumul de muncă impus în cazul a 25%, în timp ce peste 7% consideră că da, atât timp cât nu le afectează relația cu angajatorul/ ii. Pe de altă parte, peste 28% consideră că nu este sustenabil, deoarece pe termen lung, dezavantajele cântăresc mai mult.
Sursa: zf.ro



Comentarii