Producătorul de cabluri pentru industria auto Leoni Wiring Systems Pitești, parte a grupului german Leoni, cu vânzări consolidate de 5,1 mld. euro în 2021, are disponibile în prezent 250 de locuri de muncă pentru muncitori necalificați la asamblarea și montarea pieselor, dar și pentru ingineri, controlori de gestiune sau magazineri, la fabrica de cablaje din localitatea Bascov (lângă Pitești), județul Argeș, potrivit informațiilor de pe site-ul AJOFM (Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței de Muncă) Argeș.
Compania Leoni Wiring Systems Pitești a realizat în 2021 o cifră de afaceri de 371,5 mil. lei, un profit net de aproximativ 8,3 mil. lei, având un număr mediu de 2.311 angajați, potrivit informațiilor de pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Germanii oferă angajaților diferite traininguri de formare profesională pentru toate pozițiile din cadrul companiei, cum ar fi soft skills și cursuri de limbi străine. Cu aproximativ 13.000 de angajați la nivel local, Leoni este unul dintre cei mai mari angajatori din România, potrivit datelor de site-ul companiei. Leoni a intrat pe piața din România în anul 2000, odată cu deschiderea primei fabrici WSD (Wiring Systems Division) la Arad. Au urmat fabricile din Bistrița (2002) și Bascov, lângă Pitești (2005), iar ulterior au fost deschise fabricile satelit din Beiuș, Luduș, Marghita și Bumbești-Jiu.
Sursa: zf.ro
Comentarii