La finalul lui 2022, o scrisoare semnată de directorul adjunct al Poștei Române, Carmen Mirela Alecu, arăta că s-ar intenționa reducerea organigramei cu aproximativ 50% în administrația centrală.
Aceasta spunea, la acel moment, că s-ar face presiuni asupra angajaților să plece voluntar, în schimbul a 4-5 salarii compensatorii, dar și că noua organigramă nu ar avea un fundament real și corect.
"Vor avea loc concedieri care vor genera acționări în instanță pe numele companiei. Având în vedere încălcarea legislației muncii, procesele vor fi pierdute de companie, în consecință vor fi generate costuri de despăgubire a celor concediați", se arăta în scrisoarea destinată premierului Nicolae Ciucă, ministrului comunicațiilor Sebastian Burduja, conducerii companiei și sindicatelor.
Există, însă, mai mulți pași care trebuie îndepliniți pentru a putea concedia un angajat al Poștei Române, pași care, conform unor surse din companie, nu au fost respectați.
Astfel, surse din Poșta Română au afirmat că "nu a existat o consultare cu SLPR (n.r. Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România) pe această temă" dar și că "În documentele invocate : HCA nr. 179/09.12.2022; Memorandum; Program de guvernare; studiul Deloitte; nu sunt prezente motive reale care să justifice desființarea fiecăruia din cele 18 posturi".
Pașii necesari pentru concedieri nu ar fi fost respectați
Aceleași surse spun că nu au fost respectați pașii din art. 65, alin 2, din Codul Muncii, cu privire la concedieri. Conform legii, "Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu:
a) motivele care determină concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariatul urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64".
În cazul de la Poșta Română, nu s-ar fi precizat cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare vechimii salariaților, iar "în notificarea de desființare a posturilor invocă o scrisoare către sindicat 6014 /9.12. 2022, în realitate este vorba de 6041/9.12.2022 dar, scrisoarea invocată - de ei - 6014 - nu există!".
În plus, "nu a existat un proces real de consultare și informare a sindicatului privind modificarea organigramei, organigrama a fost aprobată în data de 4 noiembrie 2022 prin HCA nr.172, inițierea consultării și informării SLPR a fost în data de 23 noiembrie 2022 prin adresa 1101/5732/23.11.2022.
Posturile de director se desființează prin retragerea atribuțiilor de coordonare. În realitate, activitatea structurii este redistribuită către alte departamente cu aceleași atribuții, activități și cu aceeași oameni
La momentul actual funcționează în paralel organigrama veche și cea nouă, iar prin decizia nr.783, sunt numiți oameni prin cumul de funcții pe posturi din noua structură", mai arată sursele citate.
Sursa: dcnews.ro
Comentarii