Sectorul corporate american își reduce dramatic baza de angajați ca parte a eforturilor de restructurare menite să-l ajute să facă față unui posibil declin al economiei provocat de războiul băncii centrale cu inflația. În Europa, inflația situată la maxime pe decenii și impactul războiului din Ucraina pun presiune pe companii să ia în considerare disponibilizări semnificative sau înghețări ale angarilor.
Disponibilizările anunțate de angajatorii din SUA au urcat cu 13% până la 33.843 în octombrie, cel mai ridicat nivel din februarie 2021, potrivit Reuters. Companiile de tehnologie în special își reduc numărul locurilor de muncă și încetinesc angajările în fața dobânzilor în creștere și cheltuielilor modeste ale consumatorilor, cât și dolarului puternic, notează Bloomberg. Industria tech a eliminat 9.587 locuri de muncă în octombrie, cel mai ridicat total lunar din noiembrie 2020.
Amazon și Meta s-au alăturat recent marilor companii tech care elimină mii de locuri de muncă.
Disponibilizările accelerează în industria tech, apropiindu-se de niveluri înregistrate ultima dată la începutul pandemiei, companii mari și mici restrângându-și ambițiile. Din sectorul bancar, Citigroup a eliminat zeci de locuri de muncă din divizia de investment banking, un declin al tranzacțiilor continuând să apese asupra celor mai mari bănci americane, scrie Reuters. Și alți giganți americani se alătură listei de companii care anunță disponibilizări.
Intel a precizat recent că planul său de reducere a costurilor va include reduceri ale numărului de locuri de muncă.
Sursa: zf.ro



Comentarii