s 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 vor fi zile libere pentru salariații din sectorul public
29 Decembrie 2022

23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 vor fi zile libere pentru salariații din sectorul public

Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre, ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 să fie zile libere pentru salariații din instituțiile și autoritățile publice, având în vedere că acestea se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal.

Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an.

Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producție sau specificului activității și nici magistraților și celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 sau participanților în aceste procese.

Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanțelor se vor efectua operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

 

De asemenea, unitățile/subdiviziunile administrativ teritoriale care în data de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 au obligații de plată scadente la împrumuturile contractate din venituri din privatizare, potrivit scadențarelor anexate la convențiile de împrumut, vor lua din timp măsurile necesare în vederea efectuării plății sumelor scadente.

 

Pentru recuperarea zilelor libere, instituțiile și autoritățile publice își vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie, 30 iunie, respectiv 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite.

 

Sursa: mmuncii.ro

Contor: 217 afișări

Gîlcă Costel, 29 decembrie 2022 08:00

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner