Un proiect care prevede completarea Clasificării Ocupațiilor din România (COR) cu încă 13 noi ocupații a fost publicat pentru dezbatere pe site-ul Mininisterului Muncii și Solidarității Sociale.
Noutatea este că, pe listă se află, printre numeroase ocupații se află și cea de numerolog sau consilier de cuplu.
Mai exact, este vorba despre proiectul de Ordin privind modificarea și completarea Clasificării ocupațiilor din România - nivel de ocupație (șase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.832/856/2011, publicat pe site-ul Mininisterului Muncii și Solidarității Sociale în data de 05 ianuarie 2023.
E vorba despre: broker de servicii pentru afaceri, consilier de cuplu, evaluator accesibilitate, inginer de securitate sisteme înglobate, inginer în domeniul securității TIC, instructor dresaj câini ghizi, lucrător hotelier, manager clienți strategici, numerolog, tehnicieni imprimare 3D, tehnicieni inspecții și reparații de turbine eoliene, tehnician instalare turbine eoliene și tehnician mentenanță turbine eoliene.
Pe lângă introducerea a celor 13 noi ocupații în COR, proiectul prevede, conform zf.ro, și mutarea, redenumirea și eliminarea unor ocupații, după cum urmează:
Se mută ocupația "inspector aeronautic" din grupa de 2152 Ingineri electroniști în grupa de bază 2422 Specialiști în domeniul politicilor administrative la codul 242237.
Se redenumește ocupația "specialist sisteme de calificare" ca "analist ocupațional" și păstrează același cod 242313 în grupa de bază 2423 Specialiști în domeniul resurselor umane și de personal.
Se redenumește ocupația "expert evaluator de întreprinderi" ca "evaluator autorizat" și păstrează același cod 241251 în grupa de bază 2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor.
Se elimină ocupația "expert evaluator de proprietăți imobiliare" cod 241252 din grupa de bază 2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor.
Se elimină ocupația "expert evaluator de bunuri mobile" cod 241253 din grupa de bază 2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor.
Se elimină ocupația "expert evaluator de active financiare" cod 241254 din grupa de bază 2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor.
Se elimină ocupația "jurisconsult" cod 261102 din grupa de bază 2611 Avocați
Pentru ca noile ocupații să fie introduse în COR este necesar ca proiectul să fie semnat și publicat în Monitorul Oficial.
Sursa: antena3.ro
Comentarii