- 1.359 cetățeni ucraineni s-au înregistrat în evidențele agențiilor teritoriale din subordinea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) pentru a beneficia de servicii de informare, consiliere profesională și de mediere a muncii.
Cei mai mulți cetățeni ucraineni refugiați înregistrați în evidențele AJOFM/AMOFM București au fost în județele: București (247), Arad (106), Suceava (93), Bihor (88), Timiș (76), Galați (70) etc.
- 725 cetățeni ucraineni au fost încadrați pe piața muncii ca urmare a serviciilor de ocupare oferite de ANOFM.
Meseriile cetățenilor ucraineni ocupați sunt: confecționeri cablaje auto, specialiști industria auto, confecționeri indutria textilă, muncitori în domeniul construcțiilor, violonist, șoferi, meserii din industria Horeca, reprezentanți comerciali, pescari, cofetari, pedagogi, mecanici auto, IT, patiseri, ospătari, ambalatori, bucătari, operatori prelucrare date, frizeri, manichiuriste, cosmeticiene, îngrijitori spații verzi, manipulant marfă, muncitori în industria alimentară, necalificați în domeniul electricității, necalificați întreținere drumuri, chimist industria textilă, lucrători vânzări auto, operatori mașini, lucrători sociali, translatori, muncitori în industria de aeronave, tehnician dentar, inginer, arhitect manager, inginer proiectant, muncitor necalificat în turnarea metalelor neferoase, inginer nave, director vânzări, controlor calitate, operatori mase plastice, părinte social, macaragii macarale plutitoare, agent navă, fotograf, funcționari administrativi.
- 329 de angajatori și-au arătat disponibilitatea de a încadra în muncă cetățeni ucraineni, declarând 4.430 locuri de muncă vacante disponibile și pentru aceste persoane.
Domeniile de activitate pentru locurile de muncă vacante declarate de angajatori sunt: restaurante; fabricarea de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule; fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp); fabricarea de mobila; fabricarea altor fire și cabluri electrice și electronice; fabricarea încălțămintei etc.
În acest sens, cele mai multe locuri de muncă oferite de angajatori sunt pentru: muncitori necalificați în diferite domenii de activitate; ambalator manual; confecționer-asamblor articole din textile; lucrător bucătărie; ajutor ospătar etc.
Cetățenii ucraineni pot fi încadrați în muncă fără avizul de angajare, pot beneficia și de măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă, precum și de protecție în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj, în condițiile prevăzute de lege pentru cetățenii români, cu condiția înregistrării la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București.
ANOFM oferă cetățenilor ucraineni înregistrați în evidențe următoarele servicii gratuite: informare și consiliere profesională, mediere a muncii, formare profesională, servicii de asistență EURES.
Oferta locurilor de muncă la nivel național/județean este disponibilă pe site- ul www.anofm.ro la https://www.anofm.ro/lmvw.html?agentie=&categ=3&subcateg=1.
Sursa: anofm.ro
Comentarii