IT-iștii au fost și anul acesta cel mai bine plătiți dintre angajați, cu un salariu mediu net de 6.000 de lei pe lună, urmați de cei care lucrează în project management, cu o medie salarială de 5.000 de lei, și de angajații din bănci, care au câștigat în medie, 4.300 de lei lunar, potrivit datelor Salario, comparatorul salarial al platformei de recrutare eJobs.
Salarii medii cuprinse între 4.000 și 4.200 de lei pe lună au mai fost înregistrate în telecomunicații, construcții, inginerie, auto / echipamente, medicină, e-commerce, audit / consultanță ori asigurări.
„Piața muncii a avut dintotdeauna un paradox care e puțin probabil să se schimbe într-un viitor apropiat. Mai exact, domeniile care au angajat cel mai mult nu au fost întotdeauna și cele în care s-a câștigat cel mai bine. Asta pentru că acolo unde vedem volume foarte mari în recrutare, vorbim și de o pondere mare a angajaților pe poziții entry level. De aceea, vom regăsi domenii precum retailul, serviciile, industria alimentară sau turismul în topul celor mai mari angajatori din România, la distanță considerabilă de următoarele clasate, însă undeva în a doua parte a ierarhiei atunci când facem o evaluare în funcție de salarii”, explică Bogdan Badea, CEO eJobs România.
„2022 a fost anul în care candidații și angajații au putut face un slalom foarte avantajos printre ofertele din piață și așteptările pe care le au de la angajatori. Chiar și în contextul proximității față de o zonă de război și al creșterii inflației, în 2022, schimbarea jobului sau obținerea unei majorări salariale au reprezentat obiective destul de ușor de atins pentru o categorie extinsă de candidați, atât din punctul de vedere al nivelului de experiență avut, cât și al distribuției geografice”, adaugă Bogdan Badea.
Domeniile cu cele mai multe poziții deschise în aceste județe au fost retailul, serviciile, turismul sau industria alimentară.
Sursa: zf.ro



Comentarii