În urma unui studiu social realizat de Asociația Politeia, rezultă că aproape toți tinerii participanți la studiu cu vârste cuprinse între 16-34 de ani au avut cel puțin o experiență de muncă (91%), iar trei sferturi dintre aceștia lucrează în prezent (76%).
Dintre tinerii care au avut cel puțin o experiență de muncă, aproximativ 70% au declarat că au mai mult de un an vechime în muncă, ceilalți având experiență de muncă de cel mult un an.
Astfel, aproximativ două treimi din total au menționat că au avut cel puțin un contract de muncă pe perioadă nedeterminată; o treime din total a menționat că au avut cel puțin un contract de muncă pe perioadă determinată; aproximativ 27% au menționat că au avut cel puțin un contract parttime; 10% au lucrat ca zilieri; 5% prin platforme digitale de muncă precum UBER, Bolt, Glovo, Tazz etc.; 9% au avut experiențe de muncă în afara României. Un efect al precarizării muncii în România este creșterea numărului de locuri de muncă pe care un salariat ajunge să le aibă concomitent.
Aproximativ o treime dintre respondenți au încercat în ultimii ani să câștige bani muncind prin intermediul unei platforme online de lucru. Cei care au încercat într-o mai mare măsură să lucreze în acest sector sunt mai degrabă bărbați și din categoria de vârstă 29-34 ani.
Acest tip de muncă nu este în mod obligatoriu specific urbanului mare, numărul de tineri din orașe mici (43%) sau din mediul rural (26%) care au încercat să lucreze prin intermediul unei platforme fiind relativ similar cu cel al tinerilor din București (35%) sau din orașe reședință de județ (38%).
Sursa: hotnews.ro



Comentarii