s Migranți minori, puși la muncă în fabrici din SUA care au legătură cu companiile Hyundai și Kia
20 Decembrie 2022

Migranți minori, puși la muncă în fabrici din SUA care au legătură cu companiile Hyundai și Kia

Cel puțin patru furnizori majori ai companiilor auto înfrățite Hyundai Motor Co și Kia Corp au angajat copii în fabricile lor din statul american Alabama în ultimii ani, dezvăluie o investigație Reuters.

 

Agențiile de personal au plasat minori migranți în fabrici unde reglementările legale interzic copiilor să muncească. Autoritățile de stat și cele federale au anunțat că au în desfășurare mai multe anchete ce vizează producători de pe întregul lanț de aprovizionare pentru companiile sud-coreene.

Într-o fabrică deținută de Hwashin America Corp, furnizor al celor două mărci de mașini, situată în orașul Greenville, sudul Alabamei, o fetiță de 14 ani din Guatemala a lucrat în luna mai la asamblarea componentelor caroseriei auto, potrivit interviurilor realizate de jurnaliștii agenției de presă cu tatăl ei și cu reprezentanți ai forțelor de ordine.

La fabricile deținute de producătorul coreean de piese auto Ajin Industrial Co, din orașul Cusseta, statul Alabama, un fost inginer de producție a declarat pentru Reuters că a lucrat cu cel puțin 10 minori. Și alți șase foști angajați ai Ajin au spus că și ei au lucrat alături de mai mulți copii.

 

În două declarații separate trimise de aceeași firmă de relații publice, Hwashin și Ajin au precizat că politicile lor interzic angajarea oricărui lucrător care nu are vârsta legală pentru a munci. Folosind un limbaj identic, ambele companii au spus că nu au angajat, „din câte știm”, lucrători minori.

Legile din Alabama și SUA restricționează munca în fabrici pentru persoanele sub 16 ani, iar tuturor muncitorilor sub 18 ani le sunt interzise multe locuri de muncă periculoase din fabricile auto, unde presele metalice, mașinile de tăiat și motostivuitoarele pot pune în pericol viața.

 

Sursa: libertatea.ro

Contor: 217 afișări

Gîlcă Costel, 20 decembrie 2022 08:00

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner