Cei mai mulți cunoscători ai economiei românești vorbesc despre o încetinire a creșterii în 2023. O încetinire care se poate traduce prin pierderea de locuri de muncă în unele sectoare (și desigur, crearea de noi locuri de muncă în altele). HotNews a analizat datele sondajelor publicate recent pe această temă, a discutat cu specialiști din piața munci și s-a uitat atât la dinamica salariilor din 2007-2022, precum și la dinamica salariilor nete din perioada ultimelor două crize (2008-2011 și pandemie).
Cei mai protejați de o posibilă criză sunt cei din domeniul IT&C
Aceștia au avut cele mai mari creșteri salariale de la aderarea României la Uniunea Europeană. Cifrele din grafic reprezintă procentele de creștere din intervalul 2007-2022.
Chiar dacă în graficul de mai sus pe primul loc stau Activitățile de editare (cod caen 58), acestea includ activitățile de editare software ( jocurilor de calculator și editarea altor produse software - aplicații, transpunerea sau adaptarea software, găzduirea de aplicații sau vânzarea cu amănuntul de programe software ). Locul al doilea e ocupat de servicii în IT&C, iar pe 3 găsim servicii administrative și cele suport.
Din această grupă fac parte : Activități de închiriere si leasing, Activitati de servicii privind forta de munca (Activitati ale agentiilor de plasare a fortei de munca și Activitati de contractare, pe baze temporare, a personalului), Activitati ale agentiilor turistice si a tur-operatorilor;Activitati de investigatii, de pază si protectie, Activitati de peisagistică, curățenie si servicii pentru cladiri precum și activitățile de secretariat și serviciile prestate în principal întreprinderilor.
Pe locul al patrulea stau activitățile din fabricarea produselor din lemn. Aici sunt incluse tăierea si rindeluirea lemnului, Fabricarea parchetului, Fabricarea altor elemente de dulgherie si tâmplarie pentru construcții sau Fabricarea ambalajelor din lemn.
În perioada crizei din 2008-2010, cel mai bine au rezistat tot IT-iștii, urmați de lucrătorii din producția auto (cu tot lanțul pe orizontală- piese auto, componente electrice ș.a.) dar și cei din activitățile anexe extracției (de la sondare, forare, prospecțiuni geofizice, lichefierea si regazeificarea gazelor naturale ș.a.).
În intervalul 2020-2022, marii câștigători au fost tot IT-iștii (reamintim că Activitățile de editare -cod caen 58- includ activitățile de editare software- jocuri de calculator și editarea altor produse software - aplicații, transpunerea sau adaptarea software, găzduirea de aplicații sau vânzarea cu amănuntul de programe software ).
Urmează industria alimentară , fabricarea produselor din tutun, transporturile aeriene și codul caen 32-Alte activități industriale. Acest ultim cod include Fabricarea bijuteriilor, imitatiilor de bijuterii, Baterea monedelor, Fabricarea instrumentelor muzicale, Fabricarea articolelor pentru sport, Fabricarea jocurilor si jucariilor, Productia de dispozitive, aparate si instrumente medicale si stomatologice și Fabricarea maturilor si periilor.
Aproape un sfert dintre respondenții unui studiu al celor de la Best Jobs spun că își vor schimba domeniul de activitate întrucât domeniul sau compania pentru care lucrează sunt puternic afectate de contextul economic vor să lucreze într-un domeniu mai sigur. Cei mai mulți dintre ei lucrează în vânzări, producție, turism sau transporturi.
Banii și munca de acasă sunt criterii de bază la căutarea unui job nou
Deși perspectivele salariale rămân în continuare principalul criteriu în funcție de care cei mai mulți angajați români își aleg un nou job, siguranța domeniului de activitate și rezistența acestuia la șocuri externe au devenit prioritare în acest context pentru 70% dintre respondenții la sondajul BestJobs.
Alți 42% se orientează în carieră și în funcție de beneficiile extrasalariale, dar în același timp contează și posibilitatea de a avea mult timp liber (37%), sau de a putea lucra remote (34%). Un sfert consideră că cele mai sigure jobur sunt i în domenii sau companii strâns conectate la mediul online.
Sursa: hotnews.ro



Comentarii